Una din
problemele de bază ale istorie noastre este legată de identificarea localităţilor,
a comunităţilor în care au trait românii înainte de ocupaţia maghiară si colonizarea
ţinuturilor Ardealului. Atestarea sau menţionarea localităţilor în documentele
timpului s-a făcut în general din punct de vedere administrativ, direct legată
de problemele economice şi organizatorice ale regatului maghiar, şi a
relatiilor acestuia vis-a-vis de problemele coloniştilor, ignorându-se în
totalitate situaţia şi starea baştinaşilor români.
Un astfel
de caz este şi cel al localităţii Năsăud, despre care într-un document datat în
anul 1245, se face prima menţiune, alături de alte localităţi de pe Valea Someşului. Regele Bela
IV ( 1235 – 1270 ) “ însărcineaz pe comitele secuilor să ocupe teritoriul
comunelor din Valea Rodnei şi să le administreze după drepturile şi imunităţile
care le-a avut acest ţinut din vechime, iar din venituri să dea la tezaurul
reginei anual 130 mărci de aur.” (Victor Onişor – Istoria dreptului român). În
acest document se menţionează oraşul (oppidum ) Rodna precum şi localitatile
Sanct Gurgh ( Sângeorz Băi ), Rebra, Nyrmezeu (Feldru), Naszod (Năsăud), Salva,
Cseh (Telciu ?), Macold (Mocod) şi Zagra.
Documentul văzut de prof.univ.dr. Victor Onişor (1874 –
1932) în “Monumenta Regni Hungariae” este însă contestat de către unii din
istoricii năsăudeni pe motivul, că ulterior acesta nu a mai putut fi identificat.
Un alt
document care mentioneaza ţinutul Năsăudului, datat în anul 1264, şi care este
un act de donaţie al Voievodului Transilvaniei, Ştefan (1260 – 1270) prin care
dăruieşte ţinutul Năsăudului comitelui Hazoş, pentru serviciile făcute voievodului
şi ţării.
Istoricul
Coriolan Suciu (1895 – 1967 ) identifica însă localitatea “Nazwod” ca fiind o
localitate din fostul comitat Komarom (Komarno) azi în Cehia.
Astfel că în
acceptiunea majoritara a istoricilor care s-au ocupat de identitatea Năsăudului,
primul document, care face menţiune despre localitatea Năsăud şi a altor
aşezări de pe Valea Someşului, este cel datat în anul 1440, prin care regina
Elisabeta a Ungariei dăruieşte localitatea Rodna lui Michael, fiul fostului
comite secuiesc Stefan Iakch de Kusal, şi familiei lui. În actul de donatie se
mai spune că localităţile: “ Zenthgyurgh (Sângeorz Băi), Nyrmezeo (Feldru),
Felsorebre (Rebra), Alsorebre (Rebrişoara), Chech (?), Nazod (Nasaud), Zalva
(Salva), Zagra (Zagra) şi Maklod (Mocod)” sunt în mare parte goale şi lipsite
de populaţie.
 |
| Primaria |
Se pare
însă că realitatea este cu totul alta.
Căpitanul
năsăudean Toader Anton (1824 – 1903) în lucrarea sa “Amintiri din timpurile
vechi” pomenind despre Năsăud încearcă să lămurească originea numelui localităţii:
“ Numirea
Năsăud derivă din cuvintele slave nas-vod,
lângă apă, deoarece în acest ţinut au locuit mai înainte Daci, popoare
slave, precum dovedeşte şi numirea comunelor Rebra şi Rebrişoara ca peşcoase
(peşte=riba). Iar alţii deduc să se fi aşezat aicea încă pe timpurile
cruciaţilor (Kreuzzuge) Germani şi să se fi numit terenul aşezământului lor
Nas-hout după păşunea umedă şi băltoasă.( saşii numeau localitatea cu termenul de Nassendorf = satul umed,
identificându-se astfel foarte bine poziţia geografica a localităţii ca fiind
situată pe malul râului Someş – subl.n.)”
Comparând
cele trei documente se observă ca numele localităţii: Naszod (1245), Nazwod
(1264), Nazod (1440) este identic, suferind însă prelucrări ale lui, datorate greşelilor
secretarilor regali, provenind însă din Nas-vod, cum foarte bine a intuit căpitanul
Anton: Naszod, fiind prelucrarea maghiară a numelui prin utilizarea literelor
SZ atât de utilizate în limba maghiară, Nazwod, înlocuirea lui S cu Z, fiind
caracteristică limbii germane, iar Nazod trecut prescurtat, prin eliminarea
literei V. Considerăm că toate cele trei documentele se referă în ordine
cronologică la aceaşi localitate, Năsăud, mai ales că în documentul din anul
1264 este menţionat ca fiind “terram Nazwod”, respectiv Ţara Năsăudului.
Legat de
numele localităţii unii istorici au incercat origini care mai de care mai exotice,
Nicolae Densuşianu, pelasgă, Nicolae Iorga, maghiară, Iulian Marţian, siriană,
Alexandru Rezmeriţă, latină. Referindu-se la frecventele inundaţii produse de
pârâul Valea Caselor în localitate, istoricul Nicolae Drăganu propune termenul
slav de “nasodu” care înseamnă o umplutură provocată de aluviuni. Termen prea
puţin probabil folosit de localnici pentru a-şi denumi localitatea.
Analizând
succesiunea localităţilor prezentată în documentele din 1245 şi 1440 constatăm
că acestea sunt menţionate exact în ordinea în care sunt ele aşezate pe firul
râului Someşul Mare: Zenthgyurgh (Sângeorz Băi), Nyrmezeo (Feldru), Felsorebre
(Rebra de Sus = Rebra), Alsorebre (Rebra de Jos =Rebrişoara), Chech (?), Nazod
(Năsăud), Zalva (Salva), Zagra (Zagra) şi Maklod (Mocod)”, singura localitate
neidentificată fiind însă Chech. Unii istorici au incercat să identifice
această localitate cu Telciu, omiţându-se faptul geografic, acest sat nu se
află între Rebrişoara şi Năsăud ci la 22 km de Nasaud, pe drumul care leagă
Salva de Maramureş, pe Valea Sălăuţei.
 |
| Liceul George Cosbuc |
Istoricul
Nicolae Drăganu (1884 – 1939) în monumentala sa lucrare “Românii în veacurile
IX – XIV pe baza toponimiei şi a onomasticei” face menţiunea despre existenţa
în anul 1392 a localităţii Luchka (Luşca), localitate paralelă cu Năsăudul,
situată însă pe malul stâng al râului Someţul Mare, localitate în prezent
cartier al Năsăudului. Nicolae Drăganu precizează că originea acestui nume este
cehă sau ruteană.
Se pare că
această localitate ar fi fost colonizată de către maghiari cu coloni cehi înainte
de anul 1245, coloni de la care secretarii regali ar fi preluat numele
localităţii Chech (Cseh) – Luşca, satul Cehilor, identificându-se astfel originea lor ca naţie.
O altă
localitate care s-a format ca satelit al Năsăudului este Tradamul, probabil
după anul 1440, deoarece nu este amintit în dania reginei Elisabeta. După
părerea lui Nicolae Drăganu numele provine de la germanul Unter dem Damm = sub
dig. Aşezarea este situată pe malul stâng al râului Someşul Mare, înainte de
Luşca.
Este cert că
maghiari au încercat colonizarea Nasaudului cu saşi după anul 1440, pentru a
putea să controleze mai bine populaţia românească, dovadă fiind memoria
localnicilor care îşi amintesc de viile pe care saşii încercaseră să le cultive
pe dealurile Cicera şi Cisteţ. Prin secolul al XVIII, Tradamul părăsit de către
saşi a fost populat cu evrei, de unde şi numele paralel al cartierului, de
Jidoviţa. Dovada a acestei părăsiri a localităţii de către saşi este jalba
adresată de saşii lechinţeni, la 9 iulie 1753, către Magistratului Bistriţei,
în care, printre mult altele îi acuză pe valahii năsăudeni că: “ voiesc să ne
alunge din moşiile părinteşti, cu intentia ca să prefacă Lechinţa săsească în
sat valah, precum au mai păţit-o în districtul nostru satele St.Iohanes
(Sântioana), Grosendorf (Nuşfalău), Nassendorf (Năsăud), Makendorf (Mocod),
Salva şi încă alte multe comune, care toate au fost odinioară săseşti” (Virgil Şotropa –
Soarta românilor din satele săşesti).
 |
| Liceul Silvic |
Care este
concluzia acestei încercări de identificare a vechimii existenţei localităţii
Năsăud ? Este cert că de-a lungul Văii Someşului au existat comunităţi umane
încă din cele mai vechi timpuri, dezvoltându-se şi organizându-se în vremea
dacilor în localităţi sau uniuni de localităţi distincte, conduse de
tarabosteşi locali care se închinau doar regelui. Ulterior aceste localitati,
la începutul evului mediu, vor fi conduse de cnezi şi/sau voievozi.
Din păcate nu
avem informatii documentare despre aceste localităţi înainte de infiltrarea în
aceste ţinuturi a maghiarilor, saşilor sau a altor coloni aduşi de coroana
regală maghiară. Sau poate că aceste informaţii au existat şi sau pierdut, ori
s-au distrus în decursul timpului. Este demn de menţionat însă că documentele
care prezintă colonizarea ţinuturilor din actualul judeţ Bistriţa – Năsăud cu
coloni, fac precizarea că aceşti coloni şi-au
întemeiat aşezări lângă localităţile valahe, existente, la venirea lor. (!)
Şi ca dovadă că aceştia au fost de multe ori considerati “venetici” putem
aminti veşnica dispută istorică dintre valahi, pe de o parte, şi maghiari şi
saşi, pe de alta parte, atât pe Valea Someşului cât şi pe Valea Bistriţei şi în
ţinuturile învecinate.
Fragment din lucrarea Istorie Furata.Cronica Romaneasca de Istorie Veche
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu