Primele
menţiuni
Primele
menţiuni despre vlahii munteni, nord dunăreni le găsim în
cronicile bizantine care menţionează în anul 726 o serie de
năvăliri ale valahilor nord dunăreni aliaţi cu vlaho-râcnii în
imperiul bizantin. Aceste conflicte se vor soluţiona abia în anul
780, când între cele două părţi se adopta un armistiţiu de
pace. Este mai mult ca sigur că aceşti vlahi contestau influenta şi
intruziunea bizantină la nord de Dunăre.
Într-o
cronică turcă numită Oguzmame se menţionează în jurul anului
839 despre existenţa unei ţări a vlahilor la nord de Dunăre.
În
timpul confruntărilor armate din anii 968 şi 969, dintre
Sviatoslav ( 964 – 972), cneaz al Kievului şi Împăratul bizantin
Nikephoros II Phokas ( 963 – 969) , sunt pomenite în cronica rusă
“Povestea vremurilor de demult” , 80 de cetăti-oraşe la Dunărea
de Jos. Aceste conflicte se acutizează însă în anul 971, când
noul Împărat bizantin, Ioan Tzimiskes ( 969 – 976) pune bazele
formarii unei theme Paristrion – provincie bastion, organizată
pentru apărarea graniţei Dunării de Jos şi a litoralului Pontic,
până la Varna. Reşedinţa acestei provincii era la Durostolum
(Silistra) şi cuprindea un teritoriu între Munţii Balcani, Dunăre
şi Marea Neagră. Rolul acestei provincii militarizate era
organizarea apărării bizantine faţă de campaniile lui Sviatoslav.
Cronica “Însemnările toparhului grec” sau “Anonimul lui Hase”
menţionează că in jurul anului 972 la Dunărea de Jos existau un
număr de 10 cetăţi-oraşe cu 500 de aşezări omeneşti puternic
populate. Conducătorii acestor cetăţi profitând de campaniile lui
Sviatoslav, se răscoală împotriva imperiului bizantin. Urmare a
înfrângerii cneazului rus, în bătălia de la Durostorum la 24
iulie 971, Ioan Tzimiskes anexează Bulgaria orientală şi Dobrogea.
Răscoala valahilor este şi ea înfrântă, bizantinii
consolidându-şi puterea asupra teritoriilor nord dunărene. Dar
aceste conflicte ale populaţiilor nord dunărene
vor continua în timp, astfel că în anul 1000, cronicile bizantine
semnalează lupte între aceştia şi armatele conduse de către
Împăratul Vasile al II-lea Macedoneanul (976 – 1025) cel
supranumit Bulgaroctonul, adică omorâtorul de bulgari.
Vasile
al II va avea ca obiectiv, în timpul domniei sale distrugerea
ţaratului bulgar. Începând din anul 986 va iniţia o campanie
permanentă de subminare a influenţei bulgare în Balcani.
Confruntarea finală dintre bizantini şi armatele ţarului bulgar
Samuil (997 – 1014) se va da la Belaşita, în anul 1014. Bulgarii
vor fi înfrânţi şi decimaţi, iar 14.000 de prizonieri vor fi
orbiti. Înfrângerea bulgarilor va duce în anul 1018 la
dezmembrarea ţaratului bulgar, de către bizantini, şi împărţirea
lui în 3 theme: Bulgaria, Sirmium şi Dalmaţia. Supremaţia
bizantină se va întinde şi asupra cetăţilor aflate la nord de
Dunăre, vlahii fiind obligaţi să se supună acestora.
Nu
avem dovezi dacă populaţia valahă nord dunăreană
ar fi participat la conflictul dintre ţaratul bulgar şi imperiul
bizantin, dar o menţiune făcută în Analele
din Bari
ne pomeneşte despre o oaste bizantină comandată de catre
protospatarul Oneste împotriva arabilor din sudul Italiei, în care
erau şi contingente valahe. Mai mult ca sigur că în urma
extinderii autorităţii bizantine asupra ţinuturilor nord dunărene,
conducatorii acestora erau obligaţi să participe cu oaste alături
de bizantini, în luptele duse de aceştia.
Informaţii
ulterioare despre comunităţile valahe le avem în timpul invaziilor
pecenege din anii 1036, când devastează Dobrogea şi distrug
printre altele şi cetăţile Capidava şi Dervent, şi în anii 1046
şi 1047 când tot aceştia tranziteaza Muntenia şi invadeaza thema
Paristion, regiunea administrativă bizantină din sudul Dunării.
O
altă menţiune a existenţei românilor la nord de Dunare o face în
jurul anului 1050, geograful persan Gardizi, în lucrarea sa “Podoaba
istoriilor”.
In
anul 1054, patriarhul Mihai I Kerularios (1043-1058) şi papa Leon al
IX-lea (1049 – 1054) se excomunică reciproc, având astfel loc
separarea bisericii de la Roma, de cea de la Bizant. În urma acestui
act, numit Marea schismă, românii vor trece sub autoritatea stricta
a patriarhatului de la Bizanţ.
Anii
1072 – 1074, aduc noi conflicte între
conducătorii cetăţilor de la Dunărea de Jos şi Imperiul
Bizantin. La această răscoală se raliaza bulgarii şi sârbii
condusi de catre Gheorghe Voiteh. Comandantul armatei trimise de
către Împăratul Mihai al VII-lea ( 1071 – 1078), Nestor trece de
partea răsculaţilor. Miscarea va fi înfrantă însă de către
Împaratul bizantin.
În
afară de informaţii date de cronicile bizantine, în acele timpuri,
şi alţi cronicari apuseni fac referire la existenţa unei
comunităţi valahe în Muntenia şi Dobrogea. Astfel în cronica
Împăratului german Friedric Barbarossa se menţionează, în jurul
anului 1089 a existenţei unei ţări româneşti numită “Walahia”,
condusă de un principe, situată între Dunăre şi Munţii Carpaţi.
În anul 1140, an al cruciadei conduse de către împăratul german
Conrad al III-lea (1138 – 1152 ), în cronica lui Thomas Tuscus se
prezintă itinerarul cruciaţilor către Ierusalim. Plecaţi din
Franţa şi Germania aceştia aveau să treacă prin Ungaria şi
Blachia (Ţara Vlahilor).
Expansiunea
maghiară la sud de Dunăre, în Dalmaţia, Croaţia şi Bosnia şi
infiltrarea în spaţiul Tării Româneşti va duce între anii 1161
– 1168 la declanşarea unui conflict cu bizantinii. În timpul
războaielor duse de către Împăratul bizantin, Manuel I Comnenul (
1143 – 1180 ) împotriva acestora, aflăm dintr-un document care se
datorează lui Ioan Kinnamos, despre existenţa unui mare număr de
valahi înrolaţi în armata bizantină. Kinnamos este primul
cronicar care încearcă să facă o legatura între valahi şi
romani, specificând că aceştia “sunt
coloni de demult ai celor din Italia”
: “… Iar
împăratul fierbea din această pricină şi vroia să pornească
din nou el însuşi asupra ţării hunilor, dar pornind mai curând
să le dovedească forţa romeilor, iată ce plănuia. Pe Alexis, pe
care-l logodise cu fiica sa, l-a trimis la Istru cu armate multe,
comandate de el, care era protostator, pentru ca să-i facă pe huni
să creadă că vor fi atacati iarăşi din locuri obişnuite; iar
lui Leon, numit şi Vatatzes, care aducea altă oaste numeroasă din
altă parte, ba chiar şi o mare mulţime de vlahi, despre care se
spune că sunt colonii de demult ai celor din Italia, îi poruncea să
năvălească în ţara hunilor dinspre ţinuturile de lângă Pontul
zis Euxin, de unde nimeni nu a năvălit asupra lor.”
Din
păcate nu ştim dacă aceşti valahi erau din sudul sau nordul
Dunării, sau de pe ambele maluri ale Dunării.
Dovezi
despre existența unor cnezate și voievodate în Țara Românească,
le avem din timpul insurecției inițiate de către frații Teodor
(Petru) și Ioan Asan, împotriva bizantinilor, între anii 1185 -
1197. În anul 1188, Ioniță Asan, supranumit ulterior Caloianul,
fratele mai mic al lui Teodor și Ioan, este dat în schimbul soției
lui Ioan Asan, luată prizonieră de către bizantini. Ioniță
reușeste să evadeze, și se refugiază la nord de Dunăre în Țara
Românească.
Cronicarul
Nicetas Choniates Akominatos menționează că Ioniță s-a refugiat
pentru o vreme la nord de Dunare, unde devine „domn peste niste
vlahi din neamul lui”. Această informatie este prima, în mod
indirect făcută, care confirmă existența unor cnezate și
voievodate în Țara Românească, la acel an 1188. Deoarece
bizantinii nu vor iniția nici o acțiune de căutare și capturare a
lui Ioniță, ne confirmă faptul că aceste formațiuni statale erau
bine organizate din punct de vedere administrativ, economic dar mai
ales militar, bizantinii nedorind să riște o campanie cu consecințe
dezastruoase pentru ei.
Nu
există nici o mențiune în cronicile bizantine de organizare a unei
campanii militare îndreptate împotriva valahilor de la nord de
Dunare, în secolele IX - XIII !
Nu
există nici o mențiune în documentele cancelariei Regatului
maghiar, de organizare a unei campanii militare la sud de Carpați,
cu scopul de a ocupa ținuturile Țării Românești, în secolele
IX-XIII ! Singurele mențiuni sunt legate de ținuturile Severinului,
Banat care va fi in permanență cauză de razboi între maghiari și
valahii munteni.
Sa
afirmat de foarte multe ori, de către istorici, că triburile
maghiare și bulgare, popoare de pustă asiatică au căutat să se
așeze în ținuturi de ses, asemănătoare modului lor de viață,
maghiarii optând pentru Câmpia Pannonică, iar bulgarii pentru
câmpiile de la sud de Dunăre. Este interesant de ce au făcut
această alegere, când aveau la îndemână o solutie mult mai
atractiva, Câmpia Română, aparată pe laturi de Dunăre și Munții
Carpați ?
Cea
ce ne îndreptățește să afirmăm cu deplină certitudine, că în
Țara Românească existau încă din timpuri imemoriale, formațiuni
statale mai mici sau mai mari, cnezate și voievodate, bine
închegate, care nu au permis expansiunea regatului maghiar, încă
de la descălecatul lor în Pannonia din anul 895, dar nici amestecul
în treburile lor interne ale bizantinilor sau bulgarilor de la sud
de Dunare.
Nicetas
Choniates confirmă și faptul că neamul vlahilor sud dunăreni și
al valahilor nord dunăreni era de fapt o singură nație vorbitoare
de aceași limbă. Care era această limbă ? Împăratul grec al
Niceei, Teodor al II-lea Lascaris (1254 - 1258), scrie în anul 1254
că limba utilizată de către vlahi era ausonica, adică, mai spre
întelesul nostru, limba latină veche ! Afirmație pe care împăratul
Niceei, nu o face în necunoștiință de cauză, mai ales că mama
lui, Elena, era valahă, fiică a țarului Ioan Asan II (1218 -
1241). Este mai mult ca sigur că Teodor pe lânga limba greacă,
cunoștea la perfecție și limba materna.
Tradiția
populară și uni cercetatori fac afirmatia că Ioniță Caloianul ar
fi înființat orașul Craiova, care îi poartă de altfel și
numele, Craiova = Crai Ioviță. La rândul lor etnografii susțin că
dansul popular „Călușul” și „ Caloianul” și-ar avea
originile din acea perioadă.
O
altă confirmare a legăturilor valahilor pe direcția sud-nord, o
avem în momentul morții lui Ionița Caloianul, 1207, când nepoții
acestuia, Ioan Asan II și Alexandru Asan, fii lui Ioan Asan, se
refugiaza la nord de Dunăre căutând protectie la frații lor
munteni.
Cornel Bîrsan - Istorie Furată.Cronică Românească de Istorie Veche.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu