O observaţie (care se cuvine) legat de Familia Nobiliară Voievodală şi Cnezială Bârsan aferent de Manăstirea Bârsana

     

 În baza documentelor cancelariei maghiare, Voievod al Maramureșului în secolul al XIII-lea a fost Ladislau Bârsan (n.cca 1230 - d.cca 1290), dupa care i-a urmat fiul, Stan Bârsan (n.cca. 1260- d.cca.1300). Fii lui Stan Bârsan, Codrea (n.cca 1280 - d.cca 1340) și Stanislău (n.cca. 1285 - d.1245) vor deveni la rândul lor, Codrea, Voievod al Maramuresului, și Stanislău, cneaz de Strâmtura (Bârsana).

         Confirmarea rangurilor voievodale și cneziale ale familiei Bârsan sunt mult anterioare celor deținute de către  Dragos Vodă și Bodgan Vodă.

          Fii lui Codrea Voievod, Opriș și Mariș, nu i-au moștenit rangul de Voievod, urmașii lor fiind pomeniți în actele cancelariei maghiare, în conflicte cu nobili maghiari.

         Fii Cneazului Stanislău - Micu, Neagu, Marin și Radu și-au adjudecat proprietățile în anul 1346, după care, se pare, că pe baza conflictului dintre Bogdan Vodă și coroana maghiară, parte, s-au alăturat voievodului maramureșan și au trecut în Moldova.

          Se mai impune o corecție a istoriei.

        Conform pisaniei de la Mănăstirea Bârsana se afirmă  că mănăstirea și biserica a fost ctitorită de către familia Dragoș în anul 1390. Aceasta datare este legată de diploma acordată în anul 1390, la 1 mai, de regele maghiar Sigismund de Luxemburg, fraților Balc și Drag, din familia Dragoșeștilor, prin care primesc în dar toate moșiile deținute anterior de familia Bârsan, aceștia din urma fiind dezmoșteniți, în urma conflictelor survenite între ei și coroana maghiară.

      Se știe că prim diploma emisă la 26 septembrie 1326, cneazul Stanislău Bârsan este confirmat cu titulul de cneaz și proprietar al moșiei  Zurduky, care cuprindea satele:Bârsana, Strâmtura, Onceşti, Corneşti, Năneşti şi Fereşti. La acea dată fratele său Codrea era la rândul lui Voievod al Maramureșului, această informație fiindu-ne oferită prin diploma din 28 decembrie 1345, care precizează rangul avut de fratele lui Stanislău, Voievod, avand în proprietate ținutul Sărăsăului.

        Ținuturile avute în posesie de cei doi conducători se întindeau de la Strâmtura și până la Tisa, în granița actuală cu Ucraina, incluzând multime de localități și comunități umane, locuite în preponderent, la acele vremuri de români ortodoxi.

        Este normal ca prin puterea și influența lor să sprijine comunitățile prin ridicarea de biserici și mănăstiri, lăcașuri de cult, începute probabil de pe vremea părinților și bunicilor lor.

       Mănăstierea de la Bârsana, are o istorie destul de ciudată, dar normală în virtutea evenimentelor care au dus la construirea și ulterior mutarea ei.

      Inițial, Biserica și Mănăstirea ridicată de familia voievodală Bârsan, a avut amplasamentul la circa 8-9 km, față de pozitia actuala a mănăstirii, pe Valea Slatinei, la locul numit La Părul Călugărului. Datorita lipsei de documente este greu de stabilit perioada în care a fost ridicată, cert este faptul că în tradiția locală se vorbește despre această mănăstire ca fiind mult mai veche și importantă decât cea de pe dealul Humana, unde există în prezent.

   „Viața monahală în sihăstria din Valea Slatinei se pierde în negura vremurilor, începutul ei poate că a avut loc în secolul al XIII-lea sau în primii ani ai secolului al XIV-lea. Cu timpul, în jurul acestei sihăstrii s-au adunat călugări și frați, care și-au făcut acolo chilii și biserica de lemn și așa cum s-au petrecut lucrurile cu majoritatea mănăstirilor de pe teritoriul românesc, și aici, modesta sihăstrie a devenit mănăstire.” (www.manastireabarsana.ro)

       La  sfârșitul secolului al XIII-lea , începutul secolului al XIV-lea, familia Voievodală Bârsan, era singura în putere să clădească și ctitoreasca biserici într-o zonă care era pur și simplu voievodatul lor, recunoscut și de coroana maghiară.

       Deoarece accesul pentru populație la bisericș și mănăstirea pe Valea Slatinei erau foarte anevoios, Stanislău și Codrea mută, posibil după anul 1326 această mănăstire și biserică în zona în care se află și în prezent.

      În urma desmoștenirii familiei Bârsan de către regele maghiar, familia Dragoșeștilor intră în posesia ei, punându-și în mod incorect numele pe piatra de pisanie a mănăstirii. Pe ce ne argumentam acest fapt, pe foarte multe considerente, dar în primul rând pe faptul că și în prezent lăcașul de cult se numește “Bârsana” și nu “Dragos”, primul ctitor rămânând în memoria vie a maramureșenilor.

Blazonul familiei Bârsan prin: 

Voievod Codrea / Solovăstru de Sărăsău

şi Cneaz Stanislău de Strâmtura şi Bârsana