MOTO : ‘’A muri de moarte de război e tot ce poate
fi mai fericit pentru un get.’’
Iulian
Apostatul ( Memorii )
IV. FILE
DIN ISTORIA TRIBURILOR DACO - GETE
( mică cronologie )
Conflictul geto – macedonean
’’
Când am aşternut pe hârtie acest titlu m-am gândit natural, la istoria politică
a geto-dacilor în sec. VI – II î.Hr., căci dezvoltarea lor social economică am
urmărit-o amănunţit în paginile precedente. Iar în loc de / istoria daco
geţilor / am scris /file din istoria
triburilor daco gete /, n-am făcut-o la întâmplare, ci obligat de vitregia
împrejurărilor. În adevăr, suntem din păcate, foarte departe de cunoaşterea
întregii istorii politice a tuturor daco-geţilor din sec. VI – II î.Hr. Din
cartea cea mare a istoriei vechi a
acestui popor ni s-au păstrat doar câteva file ; zeci
de pagini, fără îndoială dintre cele mai interesante, s-au pierdut pentru
totdeauna, iar multe şi mai interesante, poate n-au fost nicidată scrise de
autori antici. ’’
Nu întâmplător am folosit titlul şi textul
lui Hadrian Daicoviciu din volumul său ’’Dacii’’, ci pentru a putea argumenta
sărăcia şi puţinătatea informaţiilor ajunse la noi despre geto – daci.
Anii
431 – 424 î.Hr.
Prima
informaţie este legată de un ’’rege’’ al odrişilor, popor trac, pe nume
Sitalces care i-a în săpânire teritoriul Dobrogei şi implicit triburile getice care-l ocupau.
Informaţiile date de Tucidide sunt confirmate de un mormânt princiar tracic
descoperit în nordul Dobrogei. Această primă încercare de a unii mai multe triburi
tracice şi getice de la nord şi sud de
Dunăre nu reuşeşte decât pentru o perioadă scurtă. În anul 341 î.Hr., regatul
Odris este cucerit de către Filip al II-lea al Macedoniei. Partea Dobrogeană se
dispersează în mici comunităţi conduse de către conducători localnici.
 |
| Regatul Odris |
Anul
339 î.Hr.
Pătrunderea
în secolele IV – III î.Hr. în ţinuturile pontice a unor triburi scite, au ca
urmare o puternică confruntare dintre războinicii sciţi conduşi de Ateas şi un
conducător anonim al geţilor ’’Rex Histrianorum’’. Datorită victoriilor geţilor
asupra sciţilor, Ateas se vede nevoit să-i ceară ajutor regelui Filip al
II-lea, promiţându-i că-l va lăsa moştenitor peste Sciţia. Geţii reuşesc să
facă faţă, prin vitejia lor, la două armate bine organizate : cea scitică şi
cea macedoneană. Dar moartea conducătorului lor anonim, nu se ştie dacă în
luptă sau asasinat, provoacă panică şi dezorganizare în rândul geţilor, ducând
la pierderea pe moment a războiului.
Unic câştigător al acestor bătălii rămâne
Filip al II-lea care în urma unor neînţelegeri
financiare cu Ateas, care uitase să plătească solda trupelor
macedoniene, porneşte împotriva regelui scitit învingându-l şi ocupând întreaga
Dobroge.
Din acest moment conflictul dintre cei doi
adversari, geţi şi macedonieni devine oficial. Ochii regelui Filip se îndreaptă tot mai mult spre bogăţiile
geţilor, dar fără succes, pentru că
foarte curând, geţii dobrogeni reorganizaţi şi ajutaţi cu armată getă din Muntenia condusă de regele Gudila, obligă
trupele macedoniene să se retragă. Filip se vede nevoit el însuşi să ceară
pace, şi să încheie un armistiţiu cu aceştia : ’’Filip, a legat prietenie cu
geţii şi a luat în căsătorie pe Medopa, fata regelui Gudila, aşa încât a ajuns
mai puternic prin această rudenie şi a întărit regatul Macedoniei. (Iordanes )
 |
| Monede dacice |
Anul
336 î.Hr.
Conducerea
Macedoniei este luată de către
Alexandru, fiul lui Filip al II-lea,
care murise asasinat. Mulţi din supuşii
Macedoniei au văzut în aceasta un bun prilej de a se elibera de sub ocupaţie. Şi
primii au fost tribalii, populaţie tracică de la sudul Dunării. Alexandru
Macedon porneşte împotriva lor după câteva bătălii fără rezultat, tribalii,
conduşi de regele lor Syrmos, refugiindu-se pe o insulă de pe Dunăre. Ajutaţi
de geţi reuşesc să oprească orice încercare de debarcare a lui Alexandru şi a
trupelor macedoniene. Convins că rezistenţa tribalilor constă în puterea
geţilor, Alexandru trece Dunărea noaptea, şi-i atacă pe geţi. Surprinsă, mica
comunitate getă este înfrântă şi nevoită să se retragă cât mai adânc în câmpia
getică. (Arrian - Anabasis )
Anul
326 î.Hr.
În
scopul acupării şi stăpânirii populaţiilor din jurul Mării Aral, Alexandru
Macedon, trimite pe unul din generalii lui Zopyrion cu armată să ocupe oraşul
grec Olbia din nordul Mării Negre, oraş de la gurile Bugului. Zopyrion asediază
oraşul fără rezultat, olbiopolitanii rezistă, armata de 30.000 de oameni,
epuizată, se vede obligată să facă drum întors la baza sa din Dobrogea. Acest
drum avea să fie pentru ei ultimul, geţii atacă această armată în retragere şi
o spulberă. Zopyrion moare în această confruntare. Puţinii supravieţuitori
reuşesc să ajungă în Macedonia şi să-i povestească regelui lor dezastrul
suferit. ( Arrian – Anabasis )
 |
| Alexandru Macedon |
Anul
306 î-Hr.
Lisimah,
fostul general a lui Alexandru Macedon, ajunge rege al Traciei. Doritor de a-şi
urma înaintaşul organizează o serie de campanii militare cu scop de a supune
aşezările de pe malul stâng al Dunării. Dar se pare că aceste aşezări
aparţineau regelui get Dromichaites, rege care reuşise la acea dată o puternică
uniune de triburi getice atât din punct de vedere social administrativ cât şi
militar.
Ocuparea acestor aşezări provoacă un
conflict militar între Dromichaites şi Lisimah. Dromichaites ripostează
încercând să-şii recupereze cetăţile pierdute. Nu se ştie exact rezultatul
acestor lupte de tatonare, dar cert este că în jurul anului 300 î.Hr., Lisimah
trimite o expediţie de pedepsire a regelui get, condusă de chiar fiul lui
Agatocles. Sfârşitul acestei expediţii este dezastruos pentru macedonieni,
armata este decimată şi puţinii supravieţuitori printre care şi Agatocles sunt
luaţi prizonieri. Ţinut în captivitate, Agatocles este eliberat opt ani mai
târziu în anul 292 î.Hr. probabil în urma unor înţelegeri diplomatice între cei
doi regi şi se înapoiază la curtea tatălui său încărcat de daruri. Dromichaites
speră ca prin acest gest să recapete teritoriul ocupat de Lisimah şi odată cu
el pacea.
Dar sorţii nu au fost să fie aşa. Lisimah
organizează o nouă expediţie condusă de el însuşi. Geţii îşi folosesc obişnuita
lor metodă de luptă, învăţată de la
străbuni : se retrag cât mai adânc în teritoriul lor, pustiind totul şi
otrăvind fântânile. Armata macedoniană , într-o ţară a nimănui suferă de foame
şi de sete. Atacul geţilor este decisiv; luaţi prin surprindere macedonienii
sunt capturaţi în frunte cu regele lor şi duşi prizonieri la Helis, reşedinţa
regelui get. Partea interesantă a acestor evenimente este modul cum
Dromichaites îşi primeşte oaspeţii.
Cronicarul afirmă că la masa organizată în cinstea învinşilor totul era
pregătit şi aranjat cu mult fast şi gust , servitul mâncării şi al băuturii
făcându-se numai în vase de aur ; pe când masa rezervată lui Dromichaites şi
fruntaşilor lui era obişnuită, sărăcăcioasă cu vase din lut şi cupe din corn.
Morala regelui Dromichaites este frapantă
prin alăturarea a două imagini diferite şi contrastante. Lisimah este lăsat să
înţeleagă că şi-a părăsit traiul măreţ şi plin de lux pentru a-şi duce armata
împotriva unor oameni simpli. Dromichaites
îl eliberează pe Lisimah primind înapoi cetăţile pierdute. ( Diodorus
Siculus, Pausanias ).
 |
| Mormantul lui Dromichaites |
Anii
300 – 200 î.Hr.
Avem
primele ştiri despre dacii transilvăneni, angajaţi într-o luptă de proporţii
împotriva invadatorilor celţi.
În zona Moldovei alte triburi dacice conduse
de Oroles luptă împotriva bastarnilor de neam germanic, încercând să le
oprească pătrunderea in Transilvania. Aceste mici informaţii ne fac să
înţelegem comunitatea care exista între triburile daco – getice, indiferent de care
parte a carpaţilor erau. În faţa năvălitorilor acţionau ca un întreg, încercând
să se ajute unii pe alţii.
Enigmaticul rege Oroles este pomenit în
cronici ca şi un conducător deosebit de capabil şi viteaz dar, şi deosebit de
sever. Să citim ce spune Pompeius Trogus despre el : ’’Şi dacii sunt din neamul
geţilor. Ei , în timpul regelui Oroles, fiindcă nu s-au luptat bine împotriva
bastarnilor, ca pedeapsă pentru laşitatea lor au fost siliţi, din ordinul
regelui, ca atunci când se culcau să-şi pună capetele în locul picioarelor şi
să facă nevestelor serviciile care obişnuiau înainte să li se facă lor înşişi.
Şi nici nu s-a schimbat această rânduială până când nu şi-au spălat prin curaj
ruşinea suferită în război.’’
 |
| Rege Dac |
Teribilă pedeapsă şi înjositoare probabil
pentru acei luptători.
În aceeaşi perioadă în Dobrogea ne este
prezentată într-o înscripţie histriană, neînţelegerile dintre coloniile greci
şi un rege get Zalmodegikos care avusese curajul să reţină ca ostateci 60 de
cetăţeni histrieni, şi să blocheze veniturile cetăţii. Aceste neînţelegeri
dintre greci şi băştinaşi continuă, ajungându-se la un moment dat în jurul
anului 200 î.Hr. la un adevărat război. Cetăţile greceşti aflate sub oblăduirea
regelui get Rhemaxos, sunt supuse unui atac de către altă căpeteniegetă,
Zoltes. Grecii oferă bani grei pentru ca Zoltes şi oamenii lui să nu pătrundă
în colonii, dar acesta refuză, alegândcalea armată, grecii îşi trimit căpetenia
arcaşilor ( şeful garnizoarei care apără cetăţile ), să ceară ajutorul regelui
Rhemaxos. Luptele dintre cei doi conducători se termină cu înfrângerea lui
Zoltes (inscripţie histriană ).
O ultimă informaţie a secolului II î.Hr.
aminteşte de existenţa unui rege dac Rubobostes şi a unui fenomen deosebit ’’
incrementa Dacorum per Rubobostes regem ’’adică < creşterea puterii dacilor
sub regele Rubobostes >. Cine este acest rege dac rămâne un mister,
cronicile vremii ( Pompeius Trogus ) tac, sau au fost pierdute. Important este
că această informaţie cât de scurtă se poate analiza.
Creşterea puterii dacilor înseamnă în primul
rând mutarea centrului de greutate al civilizaţiei geto – dacice spre o formă
centralizată. Această creştere nu se face decât printr-o uniune de triburi sub
conducerea unui rege unic. Se pare că naşterea primului stat dac se face sub
acest conducător despre care ştim prea puţin. Poate descoperirile ulterioare ne
vor aduce un plus de informaţie.
Fragment din "Revansa Daciei", 2003
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu