joi, 16 mai 2013

DECRIPTAREA 
                    TĂBLIŢELOR DE LA TĂRTĂRIA !















         Legendele pun inventarea scrisului pe seama atlanţilor sau a altor civilizaţii pierdute în negura istoriei. Sumerienii afirmau că scrisul era un dar al zeilor, tainele lui fiind deslușite doar de către puțini inițiați. Opinia generală prezentată în sute de carți și documentare de televiziune este - fară drept de apel - că “ scrisul a inceput în Sumer”, concluzie puternic zdrucinata de descoperirile făcute în zona balcano – carpatică, si mai ales de descoperirea făcută de către arheologul Nicolae Vlasa în anul 1961, în apropierea localității Tărtăria. 
    Plăcuţele descoperite la Tărtăria sunt din lut ars, de dimensiuni mici : două plăcuţe rectangulare având desenate pe ele reprezentări animale şi vegetale, iar a treia, rotundă prezintă gravată pe ea o scriere pictografică. Cea ce era însă interesant este uimitoarea asemănare dintre aceste inscripţii şi cele de la Djemdet – Nasra şi Creta. 
      Pe baza acestor asemănari relevante, o serie de cercetători au încercat să descifreze mesajele transmise de oamenii, care au trăit în zona Tărtăriei, în urmă cu 7 000 de ani.
      „Sumerologul V. Titov afirmă că textul înscris pe cea de-a treia plăcuţă se traduce aproximativ prin textul : ‘’ În (cea de-a) patrusprezecea domnie pentru buzele (gura) zeului Sane cel mai vârstnic după ritual (este sau a fost) ars ’’, argumentând aceasta cu locul în care au fost descoperite, o groapă de sacrificiu, din care s-au excavat alături de plăcuţe, cenuşă şin oase de om matur dezmembrat şi calcinat. Titov susţine caracterul unui rit antropofagic de sacrificiu, rolul tăbliţelor fiind totemic. Numele zeului Sane, zeu tartaric,în cinstea căruia se face sacrificiul, îl consideră sinonim cu zeul sumerian Usmu.
        Altă interpretare este făcută de către Janos Harmatta un reputat arheolog, care consideră că cele trei plăcuţe sunt nişte simple documente contabile ale unui negustor : ‘’Făină 60+10 (masuri) zeului Palil ; 20 (masuri) regelui Pontif ; 60+2 (masuri) zeului Usmu/Samos ’’.
         În consemnările sale din ‘’Jiviie slova Tartarii’’, Boris Perlov caută descifrarea textelor de pe plăcuţe, plecând de la interpretările făcute de Nicolae Vlassa şi similitudinea existentă cu plăcuţele din Djemdet – Nasra : ‘’Pe prima tăbliţă dreptunghiulară e însemnată întruchiparea simbolică a doi ţapi, între dânşii e aşezat un spic. Poate că întruchiparea unor ţapi şi a unui spic a reprezentat simbolul bunăstării obştii,la baza căreia se află ocupaţia lor cu agricultura şi creşterea animalelor. Dar s-ar putea să reprezinte şi o scenă de  vânătoare. E interesant că un subiect de acelaşi fel se întâlneşte şi pe tăbliţele sumeriene.
        A doua tăbliţă e împărţită prin linii orizontale şi verticale în sectoare nu prea mari. În fiecare sector sunt zgâriate diferite imagini simbolice. Acestea nu sunt totemuri ?
         Cercul totemurilor sumeriene e cunoscut. Şi dacă se compară desenele de pe tăbliţa noastră cu imaginea de pe vasul ritual, găsit în săpăturile de la Djemdet – Nasra, vom remarca din nou o coincidenţă izbitoare. Primul semn de pe tăbliţa sumeriană e un animal, mai mult ca sigur un ied, al doilea reprezintă un scorpion, al treilea, după toate posibilităţile, un cap de om sau de zeu, al patrulea simbolizează un peşte, al cincilea o construcţie, al şaselea o pasăre. Astfel se poate presupune că pe tăbliţă sunt însemnate totemurile : ied, scorpion, demon, peşte, ‘’adânc-moarte’’,pasăre.
          Pe a treia tăbliţă rotundă sunt înscrise următoarele : NUM, KA, SA, UGULA, PI, IDIM, KARA ,I.’’ (de către cele) patru conducătoare, pentru chipul zeului Sane, cel mai în vârstă (conducătorul – patriarhul – sacerdotul – preotul suprem) în virtutea adâncei înţelepciuni, a fost ars unul’’
         Ce înţeles poate avea această înscripţie ?  S-o comparăm cu documentul Djemdet – Nasra pomenit înainte. În acela se află lista celor mai însemnate surori preotese care erau în fruntea a patru grupe tribale.  Poate că tot astfel de preotese conducătoare s-ar afla şi la Tărtăria. Dar mai există şi o altă coincidenţă. În inscripţia de la Tărtăria este pomenit zeul Sane, ba mai mult, numele zeului este reprezentat ca la sumerieni. Judecând după toate acestea, tăbliţa conţine informaţii  asupra ritualului uciderii şi arderii unui sacerdot, care şi-a săvârşit slujba într-un termen al conducerii sale.

         Ne întrebăm atunci cine au fost locuitorii străvechi a-i Tărtăriei, care scriau în sumeriană, în mileniul V î.Hr., când despre Sumerul însuşi nu se pomeneşte încă.”

     Studiile ulterioare făcute de către cercetători aveau să infirme încercările de descifrare făcute de către V.Titov, J.Harmatta si B.Perlov. Accepția generală este faptul că un artefact purtator de scris, în cazul în care nu se cunoaşte nici măcar limba, dar nici scrisul, are şanse zero de a putea fi descifrat. Chiar şi în cazul în care se cunoaşte limba , dar nu se cunoaşte scrisul, sau, invers se cunoaşte scrisul, dar nu se cunoaşte limba, este necesar un număr mult mai mare de tablete. Ori în cazul de faţa avem din păcate doar trei.
           Totuşi cercetătorii au încercat în decursul timpului, cu paşi mici să descopere misterul inscripţiilor de la Tărtăria.
            Oasele descoperite, considerate iniţial ca aparţinând unui bărbat în vârstă de circa 35 – 40 de ani, s-au dovedit a fi a unei femei, în vârstă de aproximativ 55 de ani. Analiza oaselor a indicat faptul că ele nu au fost supuse unui proces de incinerare, fiind exclusa varianta sacrificării persoanei, sau a unui act de canibalism. Îngroparea femeii, numită Milady Tărtăria, s-a făcut într-un ritual religios riguros, dovadă fiind obiectele aşezate alături de ea. Egiptenii îşi vor îngropa ulterior conducătorii, aşezând lângă ei un mare inventar de obiecte, care, în concepţia lor aveau să fie utilizate de decedat în viaţa de apoi.
        Plecând de la aceste obiecte vom încerca să analizăm circumstanţele înhumării acestei femei, despre care unii cercetători au presupus că ar fi o femeie – şaman.
        În acea perioadă istorică, triburile sau federaţiile tribale, erau in general conduse de către femei. Rolul conducător al femeii, al perioadei matriarhatului, fiind bine argumentat de studiile şi cercetările făcute de către mari arheologi şi istorici.
        Nu putem decât să opinam că această femeie, înhumată în urmă cu 7 000 de ani, era conducătoarea comunităţii / tribului care a trăit în acea zona. Obiectele aşezate lângă ea erau ofrande făcute zeilor (figurinele de lut şi alabastru) , obicei ritualic prezentat la începutul acestui capitol, sau, pur si simplu obiecte purtate şi utilizate în timpul vieţii de către decedată (bratara de scoici şi tabliţele de lut). 
        Cea ce suscita însă atenţia istoricilor şi a arheologilor sunt însă cele trei tăbliţe misterioase, tăbliţe care aveau să zgduie lumea ştiinţifică. Faptul că întreaga istorie veche îsi putea schimba cursul prin această descoperire, i-a facut pe mulţi oameni de ştiinţa să privească cu suspiciune aceste artefacte de lut, ca de fapt, orice descoperire făcută pe teritoriul României.         
        Analizând în decursul timpului aceste plăcuţe, mi-am format o părere proprie asupra lor, ca şi utilizare, cât şi, ca şi inscripţionare, plecând de la considerentele economice ale acelor timpuri.
        Voi incepe cu cea mai mică plăcuţă, cea în format dreptunghiular, care reprezintă un ţap viu, un spic de grâu şi un alt animal tăiat şi tranşat spre comercializare. 
     Plăcuta de lut era echivalentul unei monede de schimb. Este mai mult ca sigur, că deţinatorul acesteia îl folosea, ca echivalent al unui card actual, sau, a unei monede de schimb. Plăcuţa îi permitea să achiziţioneze în schimbul ei ori un animal viu ori un animal taiat,  ori o anumită cantitate de cereale, pentru a-şi putea hrănii familia. Această plăcută îşi urma dupa acea cursul obişnuit al tranzacţiei, plăcuţă contra produse, produse contra plăcuţă, trecând dintr-o mâna în alta.


    A doua plăcuţă dreptunghiulară cu gaură centrală are inscripţionate pe ea urmatoarele semne, dispuse în 5 spaţii delimitate:
§  colţ stânga sus (primul spaţiu) – seminţe de cereale şi cereale ca plantă(graminee);
§  colţ stânga jos (al doilea spaţiu ) – semnul în formă de Y (furca de lemn) limitat pe un spaţiu foarte mic , reprezintă cositul şi recoltatul fânului;
§  colţ stânga jos , spre spaţiul central (al treilea spaţiu) – reprezentare a unui pocal, vas de ceramică;
§  spaţiu central sus (al patrulea spaţiu)  – reprezentate păsări;
§  spaţiu central jos stânga (al patrulea spaţiu) – plantă textila (in , cânepă )
§  spaţiu central jos dreapta (al patrulea spaţiu) – cap de ovină;
§  spaţiu dreapta (al cincilea spaţiu ) – reprezentare a unui pocal în care se toarnă dintr-un alt vas (amfora), vin.
Plăcuţa reprezenta în sine un veritabil certificat de producător, care conferea posesorului
acesteia dreptul de a comercializa produsele obţinute în gospodaria proprie.
Inscripţionarea plăcuţei, dimensiunea ei şi numarul de spaţii delimitate şi activităţi menţionate îi confereau posesorului ei reprezentarea în scris a puterii de producţie şi economice a familiei, sau, a comunităţii pe care o conducea.
În cazul nostru, plăcuţa, confirma oricui, că deţinătorul ei, era cultivator de cereale, plante textile şi viţă de vie (producator de vin), precum şi crescător de animale.
 Inscripţiile făcute pe plăcuţă evidenţiază în mod clar lista activităţilor pe care o desfaşura familia sau comunitatea. Activitatile mentionate pe placuta sunt:
·   cultivarea cerealelor (grâu, mei) pentru coacerea pâinii necesare uzului propriu şi a comercializării
·   cultivarea plantelor textile necesare confecţionării îmbrăcăminţii, încălţăminţii sau utilizării ca material de construcţii;
·   creşterea animalelor – păsări pentru uz propriu sau pentru comercializare;
·   creşterea animalelor – ovine, caprine, bovine, cu activităţile conexe de recoltare a fânului, asigurându-se astfel hrana animalelor pe perioada de iarna, tot pentru uz propriu, iar surplusul comercializat;
·   producerea de oale din lut arse (amfore, cani, farfurii, sa.) pentru uz personal sau cormecializare
·   cultivarea viţei de vie şi ulterior de producere a vinului ( activitatea este foarte bine stilizată pe plăcuta prin turnarea vinului, lichid stilizat prin linii semi-orizontale, scurs dintr-un vas, amfora, într-un pocal).   
Remarcabil este faptul că această plăcuţa avea o gaura în partea de sus, cea ce permitea înşirarea ei pe o sfoară şi păstrarea ei în gospodarie, împreună cu alte „documente” doveditoare a statului economic şi social al proprietarului ei. 

A treia plăcuţă de lut, cea mai reprezentativă, este de fapt un calendar anual, al anotimpurilor  si al activitatilor pe care era obligată familia/comunitatea să le respecte pentru asigurarea necesarului de trai zilnic.







     Plăcuţa este structurată şi delimitată pe cele patru anotimpuri: iarnă, primavară, vară şi toamnă în care sunt specificate ordinea activitatilor  şi a proceselor de producţie.
      Primul cadran reprezintă perioada de IARNĂ, în care membrii familiei/comunităţii trebuie să-şi asigure un adapost sigur pe perioada anotimpului friguros, cu mari precipitaţii sub forma de zapadă (litera D stilizată sub o forma foarte mare).
     Al doilea cadran reprezintă perioada de PRIMAVARĂ, care specifică timpul de arat şi semănat în straturi, functie de cerealele, legumele şi plantele textile dorite a fi semănate. Inscripţia menţionează şi mersul anotimpului: de la precipitaţii sub formă de zăpadă, lapoviţă şi ploi frecvente ( litera D stilizată de la mare spre o şi c), cea ce dovedeşte buna cunoaştere a  perioadei de primavară foarte instabilă din punct de vedere atmosferic.
     Al treilea cadran reprezintă perioda de VARĂ, cu activităţile specifice acestui anotimp. În aşteptarea recoltei de toamnă membrii comunităţii cresc animale ( reprezentare stilistica prin pictograma de ţarc),  vânează animale şi păsări ( reprezentare făcută prin semnul de arc şi păsări în zbor) 
     Al patrulea cadran reprezintă perioada de TOAMNĂ , reprezentată în mod stilizat prin creşterea plantelor din pamant, recoltarea şi depozitarea lor în spaţii închise şi acoperite (hambare).
         Cele trei plăcuţe şi celelalte artefacte descoperite în mormântul Doamnei de la Tărtăria ne certifica existenţa unei comunităţi bine structurate din punct de vedere economic, social şi administrativ. În virtutea descoperirilor făcute în ultimii ani, a cetăţilor şi fortificaţiilor existente înca din neolitic, putem afirma cu siguranţa ca aceste mari comunităţi erau foarte bine structurate din punct de vedere organizatoric, existând o viaţă economică, comercială, socială, politică şi religioasă la un înalt nivel. Doamna de la Tărtăria, a fost o mare personalitate a timpului său, conducătoare de clan, trib sau comunitate ale carei merite au fost pomenite şi prin asezarea în mormântului ei a „actelor” doveditoare a acestui fapt, menţionate mai sus. 
       Amuleta calendar era , se pare, reprodusă şi distribuită în mod tradiţional, fiecărui conducător / conducătoare a comunităţii cu scopul de a-i reaminti în mod ritual, de mersul anotimpurilor şi a obligativităţii respectării unui ciclu de viaţa, în vederea supravieţuirii persoanei şi a membrilor comunităţii.
      Inventarea scrisului sub formă pictografică, lineară sau geometrică a fost determinată de dezvoltarea economică a comunităţilor „asa-zise primitive”. Cultivarea cerealelor, creşterea animalelor, producţia de vase ceramice, dezvoltarea metalurgiei dar mai ales construirea de mari fortificaţii din pământ şi piatră i-a obligat să găsească un sistem de contabilizare a producţiei şi mai ales de menţionare a „ proceselor” de lucru care le permiteau să supravieţuiască.  Ulterior scrierea s-a extins pentru însemnări cu caracter ritual, religios, administrativ şi cultural.
      Se impune de la sine o concluzie : inventatorii scrierii sumeriene au fost, oricât de paradoxal, nu sumerienii, ci locuitorii zonei carpato-balcanice, est-europene. Întradevăr, cum poate fi explicat astfel faptul că cea mai veche scriere din Sumer, datată din mileniul IV î.Hr. a apărut cu totul pe neaşteptate şi într-o formă dezvoltată ? Sumerienii (ca şi babilonienii) au fost doar elevi buni, preluând scrierea pictografică de la civilizatia veche europeeana şi apoi dezvoltat-o într-o scriere, mai sofisticata sub forma cuneiformă.
       Şi totuşi această descoperire este în continuare ignorată de cărţile de istorie şi enciclopediile publicate peste tot în lume,  care continuă să prezinte Sumerul ca loc al naşterii scrisului.
       De ce ? Pentru că opinia unor ‘’ iluştri istorici ‘’ este că, o singură descoperire, chiar arheologică, nu e suficientă pentru a convinge.
        Şi atunci voi aduce şi câteva dovezi documentare preluate din opera lui Diodor din Sicilia : ‘’ Biblioteca istorică ‘’, care în urmă cu exact 2000 de ani (!) înainte de descoperirea de la Tărtăria, pomeneşte despre vechea scriere europeană, fără ca acest lucru să de-a de gândit cercetătorilor din istorie : ‘’ cât priveşte Linos se spune că el a însemnat cu litere pelasgice isprăvile întâiului Dionysos, înfăţişând în lucrarea sa şi celelalte legende. La fel s-ar fi folosit de scrierea pelasgică şi Orfeu şi Pronapides, dascălul lui Homer, un foarte dăruit meşter al cuvântului.’’
          Şi mai mult decât atât Marcus Porcius Cato, numit şi Cato cel Bătrân, om politic şi istoric roman, care a trait între anii 234 – 149 î.Chr., menţiona în scrierile sale un fapt absolut senzational, care din păcate este la fel de  ignorat în prezent :  „în plus, e posibil ca cu mult înainte să fi fost inventat alfabetul latin şi înainte să fi ajuns Carmenta şi Grecia împreună cu Evandru la gurile Tibrului şi pe pământ roman, după ce i-au alungat pe băştinaşi, şi înainte ca neamul acela necultivat să înveţe rânduiala şi scrierea, [e posibil] ca geţii să fi avut alfabet propriu. Deşi nu pot afirma fără tăgadă acest lucru (căci nu cunosc pe autorul acestui fapt ), totuşi acest lucru se poate lămuri îndeajuns din aceea că geţii chiar înainte de întemeierea Romei (753 i.Chr.)  cântau acompaniaţi de fluier faptele glorioase scrise în versuri ale eroilor lor; lucru care la romani a devenit obişnuinţă doar după mult timp”.
             fragment din:
             ISTORIE FURATĂ. CRONICĂ ROMÂNEASCĂ DE ISTORIE VECHE
                                                                                                                        de CORNEL BÎRSAN




5 comentarii:

  1. NU este istorie furata, ci istorie ascunsa de noi insine fara de noi insine !!! Falsificarea istoriei incepe din antichitate, cu zecile de carti despre traco-geto-daci distruse de imparatii romani, cei mai cumpliti teroristi ai lumii... Cezar a ucis, in doar cateva saptamani, peste 2000.000 de gali... Mult mai tarziu, cumparati de papistasi, asa-zisii carturari ai Scolii Ardelene au venit cu ineptia ca noi ne tragem de la Ram... Pre cand adevarul e k primii locuiori din Latium erau membrii unui trib ce plecase de aici, din randul traco0geto-dacilor, care constituiau unul si acelasi neam, cel mai numeros dupa acela al inzilor, cum bine preciza Parintele Istoriei... Asadar, razboaiele dintre romani si daci au fost razboiaie fratricide... Singurul regat fata de care Imperiul Roman platea tribut - si NU invers - era acela al dacilor. In plus, bogatiile incredibile din subsolul Daciei - incepand cu aurul si argintul - au atras ca un magnet urias atatea popoare migratoare, toate venite pentru jaf... go-hu-ge-avu-sla-bul-ungu-pe-cu-ta... Invatati aceasta cheie pt a nu le incurca ordinea veniriipe acdste plaiuri si in adesti munti... Deci, GOtii, HUnii, AVarii,SLAvii, BULgarii, UNGUrii, PEcenegii, CUmanii, TAtarii..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. GO-HU-GE-A-S-BULG-UNG-PE-CU-TA-TURC = Goții; hunii; gepizii; avarii; slavii; bulgarii; ungurii; pecinegii;cumanii; tătarii; turcii ! Ordinea invaziilor...

      Ștergere
  2. A doua plăcuţă dreptunghiulară cu gaură centrală ar putea reprezenta anotimpurile. Se citeşte de la dreapta la stânga. 1. Primăvara (Cupa = ploi; restul semnelor = seminţe şi ogor). 2. Vara (Plantele cresc, animalele domestice sunt la păscut, păsările zboară şi soarele este sus). 3. Toamna (Păsările călătoare pleacă, se culeg culturile agricole, ploi). 4. Iarna (Ninsoare, tradiţii). Anotimpurile sunt delimitate de două linii verticale şi una frântă în unghi de 90 grade. Realizatorul nu a calculat bine spaţiul disponibil şi s-a îngrămădit la final.

    RăspundețiȘtergere
  3. Is possible transcription into English or Spanish?

    RăspundețiȘtergere
  4. How could I get the original bibliographic sources?

    hegiraldo2@gmail.com

    RăspundețiȘtergere