MOTO : ‘’A muri de
moarte de război e tot ce poate
fi mai fericit pentru un get.’’
Iulian Apostatul ( Memorii )
IV. FILE
DIN ISTORIA TRIBURILOR DACO - GETE
(
mică cronologie )
Conflictul
geto – macedonean
’’
Când am aşternut pe hârtie acest titlu m-am gândit natural, la istoria politică
a geto-dacilor în sec. VI – II î.Hr., căci dezvoltarea lor social economică am
urmărit-o amănunţit în paginile precedente. Iar în loc de / istoria daco
geţilor / am scris /file din istoria
triburilor daco gete /, n-am făcut-o la întâmplare, ci obligat de vitregia
împrejurărilor. În adevăr, suntem din păcate, foarte departe de cunoaşterea
întregii istorii politice a tuturor daco-geţilor din sec. VI – II î.Hr. Din
cartea cea mare a istoriei vechi a
acestui popor ni s-au păstrat doar câteva file ; zeci
de pagini, fără îndoială dintre cele mai interesante, s-au pierdut pentru
totdeauna, iar multe şi mai interesante, poate n-au fost nicidată scrise de
autori antici. ’’
Nu
întâmplător am folosit titlul şi textul lui Hadrian Daicoviciu din volumul său
’’Dacii’’, ci pentru a putea argumenta sărăcia şi puţinătatea informaţiilor
ajunse la noi despre geto – daci.
Anii 431 – 424 î.Hr.
Prima informaţie este legată de un ’’rege’’ al
odrişilor, popor trac, pe nume Sitalces care i-a în săpânire teritoriul
Dobrogei şi implicit triburile getice
care-l ocupau. Informaţiile date de Tucidide sunt confirmate de un mormânt
princiar tracic descoperit în nordul Dobrogei. Această primă încercare de a
unii mai multe triburi tracice şi getice de la nord şi sud de Dunăre nu reuşeşte decât pentru o
perioadă scurtă. În anul 341 î.Hr., regatul Odris este cucerit de către Filip
al II-lea al Macedoniei. Partea Dobrogeană se dispersează în mici comunităţi
conduse de către conducători localnici.
Anul 339 î.Hr.
Pătrunderea în secolele IV – III î.Hr. în
ţinuturile pontice a unor triburi scite, au ca urmare o puternică confruntare
dintre războinicii sciţi conduşi de Ateas şi un conducător anonim al geţilor
’’Rex Histrianorum’’. Datorită victoriilor geţilor asupra sciţilor, Ateas se
vede nevoit să-i ceară ajutor regelui Filip al II-lea, promiţându-i că-l va
lăsa moştenitor peste Sciţia. Geţii reuşesc să facă faţă, prin vitejia lor, la
două armate bine organizate : cea scitică şi cea macedoneană. Dar moartea
conducătorului lor anonim, nu se ştie dacă în luptă sau asasinat, provoacă
panică şi dezorganizare în rândul geţilor, ducând la pierderea pe moment a
războiului.
Unic
câştigător al acestor bătălii rămâne Filip al II-lea care în urma unor
neînţelegeri financiare cu Ateas, care
uitase să plătească solda trupelor macedoniene, porneşte împotriva regelui
scitit învingându-l şi ocupând întreaga Dobroge.
Din
acest moment conflictul dintre cei doi adversari, geţi şi macedonieni devine
oficial. Ochii regelui Filip se
îndreaptă tot mai mult spre bogăţiile geţilor, dar fără succes, pentru că foarte curând, geţii
dobrogeni reorganizaţi şi ajutaţi cu armată getă din Muntenia condusă de regele Gudila, obligă
trupele macedoniene să se retragă. Filip se vede nevoit el însuşi să ceară
pace, şi să încheie un armistiţiu cu aceştia : ’’Filip, a legat prietenie cu
geţii şi a luat în căsătorie pe Medopa, fata regelui Gudila, aşa încât a ajuns
mai puternic prin această rudenie şi a întărit regatul Macedoniei. (Iordanes )
Anul 336 î.Hr.
Conducerea Macedoniei este luată de către Alexandru, fiul lui Filip
al II-lea, care murise asasinat. Mulţi din supuşii Macedoniei
au văzut în aceasta un bun prilej de a se elibera de sub ocupaţie. Şi primii au
fost tribalii, populaţie tracică de la sudul Dunării. Alexandru Macedon
porneşte împotriva lor după câteva bătălii fără rezultat, tribalii, conduşi de
regele lor Syrmos, refugiindu-se pe o insulă de pe Dunăre. Ajutaţi de geţi
reuşesc să oprească orice încercare de debarcare a lui Alexandru şi a trupelor
macedoniene. Convins că rezistenţa tribalilor constă în puterea geţilor,
Alexandru trece Dunărea noaptea, şi-i atacă pe geţi. Surprinsă, mica comunitate
getă este înfrântă şi nevoită să se retragă cât mai adânc în câmpia getică.
(Arrian - Anabasis )
Anul 326 î.Hr.
În scopul acupării şi stăpânirii populaţiilor din
jurul Mării Aral, Alexandru Macedon, trimite pe unul din generalii lui Zopyrion
cu armată să ocupe oraşul grec Olbia din nordul Mării Negre, oraş de la gurile
Bugului. Zopyrion asediază oraşul fără rezultat, olbiopolitanii rezistă, armata
de 30.000 de oameni, epuizată, se vede obligată să facă drum întors la baza sa
din Dobrogea. Acest drum avea să fie pentru ei ultimul, geţii atacă această
armată în retragere şi o spulberă. Zopyrion moare în această confruntare.
Puţinii supravieţuitori reuşesc să ajungă în Macedonia şi să-i povestească
regelui lor dezastrul suferit. ( Arrian – Anabasis )
Anul 306 î-Hr.
Lisimah, fostul general a lui Alexandru Macedon,
ajunge rege al Traciei. Doritor de a-şi urma înaintaşul organizează o serie de
campanii militare cu scop de a supune aşezările de pe malul stâng al Dunării.
Dar se pare că aceste aşezări aparţineau regelui get Dromichaites, rege care
reuşise la acea dată o puternică uniune de triburi getice atât din punct de
vedere social administrativ cât şi militar.
Ocuparea
acestor aşezări provoacă un conflict militar între Dromichaites şi Lisimah.
Dromichaites ripostează încercând să-şii recupereze cetăţile pierdute. Nu se
ştie exact rezultatul acestor lupte de tatonare, dar cert este că în jurul
anului 300 î.Hr., Lisimah trimite o expediţie de pedepsire a regelui get,
condusă de chiar fiul lui Agatocles. Sfârşitul acestei expediţii este
dezastruos pentru macedonieni, armata este decimată şi puţinii supravieţuitori
printre care şi Agatocles sunt luaţi prizonieri. Ţinut în captivitate,
Agatocles este eliberat opt ani mai târziu în anul 292 î.Hr. probabil în urma
unor înţelegeri diplomatice între cei doi regi şi se înapoiază la curtea
tatălui său încărcat de daruri. Dromichaites speră ca prin acest gest să
recapete teritoriul ocupat de Lisimah şi odată cu el pacea.
Dar sorţii
nu au fost să fie aşa. Lisimah organizează o nouă expediţie condusă de el
însuşi. Geţii îşi folosesc obişnuita lor metodă de luptă, învăţată de la străbuni : se retrag cât mai
adânc în teritoriul lor, pustiind totul şi otrăvind fântânile. Armata macedoniană
, într-o ţară a nimănui suferă de foame şi de sete. Atacul geţilor este
decisiv; luaţi prin surprindere macedonienii sunt capturaţi în frunte cu regele
lor şi duşi prizonieri la Helis, reşedinţa regelui get. Partea interesantă a
acestor evenimente este modul cum Dromichaites
îşi primeşte oaspeţii. Cronicarul afirmă că la masa organizată în
cinstea învinşilor totul era pregătit şi aranjat cu mult fast şi gust ,
servitul mâncării şi al băuturii făcându-se numai în vase de aur ; pe când masa
rezervată lui Dromichaites şi fruntaşilor lui era obişnuită, sărăcăcioasă cu
vase din lut şi cupe din corn.
Morala
regelui Dromichaites este frapantă prin alăturarea a două imagini diferite şi
contrastante. Lisimah este lăsat să înţeleagă că şi-a părăsit traiul măreţ şi
plin de lux pentru a-şi duce armata împotriva unor oameni simpli.
Dromichaites îl eliberează pe Lisimah
primind înapoi cetăţile pierdute. ( Diodorus Siculus, Pausanias ).
Anii 300 – 200 î.Hr.
Avem primele ştiri despre dacii transilvăneni, angajaţi
într-o luptă de proporţii împotriva invadatorilor celţi.
În zona
Moldovei alte triburi dacice conduse de Oroles luptă împotriva bastarnilor de
neam germanic, încercând să le oprească pătrunderea in Transilvania. Aceste
mici informaţii ne fac să înţelegem comunitatea care exista între triburile
daco – getice, indiferent de care parte a carpaţilor erau. În faţa
năvălitorilor acţionau ca un întreg, încercând să se ajute unii pe alţii.
Enigmaticul
rege Oroles este pomenit în cronici ca şi un conducător deosebit de capabil şi
viteaz dar, şi deosebit de sever. Să citim ce spune Pompeius Trogus despre el :
’’Şi dacii sunt din neamul geţilor. Ei , în timpul regelui Oroles, fiindcă nu
s-au luptat bine împotriva bastarnilor, ca pedeapsă pentru laşitatea lor au
fost siliţi, din ordinul regelui, ca atunci când se culcau să-şi pună capetele
în locul picioarelor şi să facă nevestelor serviciile care obişnuiau înainte să
li se facă lor înşişi. Şi nici nu s-a schimbat această rânduială până când nu
şi-au spălat prin curaj ruşinea suferită în război.’’
Teribilă
pedeapsă şi înjositoare probabil pentru acei luptători.
În
aceeaşi perioadă în Dobrogea ne este prezentată într-o înscripţie histriană,
neînţelegerile dintre coloniile greci şi un rege get Zalmodegikos care avusese
curajul să reţină ca ostateci 60 de cetăţeni histrieni, şi să blocheze
veniturile cetăţii. Aceste neînţelegeri dintre greci şi băştinaşi continuă,
ajungându-se la un moment dat în jurul anului 200 î.Hr. la un adevărat război.
Cetăţile greceşti aflate sub oblăduirea regelui get Rhemaxos, sunt supuse unui
atac de către altă căpeteniegetă, Zoltes. Grecii oferă bani grei pentru ca
Zoltes şi oamenii lui să nu pătrundă în colonii, dar acesta refuză,
alegândcalea armată, grecii îşi trimit căpetenia arcaşilor ( şeful garnizoarei
care apără cetăţile ), să ceară ajutorul regelui Rhemaxos. Luptele dintre cei
doi conducători se termină cu înfrângerea lui Zoltes (inscripţie histriană ).
O
ultimă informaţie a secolului II î.Hr. aminteşte de existenţa unui rege dac
Rubobostes şi a unui fenomen deosebit ’’ incrementa Dacorum per Rubobostes
regem ’’adică < creşterea puterii dacilor sub regele Rubobostes >. Cine
este acest rege dac rămâne un mister, cronicile vremii ( Pompeius Trogus ) tac,
sau au fost pierdute. Important este că această informaţie cât de scurtă se
poate analiza.
Creşterea
puterii dacilor înseamnă în primul rând mutarea centrului de greutate al
civilizaţiei geto – dacice spre o formă centralizată. Această creştere nu se
face decât printr-o uniune de triburi sub conducerea unui rege unic. Se pare că
naşterea primului stat dac se face sub acest conducător despre care ştim prea
puţin. Poate descoperirile ulterioare ne vor aduce un plus de informaţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu