ASASINII LUI MIHAI VITEAZUL,..... ULTIMELE CLIPE DE VIAŢA ALE MARELUI DOMN AL ŢĂRILOR ROMÂNE !

Descrierea uciderii mişeleşti şi soarta rămăşiţelor pământeşti ale Bravului Mihai în cronici interne şi externe, în corespondenţe purtate între personalităţi ale vremii precum şi în alte documente:

Uciderea lui Mihai Viteazul

1) „Mihai a fost ucis conform poruncii primite de la Împăratul Rudolf al II-lea, iar eu am executat-o.” (1601 Giorgio Basta, într-o scrisoare adresată Arhiducelui Mathia, viitorul împărat habsburg).

Asasinul lui Mihai Viteazul: Rudolf al II

Asasinul lui Mihai: Gheorghe Basta !

2) „A fost trimisă o mare trupă de valoni în tabăra valahului Mihai, în urma unui sfat de taină ţinut de Basta György şi căpitanii săi în noaptea de 8 august 1601, cum să-şi desfăşoare trupele pentru o confruntare cu valahul … Unul din căpitani cu numele Bori (Beaury) dacă a intrat în cort împreună cu încă câţiva a pus mâna pe Mihai zicând: „Eşti prins!”, Mihai i-a zis:” Ba!” şi cu aceasta pus-a mâna pe sabie s-o scoată. Un valon ţintind cu puşca a slobozit-o şi l-a lovit în mâna stângă cu care a căutat să scoată sabia, căci Mihai Vodă era stângaci. Alt valon i-a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treilea valon l-a împuşcat în spate şi astfel prăbuşindu-se i-au tăiat capul cu propria sabie. Şi jefuindu-l şi împărţindu-i toată prada ce o avea în cort ţi vitele de afară, i-au tăiat capul în cort şi a zăcut trei zile gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe hoitul unui cal, care murise acolo tot atunci şi astfel a stat capul acolo mult timp.” („Istoria Transilvaniei” de István Szamosközi (1565 – 1612) – istoric maghiar din Transilvania).

Mihai Viteazul - o poza mai putin cunoscuta !

3) „O vreme mijlocitorul (Beaury) lui Basta cercetează aici şi acolo şi, pe neaşteptate, trupa valonilor înconjoară cortul lui Mihai, Beaury şi alţi câţiva subalterni ai săi au intrat în cortul lui Mihai pe care l-au găsit liniştit şi stând întins. Beaury, adresându-se acestuia, spune: „Eşti prizonier !”, la care acesta răspunde: „Nicidecum !” şi spunând aceasta Mihai a încercat să scoată sabia care era atârnată de propteaua cortului în timp ce era lovit de Beaury cu halebarda şi capul îi este tăiat cu sabia proprie a lui Mihai, iar unul dintre valoni l-a împuşcat la încheietura de la mâna stângă despre care se ştia că obişnuia să o folosească şi cu care încerca chiar atunci să-şi scoată sabia. Capul acestuia l-au pus pe coapsa propriului cal alb mort … corpul lui Mihai a fost scos din cort, despuiat de haine şi a zăcut timp de trei zile în apropierea drumului public …După aceea, totuşi, corpul acestuia, ca să nu fie sfâşiat de căini, câţiva sârbi l-au înmormântat din ordinul lui Basta, într-o groapă, pentru ca în cele din urmă, cu trecerea timpului să fie dus la Alba-Iulia …” („Cronica Transilvaniei” - Wolfgang Bethlen istoric maghiar, cancelar al Transilvaniei (1639-1679). 

4) „Basta a trimis două companii de valoni şi două companii de soldaţi germani, împreună cu alţii călări, să înconjure cortul lui Mihai şi să-l prindă viu. Care ordin, transmis de Basta s-a executat cu supunere şi la sosirea lor au declarat voievodului că este prizonierul majestăţii sale imperiale romane şi trebuie să se predea de bunăvoie. Când însă voievodul a chemat în ajutor pe locotenentul său şi a apucat o sabie atârnată în cort, punându-se în poziţie de apărare şi după izbirea unui căpitan neamţ, căpitanul valon s-a înfuriat împotriva lui şi l-a străpuns cu lancea, în timp ce căpitanul neamţ i-a tăiat capul. Voievodul … a căzut pe loc iar corpul său mort a zăcut o întreagă zi neînmormântat sub cort.” („Cronologia …”, Hieronymus Ortelius (1543 – 1614) – istoric flamand).
5) „… valonul (Beaury), fiind gata să înfăptuiască ceeace a promis, merge în tabăra voievodului însoţit de circa 60 de oameni şi, găsindu-l în cortul său, intrând la el îndrăzneţ, l-a somat să se predea ca prizonier al împăratului: Mihai fiind pe cale să-şi întindă mâna spre iatagan, căpitanul valon l-a lovit cu o halebardă în piept şi în aceeaşi clipă un altul, cu spada, printr-o lovitură i-a tăiat capul de pe umeri. O moarte nedemnă pentru un căpitan atât de valoros …” („Istoria generală a Turciei”, Richard Knolles (1550 ? – 1610) – istoric englez).

6) ”În afara cortului se aflau aproximativ 17 slujitori ai Domnului care, dându-şi seama de ce se petrece, au sărit să-şi apere stăpânul. S-a încins o luptă aprigă în care au pierit peste 30 de oameni ai lui Mihai. Calul Voievodului, care aştepta gata înşeuat la intrarea în cort, a fost împuşcat şi trupul lui Mihai a fost aşezat pe cadavrul calului şi lăsat astfel în timpul zilei, până la căderea serii. Nişte ostaşi din vechii slujitori ai lui Mihai l-au îngropat noaptea, pe ascuns, şi mulţi l-au plâns cu prisosinţă.” (Gheorghe Palamede, grec contemporan cu Mihai Viteazul).

7) „… Basta trimise asupra lui Mihai două steaguri de valoni şi alte două de germani, cu ordin de a pune mână pe el. La vederea lor, (Mihai) s-a înspăimântat, dar fără a-şi pierde curajul, strigă după ajutor oamenilor săi şi apucă sabia în mână, dar deodată sări asupra-i valonul Beaury, comandantul Turdei, împreună cu alţii, şi-l tăie de moarte cu securea. Mihai era , pe atunci, în vârstă de 43 de ani, bărbat strălucit şi în norocire şi în nenorocire, după chiar judecata inamicilor săi. Trupul lui dezbrăcat fu aruncat să zacă ruşinos la malul râului, până seara, în chip înspăimântător.. Iar noaptea fu înmormântat în acel loc, din ordinul lui Ioan Schneckenhaus, comandant al trupelor sileziene.”(„Istorii”, Jacques Augustin de Thou (1553-1617) – istoric francez) 

8) „După uciderea lui Mihai s-a ţinut un consiliu la care au participat ambele armate, imperială şi valahă… Aici s-a hotărât trimiterea corpului lui Mihai în Ţara Românească, socotindu-se că dacă nu l-ar fi trimis boierii valahi n-ar alege alt domn. … Capul a fost îmbălsămat şi încredinţat comisului lui Mihai , care l-a cerut în cea mai mare stăruinţă spre a-l duce în Valahia.” („Istoria Transilvaniei” de Ciro Spontani – secretarul generalului Basta).

9) ”Basta … tot plănuia cum să-l prindă ori să-l suprime (pe Mihai); în cele din urmă, alungând îndoiala din suflet, hotărî să pună mâna pe el cu forţa. Aşadar, chemând doi conducători ai valonilor le înfăţişă, în taină, ceeace voia să facă, iar aceia, mergând … în cortul acestuia, îl iau pe neaşteptate în timp ce stătea de vorbă cu Ludovic Rákóczy, comandantul pedeştrilor unguri; îi spun că au să-i comunice ceva în numele lui Basta şi, în timp ce acela (Mihai) se străduia să asculte vorbele unuia, este străpuns, fără veste, de celălalt cu ascuţişul unei halebarde puternice prin pântece şi intestine şi se prăbuşeşte pe dată. … Batjocurile aduse celui neînsufleţit au fost atât de crude încât capul acestuia, desprins de trup, a fost expus toată ziua pe cadavrul unui cal alb în faţa cortului celui ucis; totuşi, după aceea, fu înmormântat, din încuviinţarea lui Basta, împreună cu trupul”. („Istoria Ungariei” , Nicolaus Istvánffy – comisar imperial al lui Rudolf al II-lea).
10) „Trei zile şi trei nopţi corpul lui Mihai a rămas aşezat pe un cal al său ucis în învălmăşeală, iar trupul a rămas neîngropat. Mulţi valahi se strângeau acolo, priveau cu jale şi clătinându-şi capetele plângeau, apoi adresau injurii generalului Basta. După trei zile şi trei nopţi, nişte valahi de-ai lui Mihai l-au îngropat noaptea, pe ascuns şi tare mult l-au plâns.” (1601 Stavrinos – vistiernicul lui Mihai).

11) „… Basta alese două steaguri dintre cei mai aprigi valoni şi germani şi, după ce-i îndemnă să uite de toată primejdia, având înaintea ochilor numai binele majestăţii împărăteşti, îi trimise la cortul voievodului cu însărcinarea să-l prindă. Soldaţii plecară fără întârziere. Iar voievodul Mihai văzând mulţimea oştenilor lui Basta, înţelese îndată ceeace îi spunea şi mintea: că asupra capului său se va dezlănţui furtuna fatală, dacă nu-i va ieşi numaidecât în întâmpinare. Înălţându-şi vocea, începu să strige către ai săi: „Valahi !Valahi ! Alergaţi iute ! Forţa, duşmanul, violenţa ne ameninţă !” În vreme ce striga scoţându-şi sabia din teacă, se repezi asupra a doi dintre centurionii germani, pentru a-i tăia în bucăţi pe oricare dintre ei. Însă în acea clipă un valon, aruncându-se cu securea sa cu două tăişuri, abătu lovitura lui Mihai şi-l lovi peste coaste dintr-o parte în alta rănindu-l. Atunci care mai de care, valoni şi germani, fără deosebire, îl copleşiră cu toată puterea lor, îl aruncară la pământ şi până nu-şi dăduse încă suflarea din urmă îi desprinseră capul de trup şi-l duseră lui Basta care, aflat în sfat împreună cu ceilalţi, aştepta în cel mai mare neastâmpăr rezultatul negocierilor, iar trupul său a rămas în pielea goală şi neîngropat o zi întreagă.” („Medulla Historica” de Joannis Bisselius (!601 – 1677), istoric iezuit).

12) „Basta puse ca unii germani şi valoni să-l împresoare în cort cu ordinul de a-l prinde viu sau mort. Mihai descoperi intenţia rea a agresorilor, apucă sabia şi răni un ofiţer, dar un altul îl străpunse cu lancea în burtă răsturnându-l şi tăindu-i în acelaşi timp capul.” (Istoria monarhilor otomani” de Giovanni Sagredo – ambasador al Rep. Veneţia, sec. XVII).

13) „Iar Mihai, socotind că asemenea cuvinte blânde nu ascund niciun vicleşug, ascultă de Basta şi trimise oştenii la locul amintit (cetatea Făgăraşului) iar el rămase în tabăra sa. Şi, într-o dimineaţă, văzând Mihai din cortul său grăbind un pâlc de oşteni crăieşti, călări şi pedeştri, socoti că erau trimişi, după făgăduiala lui Basta, pentru strajă, neaşteptând nimic rău de la ei, că îşi puse toată încrederea în Basta. Ieşi dar Mihai înaintea valonilor, întrebând de pricina venirii lor şi ce vor ei, iar aceia răspunseră scoţându-şi spăngile şi paloşele, de-l răniră, deoarece nu avea arme la sine şi-l tăiară”. („Încercare de Istorie a Valahiei” de Johann Filstich (1684 – 1743) – rector al Gimnaziului Johann Honterus din Braşov).

14) ”Între timp, Basta nu-l putea îngădui pe Mihai drept concurent şi privea toate faptele sale cu bănuială, nutrind speranţa că situaţia Transilvaniei va fi lăsată într-o nesiguranţă veşnică. Cei doi au plecat, între timp, de la Cluj la Turda şi au stabilit tabăra acolo, pentru a ţine dieta ţării. Pe când Mihai se odihnea în cortul său, a fost omorât de câţiva centurioni trimişi de Basta; capul său tăiat a fost pus pe cadavrul unui cal; corpul însă, a zăcut neîngropat timp de două zile …” („Scurtă istorie a Transilvaniei” de Johannes Tsetsi (1689 – 1769) – istoric maghiar).

15) ”Basta trimise două companii de germani şi tot atâtea de valoni la el (Mihai), să-l aducă cu forţa. Aceştia îl găsiră într-o conversaţie cu Ludovic Rákóczy, comandantul infanteriei sale ungare. Şi în timp ce unul dintre ofiţerii lor îi spuse ceva la ureche, cel de-al doilea sau căpitanul valon îl străpunse şi îl lovi cu halebarda în burtă, încât s-a prăbuşit aproape mort. Căpitanul german îi retează atunci capul, iar oamenii de rând au jefuit o parte din tabăra valahă, târând un cal mort în faţa cortului voievodului şi îi puseră capul pe gâtul calului pentru a-i adresa cele mai rele sudălmi … În noaptea următoare asasinatului, colonelul silezienilor, Ioan Schneckenhaus a îndrăznit să pună să fie înmormântat cadavrul şi capul voievodului pe locul cortului său, probabil, deoarece pe el l-au impresionat numeroasele acţiuni mari şi înţelepte ale acestui erou abia de 43 de ani, prin moartea căruia dispăreau speranţele de a smulge în mod durabil Valahia de sub jugul turcesc, şi i-au inspirat respect, pe care a căutat să-l manifeste, pe deplin, prin această înmormântare.” („Istorie universală…” de Ludewig Albrecht Gebhardi (1735 – 1802) – istoric german).

16) ”…(Basta) se înţelege cu Jacques Beaury, căpitanul valonilor şi cu un alt căpitan german şi, la 19 august, la ivirea zorilor, se duc fiecare cu câte 300 de oameni în tabăra de la Turda, unde Mihai rămăsese aproape singur. Atunci, în timp ce Basta puse să fie împresurate corturile, Beaury şi căpitanul german pătrunseră cu câţiva soldaţi în cel în care se odihnea voievodul, anunţându-l că îl arestează din ordinul împăratului. „Nu mă veţi aresta în viaţă”, strigă el, împlântând sabia în pieptul căpitanului german şi, în timp ce o scotea pentru a-l lovi şi pe Beaury, acesta îi dădu de la distanţă o lovitură de halebardă în inimă. Căzu. Soldaţii se aruncară asupra lui, îi smulseră sabia cu care-i tăiară capul. Ca şi cum această crimă n-ar fi fost suficientă, adăugară şi bătaia de joc. Aşezară nobilul său cap pe un schelet de cal şi fiecare îşi tăie o curea din pielea lui, ca amintire a acestei infamii… Astfel pieri, la 43 de ani, victimă a unui asasinat laş, acest om mare, care n-are egal …”. („România”, de Jean A. Vaillant (1804 – 1886) – istoric francez).

Solii Turci aducand daruri lui Mihai Viteazul , respect din partea Turcilor, dispret din partea Europenilor !

17) ”Basta, pentru a se debarasa de rivalul său nu se dădu înapoi din faţa unei crime. Din ordinul lui, la 9 august 1601, Jacques Beaury, căpitan al valonilor, însoţit de un căpitan german, de 300 de valoni şi de tot atâţia germani şi de câţiva cavaleri, pătrunse în zori în tabăra lui Mihai de la Turda. Voievodul nu avea lângă el decât câţiva valahi. „În numele împăratului vă arestez”, îi strigă Beaury. „Nu mă veţi prinde viu”, răspunse eroul şi înfipse spada în pieptul căpitanului german. Nu avu timp să o retragă; izbit în inimă de o lovitură de halebardă căzu scoţând un strigăt de durere şi furie. Asasinii îi tăiară capul şi-l puseră pe un schelet de cal … Astfel pieri, la vârsta de 43 de ani, acest mare bărbat care va rămâne de-a pururi gloria poporului Român.” (Provincii româneşti” de Jean Henry Abdolonyme Ubicini (1818 – 1884) – istoric italian).

18) ”… ofiţerul a intrat repede în cort şi apropiindu-se de Domnul care se odihnea, i s-a adresat ca unui prizonier al său. Mihai a strigat că nu i se va preda viu, dar înainte de a pune stăpânire pe spada sa ca să se apere, celălalt i-a străpuns corpul cu halebarda. Această faptă murdară … se spune că asasinii i-au tăiat capul şi mâna cu propria spadă a lui Mihai …Astfel a căzut Mihai, impetuos, curajos, diplomat, ambiţios, patriot …” (1882 „România – trecut şi prezent”, de James Samuelson ).

19) ”Vă mai înştiinţăm cu siguranţă cum că Mihai Vodă pieri ieri la Turda, în 9 ale lunii august 1601, ucis din ordin împărătesc. Înainte a fost împuşcat pe la spate, apoi i-a fost tăiat capul, iar corpul său a fost expus pe câmp deasupra unui cal mort. Basta nu a permis să fie înhumat” (Ieremia Movilă, scrisoare adresată cancelarului Lituaniei, Leon Saphiena).

20) „Nelegiuitul Basta l-a ucis cu viclenie şi pe neaşteptate pe săracul voievod Mihai, fără nici un motiv. Numai din invidie profundă l-a ucis pe acest Domn renumit, celebru, de care se temea însuşi sultanul”. („Cronică ungară”, Petthö Gergely (1565 – 1629) – cronicar maghiar).

21) ”Oamenii bătrâni, contemporani cu acele vremi, au afirmat că lui Mihai Vodă i-au tăiat capul şi l-au dus la Basta, iar trupul său până a treia zi a stat neîngropat la vederea tuturor.” (Miron Costin – Letopiseţul Ţării Moldovei).

22) ”Atunci au fost legat Mihai Vodă cu Turturea Paharnicul jurământ tare şi mare cum să se caute unul pe altul până la moartea lor. Şi de se va prinde lui Mihai Vodă să pieie într-altă ţară să nu-i lase oasele acolo ci să le ducă în Ţara Românească şi să le îngroape. De aceea, dacă văzu Turturea Paharnicul că tăiară pe Mihai Vodă mult s-au nevoit pentru jurământul luat ca să ducă oasele lui Mihai Vodă. Ci n-au putut, ci au luat numai capul şi l-au dus în Ţara Românească şi l-au îngropat la Mănăstirea Dealu de la Târgovişte.” (Anonim, adăugire la „Istoriile domnilor Ţării Româneşti” a lui Radu Popescu.) 

Mihai Viteazul si celebra lui amanta, Velica !

23) ”… pentru multă şi bună şi credincioasă slujbă cu care a slujit domnia lui multă vreme neîncetat, cu multă trudă, încă şi în alte ţări străine până în Ţara Nemţească. Postelnicul Turturea el a furat capul Lui Mihai Vodă şi l-a adus aici în Ţară, de l-a slujit şi l-a îngropat cu multă cinste, ca pe un adevărat Domn” (7 decembrie 1612, Radu Mihnea, Domn al Ţării Româneşti).

Sinteza documentelor făcută de Domnul Suciu Petru, căruia îi mulţumesc cu adâncă plecăciune pentru informaţiile găsite !

Pt.conformitate: ing.Bîrsan Cornel

Galerius Imperator: ""Imperiul Roman se va numi Imperiul Dacic..."" ! (partea I-a)

Galerius (260 -311)

Galerius - partea I: Dioclețian și reforma din Imperiul roman

Înainte de a vorbi despre personalitatea și faptele lui Galerius, trebuie să punem în evidență contextul social și economic al sfârșitului de secol III din Imperiul Roman. Criza de la acea vreme a determinat impunerea unor reforme în toate structurile aparatului de stat roman, stabilite de către Dioclețian.

"Într-o criză profundă politică şi economic-financiară a Imperiului Roman, în anul 284, Caius Aurelius Valerius Diocleţianus (284 – 305), un dalmat în vârstă de circa 40 de ani va fi numit de către armată, Imperator, în urma morţii misterioase a lui Marcus Aurelius Numerianus ( 283 – 284). În timp ce Diocleţian era aclamat că şi împărat roman al Orientului, Occidentul se afla în mâna lui Carinus, fratele lui Numerianus. Confruntarea dîntre cei doi se va decide în favoarea lui Carinus, care însă va sfârşi asasinat de proprii lui soldaţi. Diocleţian devine singurul stăpânitor al Imperiului Roman."

Cornel Bîrsan - Istorie Furată - Cronică Românească de Istorie Veche, pag. 312

Cu toate că era singurul stăpânitor al Imperiului, a realizat că nu poate conduce singur un teritoriu atât de vast. Prin urmare, instituie sistemul tetrarhiei, în anul 293, sistem ce împarte prerogativele de conducere între 2 împărați numiți Auguști și 2 Cezari. Motivele pentru care se cerea o asemenea schimbare au fost multiple însă principalele lucruri ce au condus aici se regăsesc în următoarele informații:

"Datorită nesiguranței permanente create în a doua jumătate a secolului al III-lea, orașele din Gallia trebuie să-și restrângă suprafața și să își ridice fortificații, care să le pună la adăpost de orice surpriză. Are loc un proces de barbarizare a Apusului, datorită căderii orașelor și comerțului. Sărăcirea și restrângerea centrelor urbane duc la decăderea economică treptată a Occidentului. Acest fenomen este însoțit de corupția funcționarilor imperiali și a soldaților. Pentru a întreține armatele aflate în Gallia și funcționărimea imperială, sunt puse biruri speciale, au loc rechiziții și confiscări care, datorită caracterului lor întâmplător, sunt foarte greu de suportat de către populație, obligată acum și la dări anuale. Datorită acestor abuzuri, au loc mari nemulțumiri la orașe și sate. Țăranii, profitând de năvălirile germanilor, fug din fața acestora și se organizează în cete de tâlhari, care bântuie pădurile din Gallia. Aceste cete sunt numite bagaudae, ceea ce înseamnă, de fapt, fugari, oameni fără căpătâi."

Iosif Constantin Drăgan - Mileniul imperial al Daciei, pag. 210

Pe lângă această criză administrativă, Imperiul se mai confrunta și cu o criză militară, numărul de efective de la acel moment fiind insuficiente pentru a contracara ofensiva celor din exterior în provinciile limitrofe.

"Criza militară a fost cauzată de încapacitatea de luptă pe mai multe fronturi concomitent(contra Persiei, a germanicilor și a nomazilor din nordul Africii). Armata, așa cum era organizată atunci, nu era adaptată pentru atacuri simultane pe mai multe sectoare ale frontierei. Nu se puteau trimite întăriri dintr-o parte în alta, pentru că ar fi rămas descoperită zona de unde se transferau trupele."

Alexandru Madgearu - Împăratul Galerius, pag. 20-21

Din această cauză, numărul militarilor trebuia să crească. Dacă la începutul preluării puterii, Dioclețian dispunea de 389.704 militari în forțele terestre și de 45.562 în marină (vezi Alexandru Madgearu - Împăratul Galerius, pag. 42), pe parcursul dominatului său, Dioclețian a mărit aceste efective cu 25%. Concomitent cu această creștere a numărului de militari, a crescut și producția de armament.

"Mărirea efectivelor a impus și creșterea producției de armament. Atât de mare atenție au acordat Dioclețian și Galerius acestei activități, încât ea a fost remarcată și de Lactantius (fabrica de la Nicomedia), iar Eusebius descria un întreg program de înarmare: peste tot se fabricau scuturi, armuri și lănci, dar și nave (trireme). Ioannes Malalas a consemnat că Dioclețian a construit fabrici de arme la Antiochia, Edessa și Damasc. Asemenea fabricae au mai fost înființate și la Thessalonic, Sirmium, Salona. Cea de la Thessalonic a fost făcută de Galerius, care și-a fixat reședința acolo în 299."

Alexandru Madgearu - Împăratul Galerius, pag. 44

Văzând toate aceste măsuri pe care Dioclețian le-a luat pentru a spori securitatea Imperiului și pentru a stabiliza autoritatea administrativă, observăm cu ușurință contextul zbuciumat în care Galerius a reușit într-un final să ajungă pe cea mai înaltă treaptă de conducere. În următoarele episoade dedicate lui Galerius vom afla despre ascensiunea sa, măsurile pe care le-a luat și modul în care a ieșit în evidență din punct de vedere militar.

Surse:

1. Foto - Monumentul tetrarhilor de la San Marco, Veneția
2. Cornel Bîrsan - Istorie furată - Cronică românească de istorie veche, editura Karuna, Bistrița, 2013
3. Alexandru Madgearu - Împăratul Galerius, editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012
4. Iosif Constantin Drăgan - Mileniul imperial al Daciei, editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986

Sursa articol: http://istorieveche.ro/2014/07/27/galerius-diocletian-si-reforma-din-imperiul-roman/

Monumentul tetrarhilor de la San Marco, Veneția

Paradoxuri ale Istoriei ! - Francisc I al Franţei, vinovat de căderea Regatului Maghiar (1526) şi de incursiunile turcilor în Ţările Române ?

Bătălia de la Mohács (1526) 

Ioan Zapolya, Voievodul Transilvaniei si Regele Ungariei (1526 - 1540)

În tot timpul vieţii lui, regele Francisc I al Franţei (1515 - 1547) s-a războit cu Carol Ouintul, Împăratul romano-german (1519-1556) şi cu fratele acestuia Ferdinand I de Habsburg, rege al Boemiei şi Ungariei (?) (1526-1564) pentru câştigarea titlului de Rege al Sfântului Imperiu Roman şi impunerea dominaţiei franceze în toată Europa !

Pentru a-şi atinge telul, creştinul Francisc I nu va ezita să se alieze în anul 1525 cu însuşi Sultanul Soliman Magnificul (1520-1566), îndemnându-l pe acesta să atace Ungaria, in special şi Ţările Române, pentru a-i facilita interventia armata împotriva lui Carol Quintul şi fratele acestuia, Ferdinand!

La 29 august 1526 Soliman I Magnificul va spulbera armata maghiară în celebra batalie de la Mohacs, în urma careia Regatul Ungariei va dispare din istorie ! Pe câmpul bătăliei vor cădea în jur de 30.000 de unguri printre care însuşi regele Ungariei Ludovic al II în vârstă de abia 20 de ani.

Soliman îl va confirma ulterior ca rege al Ungariei (sub dominaţie turcă !) pe Voievodul Transilvaniei, Ioan Zapolya, care imediat de la numire va intra în conflict cu Ferdinand I de Habsburg, pretendent şi el la titulatura de rege al Ungariei !

Francisc I al Frantei a avut un rol în toată această istorie ?; unii istorici afirmă că da, alţii resping ideea atribuindu-i în totalitate ideea cuceririi Ungariei lui Soliman Legiuitorul !

Merită amintita discuţia dintre ambasadorul lui Ferdinand I de Habsburg, Hobordanski, ajuns la Istanbul pentru a obţine Ungaria pentru stăpânul lui si Marele Vizir Ibrahim:

""Ibrahim: Cum indrăzneşte stăpânul tău să se califice drept atotputernic în faţa împăratului otomanilor, la umbra căruia cauta adăpost toate puterile crestine ?

Hobordanski: Care sunt acele puteri ?

Ibrahim: Franta, Polonia, Venetia, Transilvania...

Hobordanski în acel moment enumera atunci teritoriile pe care Ferdinand le cerea inapoi (!)

Replica lui Ibrahim a fost în schimb foarte ironică: De ce nu şi Constantinopolul ?""

(După Andre Clot - Viata lui Soliman Magnificul)

 

              Francisc I al Frantei                                   Soliman Magnificul

Carol Ouintul

Ferdinand I de Habsburg




spre conf. Cornel Bîrsan 

         

            

Care este motivaţia Negării "Descălecatului" lui Radu Negru Vodă în Ţara Românească şi a eliminării lui Radu Negru Vodă ca personaj istoric ?

Fragment din Istorie Pierdută, Cronică Românească de Istorie Veche, anii 1400-1600 (lucrare în pregătire). 

Autori: Cornel Bîrsan, Adrian Anghel şi Cristian Moşneanu.

Negru Voda, pictura de Pierre Bellet.

Primul care s-a ocupat de identitatea lui Negru Vodă, a fost Bogdan Petriceicu Haşdeu (1838-1907), care va fi primul istoric ce va pune în practică aplicaţia: dumnezeu nu poate schimba istoria, dar istoricii Da ! Haşdeu, ignorand toate documentele şi monumentele istorice, cursul evenimentelor războiului civil din Transilvania anilor 1290, afirmă foarte pertinent că Negru Vodă a "descălecat" din Oltenia, din "Vechiul Banat al Basarabilor" şi ar fi purces ulterior la cucerirea Ţării Făgăraşului (!).

Un alt erudit român, mult mai pornit pe Radu Negru Vodă, Nicolae Iorga (1871 - 1940) îl elimină pur şi simplu dintr-un condei pe Voievodul Făgărăşan din istoria neamului românesc, stergând cu buretele şi importantul eveniment istoric al "Descălecatului" Ţării Româneşti.

" Basarabă nu trebuie confundat cu personalitatea legendară, adânc înrădăcinată în conştiinţa poporului, care este Negru Vodă, pretins întemeietor venit din Făgăraş, regiune care n-a fost colonizată şi organizată politiceşte decât în a doua jumătate a veacului XIV-lea. Legenda acestui Negru Vodă nu are nimic de-a face cu personalitatea istorică a adevăratului Radu-Vodă, domniind în a doua jumătate a veacului al XIV-lea, voievod de oarecare însemnătate pentru calugarii pe care îi ocrotise şi de la care n-a rămas nici un document. Cât pentru Negru, e vorba de Neagoe Basarab, care fiind mare ctitor, a săvârşit prin a fi considerat de popor ca acela care ar fi ridicat toate vechile zidării". (Nicolae Iorga)

Dacă se citeşte cu atenţie textul lui Iorga, se observă insistenţa tendenţioasă a istoricului de a sterge chiar şi continuitatea şi existenţa românilor din ţinuturile Făgăraşului: " regiune care n-a fost colonizată şi organizată politiceşte decât în a doua jumătate a veacului XIV-lea. " (!?). Ori suntem convinşi că Nicolae Iorga stia foarte bine că românii au trăit dupa sistemul de organizare cnezial si voievodal din cele mai vechi timpuri în zona Făgăraşului, fiind menţionaţi încă din primele cronici maghiare.

Această politica de denigrare şi negare a Voievodului Radu Negru şi a ''Descălecatului'' a fost continuată şi de către Dimitrie Onciul (1856-1923), iar ulterior Constantin C.Giurescu (1901 - 1977) şi o parte din istoricii actuali, care continuă să ne inoculeze cu inepţiile domniilor lor.

Care a fost motivaţia reală a lui Hasdeu, Iorga şi a urmaşii lor de a modifica cursul istoriei ?

Pur şi simplu, una de patriotism local, toţi cei patru istoricii pomeniţi fiind moldoveni ! Aroganţa şi mândria sunt tributare firii umane; cum să admită istoricii moldoveni că parte din moldoveni provin din maramureşeni refugiaţi de-a lungul timpului în Moldova, şi mai ales faptul că dinastia Muşatinilor descinde din Voievodul Bogdan al Maramureşului!

Este bine cunoscută genealogia lui Nicolae Iorga care provenea dintr-un tată aromân macedonean şi o mama cu origini greceşti. Istoricul însuşi povesteşte în cartea lui autobiografică "O viaţă de om aşa cum a fost" că provine pe linie maternă din aristocraţia bizantină ! Naturalizat moldovean, prin naştere, istoricul musai trebuia să fie de sorginte moldovenească pură şi nu una emigrantă transilvaneană.

Nu dorim să fim înteleşi greşit, nu avem nici un resentiment faţă de locuitorii provinciilor istorice româneşti de orice parte a Muntilor Carpaţi, dar această mândrie provincială a lui Iorga, Haşdeu şi a celorlalţi istorici vor duce la falsificari şi manipulari ale istorie faptice cu efecte dramatice asupra educaţiei omului de rând.

Bogdan Petriceicu Haşdeu a fost primul care pentru a infirma descendenţa Muşatinilor din Bogdan Vodă al Maramureşului, a trecut la "facerea" istoriei, afirmând pur şi simplu, cu deplină seninătate că: " ... strămoşii lui Dragoş Vodă, plecaţi din Oltenia pe la anul 1285, fuseseră Kinezi din Romanaţ, din aceaşi ramură a Basarabilor, de unde se trăgea Dan-Voda cel de la 1290 <...> Mai incolo: 1358. Pe ruda sa Bogdan-Vodă din Maramureş, descendinte din Kinezii cei emigraţi din Romanaţ, sub Bărbat-Vodă, Alexandru-Vodă îl indeamnă de a ocupa Moldova nordică şi de a se sustrage coroanei unguresti" (!?).

Interesant este faptul că originea oltenească este admisă pentru ascendenţa familiei Muşatinilor, pe când cea ardelenească devine brusc prohibită. Citind cu atentie textul veti vedea că abundă de fabulaţii şi este populată cu personalităţi inventate de geniul scriitoricesc a lui Haşdeu.

Ori în diplomele maramureşene emise de către cancelaria coroanei maghiare toată istoria lui Dragoş Vodă şi Bogdan Vodă este prezentată cu lux de amănunte. Deoarece aceste documente au fost publicate în anul 1900, prin grija lui Ioan Mihaly de Apşa, în lucrarea "Diplome maramureşene din secolul al XIV-lea şi al XV-lea", istoricii vor trece la o nouă prefacere a istorie Moldovei, activând legenda cu un Dragoş Vodă care a trecut munţii în Moldova la vânătoare de bouri, poveste cu care suntem şi la ora actuală intoxicaţi.

Ca o scurta specificaţie, Dragoş, nu a fost niciodată Vodă, ci Cneaz, nu a fost "Întemeietorul" Moldovei şi nici '' Domnul'' ei ci un simplu slujbaş cu rang militar superior de markgraf, aflat în serviciul regelui maghiar Ludovic I de Anjou !

Nicolae Iorga va face un alt efort imens pentru a elimina ascendenţa Muşatinilor din Bogdan Vodă al Maramureşului, intitulându-şi un subcapitol al celebrei sale lucrari "Istoria Românilor", pur şi simplu: "Vladislav Vodă şi urmaşii săi; neamul moldovenesc al Muşatei !? "

Ne punem întrebarea, care neam moldovenesc al Muşatei, deoarece era fiica lui Bogdan, Voievodul Maramureşului !

Dacă Nicolae Iorga, a încercat mereu să elimine ascendenţa maramureseană, în schimb Ştefan cel Mare, Domnul Moldovei îşi va cinsti strămoşii maramureşeni prin construcţii de lăcaşuri de cult şi inscripţii.

Gestul lui Bogdan Petriceicu Hasdeu de a-i ''olteniza'' pe Dragoş şi Bogdan, este de asemenea de domeniul absurdului, situându-se la acelaşi nivel cu istoricul maghiar Pal Endre, care la rândul lui îl face pe Bogdan Vodă, sârb !

Este mai mult ca sigur ca Nicolae Iorga a lecturat, sau răsfoit lucrarea lui Ioan Mihaly de Apşa, "Diplome maramureşene din secolul al XIV-lea şi al XV-lea", constatand că toate documentele din carte erau în contra teoriei lui pur moldave.

În această situaţie atenţia sa se va îndrepta spre "mitizarea" evenimentului Descălecatului şi a persoanei celui care a fost Radu Negru Vodă. Fenomen care v-a fi preluat si de alti istorici ai timpului.

Iorga se va afla în faţa unui fenomen similar cu cel din Moldova, un român transilvănean, de data aceasta făgărăşan, şi-a ridicat norodul, asemeni lui Bogdan Vodă, nevoit în urma acţiunilor lui sfidătoare la adresa coroanei regale maghiare, a trecut munţii şi a Întemeiat o nouă ţară.

Cel care va încurca şi mai tare iţele va fi profesorul Em.C.Grigoras prin lucrarea sa: “Criptografia şi istoria românească” aparută în anul 1924, unde va încerca traducerea unor date si semne heraldice medievale. Din păcate prin imaginaţia sa extremă se va ajunge la inventarea unor personaje fabuloase inexistente din punct de vedere documentar, iar cronologia timpului va fi dată peste cap, ajungându-se la doi ani ai descălecatului, depărtaţi în timp (1215 şi 1290) şi la două personalităţi diferite numite tot Radu Negru. Aceasta promovare a doi ani diferiţi v-a fi făcută, în mod tendenţios, tocmai pentru a se "demonstra" împosibilitatea existentei lui Radu Negru Voda si a trecerii lui peste Carpati !

Interesant este însă faptul că toate aceste manipulari făcute sunt datorate unui umil zidar de pe vremea lui Matei Basarab care a încurcat o cifra, cu urmări catastrofale pentru istoria noastră !

Datorita acestor speculaţii, pentru a fi mai usor, Nicolae Iorga v-a elimina pur şi simplu din istoria românilor existenţa lui Radu Negru Vodă, şi a "descălecatului", promovând un Thocomerus, de sorginte cumană al cărui fiu Basarab I va fi considerat Intemeietorul Ţarii Romaneşti !?

Un simplu mod de a rezolva istoria unui popor !

Veţi vedea însă în cele ce urmează că dovezile istorice despre existenţa lui Radu Negru Vodă şi a faptului istoric al "Descălecatului" Ţării Româneşti sunt covârşitoare prin numarul mare de documente existente şi mai ales prin lăcaşurile de cult, sau fortificaţiile ridicate de cel care a fost primul Domn al Ţării Româneşti, Radu Negru Vodă !

Voievozii Maramureşului: Ştefan, Iuga si Bogdan Vodă al Ţarii Moldovei !

înainte de 1300, Voievodatul de Cuhea,

Primul Voievod de Cuhea menționat în documentele timpului este Micula (Nicolae) tătal lui Ștefan, Bogdan și Iuga. Într-un document din anul 1326 este pomenit Ștefan Comite al Maramureșului, fiul lui Nicolae, cel care a fost odinioară Voievod - Stephanus, filius Nicolai quondam Vaivodae, (cf. Zimmermann Werner, Urkundenbuch I, pag.407 din vol.Istoria Maramureșului de Alexandru Filipașcu, pag.40).

Nicolae este menționat cu termenul "cândva" Voievod, fiind răposat la data emiterii documentului din anul 1326.

Despre Ștefan, fratele mai mare a lui Bogdan și Iuga, ajuns Comite al Maramureșului, din păcate nu avem alte informații.

În schimb frații săi, Voievozii Iuga și Bogdan vor fi pomeniți ulterior destul de des în documentele maghiare ale timpului, implicați în evenimentele tulburi din Maramureș, dar mai ales în perioada '' Descălecatului" Moldovei.

În general istoricii maghiari și nu numai, vezi, Robert Rösler, Engel Pál, susțin faptul că românii și rutenii ar fi fost colonizați pe terenurile pustii din Maramureș la începutul secolului al XIV-lea (?!).

La fel și Bogdan Voda ar fi fost adus dintr-o zonă a Serbiei (?!) împreună cu supușii săi, iar urmare a serviciilor militare făcute lui Carol Robert de Anjou ar fi primit de la acesta ca danie ținuturile Cuhei. (?!)

Ori documentul din 1326 referitor la Comitele Ștefan și Voievodul Nicolae (Micula) dovedeste vechimea și continuitatea acestei familii celebre maramureșene !

Prezența lui Nicolae ca și Voievod al Maramureșului și ascensiunea fiului său Ștefan la rangul de Comite al Maramureșului, nu poate decât să confirme vechimea și importanța acestei familii voievodale românești în comunitatea maramureșeană.

Teoria privind colonizarea ținuturilor Maramureșului cu români la inceputul secolului al XIV-lea este contrazisă de însăși actele oficiale ale cancelariei maghiare. Într-un document din anul 1214, românii din Maramureș apar în funcțiunea de străjeri ai codrilor - custodes silvarum a terenurilor regale de vanatoare ale regelui Andrei al II-lea (1205 – 1235) din Maramureș și Bereg.

Bogdan, Voievodul Maramureșului

Prima mențiune despre “ereziile” lui Bogdan al Maramuresului o avem din anul 1335, când Regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, sătul de “infidelitatea” voievodului încearcă să-l mute pe acesta din Maramures în Ungaria, pentru a putea fi mai bine supravegheat.

Se pare că regele maghiar nu va reuși să-l stramute pe acesta, deoarece îl întâlnim din nou pe Bogdan, în anul 1342, în conflict cu familiile maramureșene loiale coroanei maghiare. Convins de dezbinarea existentă între familiile maramureșene, și constient de faptul că nu va putea obține independența Maramureșului fața Regatul Maghiar, Bogdan trece la sfarsitul anului 1342 în Modova, unde își va incepe lungul drum al „Descălecatului” și a „ Întemeierii” Țării Moldovei.

Iuga, Voievodul Maramureșului

Fratele lui Bogdan, Iuga este începând din jurul anului 1353 confirmat ca Voievod al Maramureșului, fiind pomenit într-o diploma regală ca proprietar al Cuhei alături de fii lui Stefan și Ioan.

În anul 1360, fii lui Iuga, Ștefan și Ioan sunt pomeniți ca proprietari ai moșiei Cuhea, dar cu rang de români simpli ! Se pare că la aceasta dată Voievodul Iuga trecuse în cele vesnice.

Urmare acestui afront făcut de coroana maghiară, Ștefan trece în anul 1362 în Moldova alăturându-se unchiului său Bogdan. Urmare morții lui Bogdan, Ștefan va conduce pentru o perioada scurtă, între anii 1367 - 1368, destinul Moldovei.

Fragment din Istorie Pierdută - Cronică Românească de Istorie Veche (lucrare in pregatire ), volumul II la Istorie Furata !