PREFAȚA LA LUCRAREA: ISTORIE FURATĂ.CRONICĂ ROMÂNEASCĂ DE ISTORIE VECHE

PREFAȚĂ

Cunoscând omul și împătimitul de istorie, autorul prezentei carți, știam de ceva timp despre demersul istoric pe care îl avem în față, dar când am ajuns în posesia manuscrisului am rămas profund surprins, nu atât de mult de vasta lucrare, cât de amploarea temporală si istoriografică abordată.

Lucrarea este rezultatul a lungi ani de muncă, realizându-se prin clădirea cărămida cu cărămida al acestui tratat de istorie a românilor ce acoperă cu meticulozitate ardelenească, milenii întregi de istorie, ce nu mai trebuie negociată cu istoriografiile din vecini.

Putem vedea și crede acum, că istoria este una dintre cele mai vii științe, iar progresul ei, netezește drumul spre adevăr și cunoaștere, ridicând vălul „milenar” ce încetoșează originile și devenirea omului în spatiul carpatic, și nu numai.

Soluțiile ce au fost găsite în timp de istoriografia românească au fost, întotdeauna, confiscate de nevoia unui scop politic ce trebuia legitimat sau susținut, fapt ce nu a ajutat deloc un demers obiectiv și susținut și care, s-a diluat sau exacerbat functie de interesele unora sau altora.

Nici astăzi, nu s-a reușit o susținere unitară a unui astfel de demers, și, datorită unor forme de conservatorism care persistă în lucrarile unor istorici români si străini din diferite generații. Cârpirea și/sau cosmetizarea trecutului poate fi dată la o parte de cei care scriu istorie sincera și care nu au surse “agreate”, ci muncesc pentru a pune cap la cap, cât mai multe surse și izvoare, și pot argumenta o realitate istorică mai aproape de evenimentele petrecute.

Cartea de față impune o astfel de abordare și încearcă să răspundă la întrebările pe care fiecare dintre noi le-am rostit, măcar o dată: de unde ? când ? sau cum ?. Amploarea demersului a generat o structurare si o periodicizare necesară unei perioade atât de îndelungate, ce se întinde din preistorie și până la anul 1400; perioadă care de multe ori era considerată ca fiind cea mai puțin bogată în artefacte și documente.

Munca autorului prezentei lucrari, subsumeaza informație știută sau inedită, pusă în contexte noi sau extinse, și care au ca finalitate o cursivitate în prezentarea faptelor și evenimentelor petrecute.

Formatia tehnică a autorului își pune amprenta în ordonarea evenimentelor și a deducțiilor, dar mai ales în folosirea mijloacelor istorice de lucru. Avem în față o eficientă folosire a știintelor auxiliare ale istoriei, de la genealogie și heraldică, combinate cu formele critice clasice de argumentare, și de o abundență de informație și ipoteze, studii de caz, istorii locale și de mare suprafață, toate în slujba logicii și a acurateții formulării.

Aparatul critic este unul amplu dar realizat într-un stil personal, cu fixare punctuală, în urma citării, lucru ce rezolvă posibilele erori în argumentare, fiind și unul dintre elementele de cursivitate a lecturii, atât pentru cel inițiat cât și pentru profan.

In luna iulie a anului 2011, impreuna cu autorul prezentei lucrari si un grup de prieteni din Bistrita, am ajuns pana la Sanctuarul Dacic de la Sarmisegetusa. Nici unul dintre cei prezenti nu fusese pana atunci in acel loc sacru. Asumandu-mi rolul de ghid, ca si gazda, am incercat sa transmit tututor conceptia realizarii sanctuarului si implicatiile lui in gandirea religioasa a dacilor. Toata lumea era fascinata de dumbrava care gazduia templele si calendarul dacic, vorbind in soapta. Ulterior femeile aveau sa-mi spuna ca la intrarea in padure, si explorarea drumului dacic si a sanctuarului in sine simteau organismul pus pe o vibratie interioara.

Trecand la treburi mai concrete, intr-un dialog cu autorul prezentei carti, aveam sa fiu contrariat de unele afirmatii. Vorbind despre alcatuirea zidului de aparare a sanctuarului, Cornel Birsan, mi-a atras atentia ca unele pietre masive folosite la zidaria fortificatiei nu erau asezate corect. De asemenea vasul sarcedotal din andezit folosit de catre daci pentru ritualuri era asezat lateral fata de intregul sanctuar si nu in zona ritualica de la templul mare. Aceste afirmatii mi-au dat de gandit, mai ales ca nu vizitase niciodata sanctuarul. A treia afirmatie insa ma pus pe ganduri. Domnia sa sustinea ca romanii, nici in primul razboi dacic si nici in al doilea, nu au ajuns la Sarmisegetusa din Gradistea Muncelului, capitala dacica Sarmisegetusa, cucerita si arsa de romani fiind in alta parte. Binenteles ca argumentele de o parte si alta au continuat pana a doua zi la vizitarea termelor dacice de la Geoagiu Bai (in opinia mea, romane).

Ulterior aveam sa aflu ca in anul 1980, in preajma sarbatoririi a 2050 de ani de la „crearea primului stat dac centralizat”, aferent domniei regelui Burebista, restaurarea, in graba, a zonei sa facut de catre militari, nesupravegheati de specialisti istorici sau arheologi, aparand “mici” erori de conceptie datorate soldatilor.

Legat de afirmatia, autorului prezentei carti, ca adevarata capitala administrativa a dacilor nu a fost la Sarmisegetusa, Gradistea Muncelului, ci cu totul in alta parte aveam sa aflu din studiile facute de catre colonelul Constantin Zagorit si Gligor Hasa.

Pare ciudat, dar argumentele documentate a unui “impatimit” de istorie pot convinge printr-o abundenta de fapte si evenimente, imposibil de contrazis, in contrariul unui studiu, sec, intocmit de un specialist.

Prin paginile sale autorul ne convinge rand pe rand de eruditia lui carturareasca, astfel incat aceasta voluminoasa lucrare se va transforma intr-o restituire firesca a unei istorii uitate.

Redescoperirea este o alta caracteristica a volumului de fata, proiectata pe doua directii, prima a textelor de argumentare si a doua a oamenilor de istorie; incepem sa-l (re)cunoastem pe G.Popa - Lisseanu, Constantin Kogalniceanu, G.I.Bratianu, Al.Xenopol sau Iorga, dar si texte antice pe care le stiam partial functie de cel care le folosea in scopul demersului lui. Legatura fireasca a demonstratiei poarta marca autorului, in fata noastra ajungand cea ce are acesta de transmis, asta in cazul cand nu ai nimic de spus, atunci problema se schimba si discursul de asemenea.

Autorul prezentei lucrari are ceva de spus in fiecare capitol si paragraf, in fiecare opinie ce o justifica, dar si printre randuri cand lasa loc de apreciere personala a fiecaruia dintre noi.

Ne pare greu de inteles ca acolo unde s-a nascut o civilizatie au continuat-o urmasii celor dintai si am avut sansa sa o mostenim noi ! Cum la fel de simpla pare istoria unei limbi ancestrale cu graiuri multe si totusi unitara pe care nu am dobandit-o de cate ori spun altii. Noi o aveam !

Astfel de lucruri are de spus autorul, fara sa polemizeze cu cineva anume si fara sa distruga mituri, dar asezand pe un fagas normal acte si unele evenimente de istorie nationala ce pot si trebuie sa schimbe o perceptie si dogmele ce o sustin.

Sa recenzezi si numai partial astfel de lucrare devine un demers de mare intindere si sincer sa fiu fara rost, oricum Cornel Birsan are sa ne spuna la fiecare din noi cate ceva, un acel fel de ceva pe care il asteptati sau va era teama sa-l enuntati singuri, si care vine acum tors din furca istoriei de un mester ardelean, sigur de el si de cea ce are de spus.

prof. Cornel Gheorghe Cozma