sâmbătă, 23 august 2014

""Artizanii"" principali ai actului de la 23 August 1944

Regele MIhai I

Ioan Mocsony Stârcea
Ioan I. Mocsony-Stârcea, ortografie alternativă Ioan I. Mocioni-Stârcea, (n. 16 mai 1909Cernăuți - d. 1992Elveția) a fost un moșier, industriaș și om politic român, originar din Transilvania (din satul Bulcicomuna Batajudețul Arad).
În aprilie 1954, baronul a fost condamnat, la rândul său, la 15 ani de închisoare și confiscarea întregii averi (sentința nr. 49/6 aprilie 1954), deși se pare că însuși ministrul de Interne de atunci, Alexandru Drăghici, îi promisese că, dacă își va juca bine rolul în anchetă și proces, va primi o condamnare formală și va fi lăsat să plece în Elveția, unde se afla soția sa. Ioan Mocsony-Stârcea a ieșit din închisoare abia cu prilejul amnistiei generale a deținuților politici (1964).
A beneficiat de condiții privilegiate de detenție în penitenciarul M.A.I., unde a scris, începând din anul 1962, un fel de memorii sub supravegherea organelor de anchetă, aceasta fiind o condiție pentru a ieși din închisoare, după cum afirma el în anul 1990. Au rezultat 1793 de pagini scrise de mână, din care, dactilo­grafiate, au ieșit peste 3000, fiecare filă dactilografiată fiind confirmată de autor: „sunt corecte în raport cu originalul”. [5]
După eliberare, guvernul comunist i-a permis să plece în Elveția la 5 septembrie 1964, în urma răscumpărării oferite de soția sa, fiind escortat până la scara avionului de ofițerii de Securitate. S-a stabilit în apropiere de Geneva, izolat de românii din exil. A decedat în anul 1992.
General Dumitru Dămăceanu
Dumitru Dămăceanu (n. 17 iulie 1896Cosmeștijudețul GalațiRomânia - d. 27 septembrie 1978) a fost un ofițer român în al Doilea Război Mondial, ulterior promovat în gradul de general de brigadă. A jucat un rol important în lovitura de stat de la 23 august 1944.
După abdicarea forțată a Regelui Mihai și instaurarea statului comunist a fost exclus din armată. La începutul anilor ’50 a fost degradat, arestat și i s-a intentat un proces. După detenție, în anii ’60 a fost reabilitat, redându-i-se gradele militare în rezervă.

General Emilian Ionescu 


General Constantin Sănătescu
Pe 4 noiembrie 1944 s-a format cel de-al doilea guvern condus de generalul Constantin Sănătescu. Cabinetul s-a confruntat cu provocările Partidului Comunist Român (susținut de Uniunea Sovietică), care a ridicat pretenția de a-i fi acordate două ministere strategice, Ministerul de interne și Ministerul de război. Pierzând și încrederea liderilor partidelor liberal și țărănist, care îl percepeau prea moderat față de comuniști, Sănătescu și-a depus pe data de 2 decembrie 1944 mandatul.
Constantin Sănătescu a fost ultimul general al Armatei Române înmormântat, în 1947, cu onoruri integrale datorate gradului său.
Luptător în ambele războaie mondiale, comandant militar al Bucureștiului pe timpul rebeliunii legionare, generalul Sănătescu, în calitate de comandant al Corpului 8 armată, a fost cel care a oprit pogromul împotriva evreilor declanșat la Dorohoi în anul 1940.

Lucreţiu Pătrăscanu

Lucrețiu Pătrășcanu (n. 4 noiembrie 1900Bacău - d. 17 aprilie 1954Închisoarea JilavaBucurești) a fost un om politic român, membru al conducerii Partidului Comunist Românministruavocatsociolog și economist. Pentru o perioadă de timp a fost șiprofesor la Universitatea București.
Licențiat în drept și doctor în științe economice al Universității din Leipzig, Pătrășcanu era o figură rară printre puținii comuniști din România. A fost reprezentant al ilegaliștilor români la Comintern și în alianța politică ce a declarat scoaterea țării din alianța hitleristă în august 1944. Primul comunist devenit ministru a deținut portofoliul Justiției.
În 1948, va fi acuzat de naționalism burghez și de șovinism și va fi arestat. Sub arest, va fi vizitat de Iosif Rangheț, Alexandru DrăghiciTeohari Georgescu și ocazional de Gheorghe Gheorghiu-Dej. A fost acuzat de asemenea de colaborare cu Siguranța Statului în perioada interbelică. În același proces au mai fost arestați și judecați Elena Pătrășcanu (soția lui), Harry BraunerLena ConstantePetre Pandrea (cumnatul lui), Herant TorosianAlexandru ȘtefănescuEmil CalmanoviciRemus KofflerIoan Mocsony-StârceaAnton GolopențiaBelu ZilberVictoria Sârbu (soția lui Ștefan Foriș) și alte 33 de persoane.
După modelul proceselor staliniste care se inițiaseră deja în Cehoslovacia (Vladimir Clementis și Rudolf Slánský), Ungaria (László Rajk), Bulgaria (Traicio Kostov) sau Albania(Koči Xoxe), Lucrețiu Pătrășcanu a fost condamnat la moarte pe 14 aprilie 1954, după ce procesul durase șase ani. A fost cel mai lung proces al vreunui lider comunist din istoria comunismului mondial, cu o pauză în anul 1951. În proces au mai fost interogați de asemenea oameni politici din perioada interbelică, precum Corneliu Coposu, Gheorghe Tătărăscu sau Bebe Brătianu (ultimii doi membri PNL).
În noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954, Lucrețiu Pătrășcanu și Remus Koffler au fost executați prin împușcare la închisoarea Jilava.
Belu Zilber

Belu Zilber
 (n. Herbert Zilber1901Târgu Frumos - d. martie 1978București), cunoscut și sub numele Andrei Șerbulescu, a fost un comunist român ilegalist, prieten cu Mircea EliadeEmil Cioran, și apropiat al lui Lucrețiu Pătrășcanu.
După ce a fost bătut în beciurile Siguranței statului, a acceptat să fie martor al acuzării împotriva prietenului său, Lucrețiu Pătrășcanu (arestat și el în 1948 și condamnat la moarte în 1954). Zilber a fost condamnat la închisoare pe viață și eliberat în 1964.
Și-a câștigat existența dând meditații de matematică. A murit în martie 1978.

Grigore Gafencu
Grigore Gafencu (n. 30 ianuarie 1892Bârlad - d. 30 ianuarie 1957Paris) a fost un om politic, diplomat și ziarist român.
S-a stins din viață la 30 ianuarie 1957, în locuința sa din Paris.

Emil Bodnăraş

Emil Bodnăraș (n. 10 februarie 1904, satul IaslovățDucatul BucovineiAustro-Ungaria - d. 24 ianuarie 1976București) a fost un lider comunist român, general al Armatei Române și spion sovietic.
Emil Bodnăraș a decedat la data de 24 ianuarie 1976 în București și, spre deosebire de ceilalți lideri ai partidului care erau înmormântați la Monumentul Eroilor Comuniști din Parcul Libertății, rămășițele sale pământești au fost puse într-un sicriu de metal masiv și înmormântate, la dorința sa, într-o criptă de lângă biserica construită pe banii lui în satul natal, Iaslovăț dinjudețul Suceava.

Pt.conformitate
ing.Birsan Cornel








vineri, 22 august 2014

Dan al II-lea, Domnul Ţării Româneşti.

Din lucrarea “Istorie Pierdută. Cronica Românească de Istorie Veche” (lucrare ȋn pregătire) Autori : Adrian Anghel ,Cornel Bȋrsan, ṣi Cristian Moṣneanu.

Dan al II-lea


Dan al II-lea, domn al Ţării Româneṣti ȋn două rânduri (1422-1426 ṣi 1427-1431), face parte din ramura Dăneṣtilor a dinastiei Bararabilor urmând filiaţia Radu Negru Vodă, Basarab I, Nicolae Alexandru, Radu I, Dan I. Se cunoaṣte faptul că a fost duce al Amlaṣului ṣi Făgăraṣului.
Faptul că Ţara Românească, prin conducerea lui Radul al II-a Praznagalvla, se afla sub influenţa turcilor a făcut ca regalitatea maghiară să ȋncerce a impune un domn care să deservească intereselor creṣtinătăţii. Totuṣi, conform cronicarului bizantin Ducas, nu sprijinul regelui Maghiar Sigismund de Luxemburg a fost cel care l-a adus pe tronul Ţării Româneṣti pe Dan. Acesta venind din Constantinopol, reuseṣte să recruteze prin intermediul boierilor ce ȋl susţineau o armată de mercenari transilvăneni ṣi bulgari si porneṣte pe cont propriu o campanie care va duce alungarea vărului său. Astfel că, aflndu-se deja pe tron ȋn tomana anului 1422 Dan va cere ajutor coronei maghiare pentru a-ṣi putea menţine domnia.

Sigiliul lui Dan al II-lea


Prima domnie (23 octombrie 1422-decembrie 1426/24 ianuarie 1427?)

Dan al II-lea se găseṣte ȋn Imperiul Otoman chair de la ȋnscăunarea unchiului său Mircea cel Bătrân ṣi slujesţe ȋn armta turcă până ȋn anul 1422. El ȋl ȋnsoţeṣte pe Murad al II-lea la asediul Constantinopolului când “era gata la orice faptă de război i ȋnsui să meargă cu turci la pândă” dar “se sustrage” ṣi reuseṣte să treacă pe ascuns ȋn tabăra imperială. Ajutat de ȋmpăratul bizantim Manuil al II-lea sau de fiul acestuia Ioan al VIII-lea Paleologul, traversează Marea Neagră cu o corabie pusă la dispoziţie de bizantini ajungând la Cetatea Albă(care aparţinea de Moldova) unde este aṣteptat de către boierii ce ȋi erau potrivnici vărului său Radu al II-lea Praznaglava (Ducas, Istoria turco-bizantină , 1341-1462). Boierii “l-au proclamat domn i l-au pus ȋn domnia bunicului său” ṣi tot ei, confrom cronici lui Ducas l-ar fi omorât pe Radu “feciorul din flori al lui Mircea” (binȋnţeles, la aproximativ 4 ani distanţă ṣi nu ȋn momentul primei ȋnscăunări a lui Dan). Desfăṣurarea evenimentelor nu o cunoaṣtem dar ṣtim că la data de 23 octombrie 1422 Dan al II-lea se găsea pe scaunului din Târgoviṣte (D.R.H., D, I, p. 221-222).
Pentru a menţine stabilitatea domniei pe care abia o luase Dan al II-lea cere ajutorul regelui Sigismund al Ungaria devenid vasal acestuia. Sigismund ȋl pune la dispoziţia principelul valah pe generalul florentin , comite de Timiṣ, Pippo Spano. Cei doi atacă cetatea Silistra alungându-i pe turci, ulterior vor cuceri ṣi cetăţile Giurgiu ṣi Turnu.
La ȋnceputul anului 1423 o armată turcească trece Dunărea cu scopul de a-l alunga pe Dan ṣi de-al ȋnscăuna pe vărul său Radu Praznaglava. Ȋn data de 23 februarie 1423 Dan reuseṣte să repurteze o glorioasă victorie asupra turcilor , pe câmpul de luptă pierzându-ṣi viţa 36.000 de soldaţi otomani. Acestă victorie menţine linṣte doar pentru puţin timp deoarece armata otomană repliată se ȋntoarce ȋn toamna anului 1523 ṣi reuseṣte să ȋl ȋnfrânga pe Dan . Cu sprijim militar unguresc, la ȋnceputul anului 1524 Dan duce o nouă luptă cu Praznaglava, lupta ce se ȋnchiei cu un rezult nefavorabil pentru el ṣi este nevoit să se refugieze ȋn Transilvania. Ȋn toamna aceluiaṣ an tot cu sprijinul lui Sigismund de Luxemburg, Dan reintră ȋn ţară ṣi ȋl alunga pe vărul său.
Luptele dintre cei doi pretendenţi la tronul valah reȋncep ȋn primăvara anului 1426 ṣi ţin până ȋn iarnă când Dan este nevoit să se retragă la Râṣnov ȋn ţara Bârsei.
La 24 ianuarie 1427 alături de Don Pedro, fiul regelui Portugaliei ṣi a oṣtilor maghiare, Dan porneṣte spre Muntenia pentru a-l alunga pe Radu Praznaglava (D.R.H., D, I, p. 247-248).

(Continuarea o veţi putea citi ȋn momentul apariţiei cărţii)


duminică, 17 august 2014

Prostia Istoricilor sau Istoria Proştilor ! azi despre: Negarea lui Bogdan I , Voievodul Maramureşului şi Domnul Întemeietor al Moldovei !

Mai zilele acestea am primit de la un prieten o lucrare dedicata evenimentului istoric al Întemeierii Moldovei si al atestării oraşului Rădăuti ca şi capitală a Moldovei în timpul lui Bogdan I (1359-1367). Lucrarea a fost editată în anul 2009 şi poartă titlul de: Rădauţi şi Întemeierea Moldovei, 650 de ani (1359-2009).



Lucrarea este o culegere de texte, articole şi extrase din lucrări ale unor cunoscute feţe bisericeşti, istorici, arheologi şi alţi cercetători în ale istoriei precum: I.P.S.Pimen, Ahiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, I.P.S.Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, I.P.S. Epifanie, Episcopul Buzăului şi al Vrancei, P.S. Macarie, Episcopul Europei de Nord, Dr.Constantin Rezachievici, Acad.Şerban Papacostea, Acad.Răzvan Theodorescu, Lia şi Adrian Bătrana, Dr.Radu Cârciumaru, Dr. Denis Căpraroiu, Acad.Pr.Mircea Păcurariu, Acad.Marius Porumb, s.m.a.
Din păcate, în contrariul celebrelor nume nominalizate, unele din articolele existente în lucrare abundă de inexactităti, lipsă de informaţie şi fabulaţii ! În anumite scopuri meschine, a căror cauza nu o cunoaştem, dar o bănuim, unii dintre autori se întrec în a ne manipula şi deruta, în a falsifica istoria si evenimentele şi ceea ce este mai grav în a "modifica" istoria după bunul lor plac politic sau din considerente de mândrie (prostească) regionala, că nu pot să spun altfel, cu scuzele de rigoare !
În articolul "Care este motivaţia Negării "Descălecatului" lui Radu Negru Vodă în Ţara Românească şi a eliminării lui Radu Negru Vodă ca personaj istoric ?" am menţionat despre latura umană în care aroganţa şi mândria sunt tributare mai ales celor mult şcoliţi !
Vorba Academicianului Atanasie M.Marienescu: "Săracul Negru Vodă ! Unii istorici români îl ţin numai de figura unei legende ori a tradiţiunii poporale i pentru aceasta l-au scos din sirul domnilor Valahiei, şi astfel l-au scos din istoria ţerii. "
Cine au fost autorii "expulzării" lui Radu Negru Vodă din rolul de Întemeietor al Ţării Româneşti şi trecerii lui in legenda sunt cunoscuţi mari istorici: Iorga - Hasdeu - Onciul.
Motivatia: Pentru că Radu Negru Vodă era Ardelean Făgărăşan !
___________________________________________________________________
În acelaşi fel, şi din aceleaşi considerente de "naţionalism" local, sau contra ardelenesc şi Bogdan Voda este identificat ca având origine Oltenească !; ori se insistă pe omiterea lui ca factor decisiv în Întemeierea Ţării Moldovei si în geneza familiei Muşatine, insistându-se pe o familie Muşatină de origine Moldovenească !
Motivaţia negarii lui Bogdan Vodă şi a urmasiilor lui este faptul că au fost Ardeleni Maramureşeni !

Preferabil pentru stimaţii noştri "tovarăşi" în ale istoriei este să se creeze o fabuloasă identitate a unui Voievod Moldovean (!) care ar fi generat de fapt familia Muşatinilor !?,
Săracul Ştefan cel Mare, care şi-a onorat şi cinstit străbunii maramureşeni, s-ar răsuci în mormânt la aflarea unor asemenea aberaţii! Iar cronicarii Ion Neculce, Miron Costin şi Grigore Ureche şi-ar pune cenusă în cap !
Voi prezenta pe scurt concluziile autorilor Lia şi Adrian Bătrana din capitolul, " Despre cronologia bisericilor şi funcţia ansamblului feudal de la Rădăuţi în secolul al XIV-lea" din lucrarea menţionată mai sus, "Rădauţi şi Întemeierea Moldovei, 650 de ani (1359-2009)"

Prima concluzie a autorilor:
"Bogdan I nu a ctitorit nici una din bisericile de la Răsărit " (adică în Rădăuţi) ! Biserica Sf.Nicolae din Radăuţii fiind ctitorită de nepotul lui Bogdan, Petru I Muşat !
Ciudată afirmaţie deoarece la pagina 146 a lucrarii tot autorii scriu clar: " Biserica de zid a fost ctitorită de Petru I şi nu de Bogdan I, ea fiind precedata de un lăcaş de cult construit din lemn..."
Aş vrea să atrag atenţia distinşilor autori că şi în zilele de azi, Maramureşenii preferă să-şi facă Biserici din lemn, şi nu din zidarie de piatra !!! Aşa că e mai mult ca sigur ca acea Primă Biserica din lemn a fost CTITORITĂ de către Bogdan I Voivodul Maramuresului la scurt timp după aşezarea lui la Rădăuti !
Ce este şi mai important este un alt fapt, necunoscut de istoricii nostrii, de ce Biserica Sf. Nicolae ? Pur si simplu pentru că pe tatăl lui Bogdan I îl chema Micula, forma romanizată a maghiarului Miculaş, adica NICOLAE ! Astfel că Biserica a fost ridicată în onoarea, pomenirea şi amintirea tatălui său !

A doua concluzie a autorilor:
Plecând de la studiul : MITOCHONDRIAL AND NUCLEAR DNA ANALYSIS FOR RECONSTRUCTION OFHISTORICAL GENEALOGY OF PRINCES OF MOLDAVIA FROM THE SECONDHALF OF THE XVI-TH CENTURY întocmit de către :G.Cardos, A.Bătrana, L.Bătrana, N.Miriţoiu, A.Rodewald, autorii articolului mai sus menţionat, întocmesc o genealogie demnă de romanele SF, creînd din neant o familie Voievodală Moldovenească (?), care ar fi condus destinele Moldovei sub numele de Muşatini (?!), iar pe Bogdăneşti îi ingroapă odată cu Laţcu, primul urmaş a lui Bogdan Vodă !
Analizând scheletele din mormintele voievodale, prin metode ţinand de studiul geneticii, autorii: A.şi L. Bătrana identifică pe Bogdan I (mormânt M 66) şi pe fiul său Laţcu (M 85), (relaţie tată - fiu). Celelalte 6 schelete sunt identificate astfel: un ""Necunoscut" (mormânt M 82) care este tatăl lui Petru I (M 81) şi Roman I (M 79), şi totodata bunicul nepoţilor: Ştefan I (M 69), jupân Bogdan (M84), şi al strănepotului Bogdan (M83) - un fiu de a lui Alexandru cel Bun.
Iar concluzia autorilor este că:" Rezultă deci că la Rădăuţi sunt înmormântaţi unii dintre membrii a doua familii înrudite printre ele: pe de o parte cea maramureşana, reprezentată de Bogdan I şi fiul său Laţcu, iar pe de altă parte cea locală moldovenească, stăpană a resedinţei rădăuţene, reprezentată de voievodul local" (ilustrul necunoscut M 82) !?

Dar aici intervine un mare dar...... ?!
Autorii studiului genetic afirma însă că : "exista o legatura maternă între cele două grupuri" , adică între Bogdan I ( M 66) şi "Necunoscutul" (M 82) !
Erau fraţi ? Ori în acest caz "Necunoscutul" nu poate fi în nici un caz Moldovean (!!) ci doar Maramureşan !
Iată cum un simplu fapt ştiinţific ignorat sau intenţionat ignorat poate duce la fabulaţii şi la creerea de familii voievodale fictive ! Precum si concluziile docte, fară suport documentar sau arheologic, făcute şi croşetate în scopuri şi motive bine întemeiate, pentru a ne aburi !


Concluziune mea:
In baza documentelor existente voi incerca, pe foarte scurt, să vă prezint realitatea istorică.
Bogdan I al Maramureşului, intrat în conflict cu regele maghiar Ludovic I de Anjou, trece în Moldova, intră în conflict şi cu descendenţii markgrafului Dragoş (căpitan în slujba regelui Ungariei şi nu domn al Moldovei !), îşi stabileşte capitala la Rădăuţi, unde ctitoreşte Biserica Sf.Nicolae, şi între anii 1359 - 1367 reuseşte şi Ctitorirea Ţării Moldovei !
Nepotul lui Bogdan, Stefan, fiul lui Iuga, îi va fi aliat şi asociat la domnia Ţării Moldovei, mai ales între anii 1367 - 1368. Acest Ştefan, este acel " Necunoscut " care se doreşte a fi considerat Voievod Moldovean !
Care este relaţia maternă (din punct de vedere genetic) între Bogdan şi Ştefan al Maramureşului ? Cea dintre unchi şi nepot, descendenţi din soţia Voievodului Micula, unul un calitate de fiu, iar celalalt în calitate de nepot !
Bogdan I a avut trei copii: Laţcu, Costea şi Margareta Muşata ! Laţcu şi Costea vor domni în perioade diferite de timp, iar Muşata va fi soţia lui Ştefan al Maramureşului cu care v-a avea trei copii: Ştefan I, Petru I şi Roman I.
Unde sunt dovezile despre existenţa şi identitatea lui Ştefan al Maramureşului ?


- Dr.Ioan Mihalyi de Apsa – Diplome Maramureşene din secolele XIV si XV;
- Cronica moldo - polonă:
Bogdan primul principe în Moldova, lăsă un fiu numit Ştefan. Acesta murind ....... lăsase doi fii, Ştefan şi Petru." (Stefan este identificat chiar ca şi fiu a lui Bogdan !)
- Pomelnicul Mănăstirii Probota:
Bogdan Voevod şi Ştefan Voevod” ( alăturare care ne confirmă dualismul conducerii Moldovei între anii 1362 – 1367)
- Pomelnicul mănăstirii Voroneţ:
"Bogdan voievod, Laţco voievod, Dobroslav voievod, Coste voievod, Şendre voievod, Gheorghii voievod, Dragoş voievod, Micul voievod, Petr voievod, Roman voievod, Ştefan voievod, Săpot voievod, Iuga voievod, Martha, Bogdan voievod, Alexandr voievod, Anastasiia doamna, Anna doamna, Marina, Vacha, Iliia voievod, doamna Marina, Bogdan voievod, Ştefan voievod, Marina, doamna Stana, Petr voievod, Roman voievod, Bogdan voievod“. (Ştefan este pomenit cu numele de Micul, după numele bunicului său Micula. După numele lui sunt imediat pomeniţi fii săi: Petru, Roman şi Stefan !)
- Marco Bandini (1593 - 1650), arhiepiscop italian, care a trăit între anii 1644 - 1650 în Moldova, menţioneaza în scrierile sale că: Margareta Muşata a fost soţia Voievodului Ştefan (Stephani voivode uxor)
- s.m.a.

Cine sunt inmormantati in cele 8 morminte ?


Arbore genealogic al dinastiei Bogdan-Stefan-Musatini.





Pt.conformitate,

Cornel Bîrsan

duminică, 10 august 2014

ASASINII LUI MIHAI VITEAZUL,..... ULTIMELE CLIPE DE VIAŢA ALE MARELUI DOMN AL ŢĂRILOR ROMÂNE !


Descrierea uciderii mişeleşti şi soarta rămăşiţelor pământeşti ale Bravului Mihai în cronici interne şi externe, în corespondenţe purtate între personalităţi ale vremii precum şi în alte documente:
Uciderea lui Mihai Viteazul

1) „Mihai a fost ucis conform poruncii primite de la Împăratul Rudolf al II-lea, iar eu am executat-o.” (1601 Giorgio Basta, într-o scrisoare adresată Arhiducelui Mathia, viitorul împărat habsburg).
Asasinul lui Mihai Viteazul: Rudolf al II


Asasinul lui Mihai: Gheorghe Basta !

2) „A fost trimisă o mare trupă de valoni în tabăra valahului Mihai, în urma unui sfat de taină ţinut de Basta György şi căpitanii săi în noaptea de 8 august 1601, cum să-şi desfăşoare trupele pentru o confruntare cu valahul … Unul din căpitani cu numele Bori (Beaury) dacă a intrat în cort împreună cu încă câţiva a pus mâna pe Mihai zicând: „Eşti prins!”, Mihai i-a zis:” Ba!” şi cu aceasta pus-a mâna pe sabie s-o scoată. Un valon ţintind cu puşca a slobozit-o şi l-a lovit în mâna stângă cu care a căutat să scoată sabia, căci Mihai Vodă era stângaci. Alt valon i-a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treilea valon l-a împuşcat în spate şi astfel prăbuşindu-se i-au tăiat capul cu propria sabie. Şi jefuindu-l şi împărţindu-i toată prada ce o avea în cort ţi vitele de afară, i-au tăiat capul în cort şi a zăcut trei zile gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe hoitul unui cal, care murise acolo tot atunci şi astfel a stat capul acolo mult timp.” („Istoria Transilvaniei” de István Szamosközi (1565 – 1612) – istoric maghiar din Transilvania).

Mihai Viteazul - o poza mai putin cunoscuta !
3) „O vreme mijlocitorul (Beaury) lui Basta cercetează aici şi acolo şi, pe neaşteptate, trupa valonilor înconjoară cortul lui Mihai, Beaury şi alţi câţiva subalterni ai săi au intrat în cortul lui Mihai pe care l-au găsit liniştit şi stând întins. Beaury, adresându-se acestuia, spune: „Eşti prizonier !”, la care acesta răspunde: „Nicidecum !” şi spunând aceasta Mihai a încercat să scoată sabia care era atârnată de propteaua cortului în timp ce era lovit de Beaury cu halebarda şi capul îi este tăiat cu sabia proprie a lui Mihai, iar unul dintre valoni l-a împuşcat la încheietura de la mâna stângă despre care se ştia că obişnuia să o folosească şi cu care încerca chiar atunci să-şi scoată sabia. Capul acestuia l-au pus pe coapsa propriului cal alb mort … corpul lui Mihai a fost scos din cort, despuiat de haine şi a zăcut timp de trei zile în apropierea drumului public …După aceea, totuşi, corpul acestuia, ca să nu fie sfâşiat de căini, câţiva sârbi l-au înmormântat din ordinul lui Basta, într-o groapă, pentru ca în cele din urmă, cu trecerea timpului să fie dus la Alba-Iulia …” („Cronica Transilvaniei” - Wolfgang Bethlen istoric maghiar, cancelar al Transilvaniei (1639-1679). 

4) „Basta a trimis două companii de valoni şi două companii de soldaţi germani, împreună cu alţii călări, să înconjure cortul lui Mihai şi să-l prindă viu. Care ordin, transmis de Basta s-a executat cu supunere şi la sosirea lor au declarat voievodului că este prizonierul majestăţii sale imperiale romane şi trebuie să se predea de bunăvoie. Când însă voievodul a chemat în ajutor pe locotenentul său şi a apucat o sabie atârnată în cort, punându-se în poziţie de apărare şi după izbirea unui căpitan neamţ, căpitanul valon s-a înfuriat împotriva lui şi l-a străpuns cu lancea, în timp ce căpitanul neamţ i-a tăiat capul. Voievodul … a căzut pe loc iar corpul său mort a zăcut o întreagă zi neînmormântat sub cort.” („Cronologia …”, Hieronymus Ortelius (1543 – 1614) – istoric flamand).
5) „… valonul (Beaury), fiind gata să înfăptuiască ceeace a promis, merge în tabăra voievodului însoţit de circa 60 de oameni şi, găsindu-l în cortul său, intrând la el îndrăzneţ, l-a somat să se predea ca prizonier al împăratului: Mihai fiind pe cale să-şi întindă mâna spre iatagan, căpitanul valon l-a lovit cu o halebardă în piept şi în aceeaşi clipă un altul, cu spada, printr-o lovitură i-a tăiat capul de pe umeri. O moarte nedemnă pentru un căpitan atât de valoros …” („Istoria generală a Turciei”, Richard Knolles (1550 ? – 1610) – istoric englez).

6) ”În afara cortului se aflau aproximativ 17 slujitori ai Domnului care, dându-şi seama de ce se petrece, au sărit să-şi apere stăpânul. S-a încins o luptă aprigă în care au pierit peste 30 de oameni ai lui Mihai. Calul Voievodului, care aştepta gata înşeuat la intrarea în cort, a fost împuşcat şi trupul lui Mihai a fost aşezat pe cadavrul calului şi lăsat astfel în timpul zilei, până la căderea serii. Nişte ostaşi din vechii slujitori ai lui Mihai l-au îngropat noaptea, pe ascuns, şi mulţi l-au plâns cu prisosinţă.” (Gheorghe Palamede, grec contemporan cu Mihai Viteazul).


7) „… Basta trimise asupra lui Mihai două steaguri de valoni şi alte două de germani, cu ordin de a pune mână pe el. La vederea lor, (Mihai) s-a înspăimântat, dar fără a-şi pierde curajul, strigă după ajutor oamenilor săi şi apucă sabia în mână, dar deodată sări asupra-i valonul Beaury, comandantul Turdei, împreună cu alţii, şi-l tăie de moarte cu securea. Mihai era , pe atunci, în vârstă de 43 de ani, bărbat strălucit şi în norocire şi în nenorocire, după chiar judecata inamicilor săi. Trupul lui dezbrăcat fu aruncat să zacă ruşinos la malul râului, până seara, în chip înspăimântător.. Iar noaptea fu înmormântat în acel loc, din ordinul lui Ioan Schneckenhaus, comandant al trupelor sileziene.”(„Istorii”, Jacques Augustin de Thou (1553-1617) – istoric francez) 

8) „După uciderea lui Mihai s-a ţinut un consiliu la care au participat ambele armate, imperială şi valahă… Aici s-a hotărât trimiterea corpului lui Mihai în Ţara Românească, socotindu-se că dacă nu l-ar fi trimis boierii valahi n-ar alege alt domn. … Capul a fost îmbălsămat şi încredinţat comisului lui Mihai , care l-a cerut în cea mai mare stăruinţă spre a-l duce în Valahia.” („Istoria Transilvaniei” de Ciro Spontani – secretarul generalului Basta).

9) ”Basta … tot plănuia cum să-l prindă ori să-l suprime (pe Mihai); în cele din urmă, alungând îndoiala din suflet, hotărî să pună mâna pe el cu forţa. Aşadar, chemând doi conducători ai valonilor le înfăţişă, în taină, ceeace voia să facă, iar aceia, mergând … în cortul acestuia, îl iau pe neaşteptate în timp ce stătea de vorbă cu Ludovic Rákóczy, comandantul pedeştrilor unguri; îi spun că au să-i comunice ceva în numele lui Basta şi, în timp ce acela (Mihai) se străduia să asculte vorbele unuia, este străpuns, fără veste, de celălalt cu ascuţişul unei halebarde puternice prin pântece şi intestine şi se prăbuşeşte pe dată. … Batjocurile aduse celui neînsufleţit au fost atât de crude încât capul acestuia, desprins de trup, a fost expus toată ziua pe cadavrul unui cal alb în faţa cortului celui ucis; totuşi, după aceea, fu înmormântat, din încuviinţarea lui Basta, împreună cu trupul”. („Istoria Ungariei” , Nicolaus Istvánffy – comisar imperial al lui Rudolf al II-lea).
10) „Trei zile şi trei nopţi corpul lui Mihai a rămas aşezat pe un cal al său ucis în învălmăşeală, iar trupul a rămas neîngropat. Mulţi valahi se strângeau acolo, priveau cu jale şi clătinându-şi capetele plângeau, apoi adresau injurii generalului Basta. După trei zile şi trei nopţi, nişte valahi de-ai lui Mihai l-au îngropat noaptea, pe ascuns şi tare mult l-au plâns.” (1601 Stavrinos – vistiernicul lui Mihai).

11) „… Basta alese două steaguri dintre cei mai aprigi valoni şi germani şi, după ce-i îndemnă să uite de toată primejdia, având înaintea ochilor numai binele majestăţii împărăteşti, îi trimise la cortul voievodului cu însărcinarea să-l prindă. Soldaţii plecară fără întârziere. Iar voievodul Mihai văzând mulţimea oştenilor lui Basta, înţelese îndată ceeace îi spunea şi mintea: că asupra capului său se va dezlănţui furtuna fatală, dacă nu-i va ieşi numaidecât în întâmpinare. Înălţându-şi vocea, începu să strige către ai săi: „Valahi !Valahi ! Alergaţi iute ! Forţa, duşmanul, violenţa ne ameninţă !” În vreme ce striga scoţându-şi sabia din teacă, se repezi asupra a doi dintre centurionii germani, pentru a-i tăia în bucăţi pe oricare dintre ei. Însă în acea clipă un valon, aruncându-se cu securea sa cu două tăişuri, abătu lovitura lui Mihai şi-l lovi peste coaste dintr-o parte în alta rănindu-l. Atunci care mai de care, valoni şi germani, fără deosebire, îl copleşiră cu toată puterea lor, îl aruncară la pământ şi până nu-şi dăduse încă suflarea din urmă îi desprinseră capul de trup şi-l duseră lui Basta care, aflat în sfat împreună cu ceilalţi, aştepta în cel mai mare neastâmpăr rezultatul negocierilor, iar trupul său a rămas în pielea goală şi neîngropat o zi întreagă.” („Medulla Historica” de Joannis Bisselius (!601 – 1677), istoric iezuit).

12) „Basta puse ca unii germani şi valoni să-l împresoare în cort cu ordinul de a-l prinde viu sau mort. Mihai descoperi intenţia rea a agresorilor, apucă sabia şi răni un ofiţer, dar un altul îl străpunse cu lancea în burtă răsturnându-l şi tăindu-i în acelaşi timp capul.” (Istoria monarhilor otomani” de Giovanni Sagredo – ambasador al Rep. Veneţia, sec. XVII).

13) „Iar Mihai, socotind că asemenea cuvinte blânde nu ascund niciun vicleşug, ascultă de Basta şi trimise oştenii la locul amintit (cetatea Făgăraşului) iar el rămase în tabăra sa. Şi, într-o dimineaţă, văzând Mihai din cortul său grăbind un pâlc de oşteni crăieşti, călări şi pedeştri, socoti că erau trimişi, după făgăduiala lui Basta, pentru strajă, neaşteptând nimic rău de la ei, că îşi puse toată încrederea în Basta. Ieşi dar Mihai înaintea valonilor, întrebând de pricina venirii lor şi ce vor ei, iar aceia răspunseră scoţându-şi spăngile şi paloşele, de-l răniră, deoarece nu avea arme la sine şi-l tăiară”. („Încercare de Istorie a Valahiei” de Johann Filstich (1684 – 1743) – rector al Gimnaziului Johann Honterus din Braşov).

14) ”Între timp, Basta nu-l putea îngădui pe Mihai drept concurent şi privea toate faptele sale cu bănuială, nutrind speranţa că situaţia Transilvaniei va fi lăsată într-o nesiguranţă veşnică. Cei doi au plecat, între timp, de la Cluj la Turda şi au stabilit tabăra acolo, pentru a ţine dieta ţării. Pe când Mihai se odihnea în cortul său, a fost omorât de câţiva centurioni trimişi de Basta; capul său tăiat a fost pus pe cadavrul unui cal; corpul însă, a zăcut neîngropat timp de două zile …” („Scurtă istorie a Transilvaniei” de Johannes Tsetsi (1689 – 1769) – istoric maghiar).

15) ”Basta trimise două companii de germani şi tot atâtea de valoni la el (Mihai), să-l aducă cu forţa. Aceştia îl găsiră într-o conversaţie cu Ludovic Rákóczy, comandantul infanteriei sale ungare. Şi în timp ce unul dintre ofiţerii lor îi spuse ceva la ureche, cel de-al doilea sau căpitanul valon îl străpunse şi îl lovi cu halebarda în burtă, încât s-a prăbuşit aproape mort. Căpitanul german îi retează atunci capul, iar oamenii de rând au jefuit o parte din tabăra valahă, târând un cal mort în faţa cortului voievodului şi îi puseră capul pe gâtul calului pentru a-i adresa cele mai rele sudălmi … În noaptea următoare asasinatului, colonelul silezienilor, Ioan Schneckenhaus a îndrăznit să pună să fie înmormântat cadavrul şi capul voievodului pe locul cortului său, probabil, deoarece pe el l-au impresionat numeroasele acţiuni mari şi înţelepte ale acestui erou abia de 43 de ani, prin moartea căruia dispăreau speranţele de a smulge în mod durabil Valahia de sub jugul turcesc, şi i-au inspirat respect, pe care a căutat să-l manifeste, pe deplin, prin această înmormântare.” („Istorie universală…” de Ludewig Albrecht Gebhardi (1735 – 1802) – istoric german).

16) ”…(Basta) se înţelege cu Jacques Beaury, căpitanul valonilor şi cu un alt căpitan german şi, la 19 august, la ivirea zorilor, se duc fiecare cu câte 300 de oameni în tabăra de la Turda, unde Mihai rămăsese aproape singur. Atunci, în timp ce Basta puse să fie împresurate corturile, Beaury şi căpitanul german pătrunseră cu câţiva soldaţi în cel în care se odihnea voievodul, anunţându-l că îl arestează din ordinul împăratului. „Nu mă veţi aresta în viaţă”, strigă el, împlântând sabia în pieptul căpitanului german şi, în timp ce o scotea pentru a-l lovi şi pe Beaury, acesta îi dădu de la distanţă o lovitură de halebardă în inimă. Căzu. Soldaţii se aruncară asupra lui, îi smulseră sabia cu care-i tăiară capul. Ca şi cum această crimă n-ar fi fost suficientă, adăugară şi bătaia de joc. Aşezară nobilul său cap pe un schelet de cal şi fiecare îşi tăie o curea din pielea lui, ca amintire a acestei infamii… Astfel pieri, la 43 de ani, victimă a unui asasinat laş, acest om mare, care n-are egal …”. („România”, de Jean A. Vaillant (1804 – 1886) – istoric francez).
Solii Turci aducand daruri lui Mihai Viteazul , respect din partea Turcilor, dispret din partea Europenilor !
17) ”Basta, pentru a se debarasa de rivalul său nu se dădu înapoi din faţa unei crime. Din ordinul lui, la 9 august 1601, Jacques Beaury, căpitan al valonilor, însoţit de un căpitan german, de 300 de valoni şi de tot atâţia germani şi de câţiva cavaleri, pătrunse în zori în tabăra lui Mihai de la Turda. Voievodul nu avea lângă el decât câţiva valahi. „În numele împăratului vă arestez”, îi strigă Beaury. „Nu mă veţi prinde viu”, răspunse eroul şi înfipse spada în pieptul căpitanului german. Nu avu timp să o retragă; izbit în inimă de o lovitură de halebardă căzu scoţând un strigăt de durere şi furie. Asasinii îi tăiară capul şi-l puseră pe un schelet de cal … Astfel pieri, la vârsta de 43 de ani, acest mare bărbat care va rămâne de-a pururi gloria poporului Român.” (Provincii româneşti” de Jean Henry Abdolonyme Ubicini (1818 – 1884) – istoric italian).

18) ”… ofiţerul a intrat repede în cort şi apropiindu-se de Domnul care se odihnea, i s-a adresat ca unui prizonier al său. Mihai a strigat că nu i se va preda viu, dar înainte de a pune stăpânire pe spada sa ca să se apere, celălalt i-a străpuns corpul cu halebarda. Această faptă murdară … se spune că asasinii i-au tăiat capul şi mâna cu propria spadă a lui Mihai …Astfel a căzut Mihai, impetuos, curajos, diplomat, ambiţios, patriot …” (1882 „România – trecut şi prezent”, de James Samuelson ).

19) ”Vă mai înştiinţăm cu siguranţă cum că Mihai Vodă pieri ieri la Turda, în 9 ale lunii august 1601, ucis din ordin împărătesc. Înainte a fost împuşcat pe la spate, apoi i-a fost tăiat capul, iar corpul său a fost expus pe câmp deasupra unui cal mort. Basta nu a permis să fie înhumat” (Ieremia Movilă, scrisoare adresată cancelarului Lituaniei, Leon Saphiena).

20) „Nelegiuitul Basta l-a ucis cu viclenie şi pe neaşteptate pe săracul voievod Mihai, fără nici un motiv. Numai din invidie profundă l-a ucis pe acest Domn renumit, celebru, de care se temea însuşi sultanul”. („Cronică ungară”, Petthö Gergely (1565 – 1629) – cronicar maghiar).

21) ”Oamenii bătrâni, contemporani cu acele vremi, au afirmat că lui Mihai Vodă i-au tăiat capul şi l-au dus la Basta, iar trupul său până a treia zi a stat neîngropat la vederea tuturor.” (Miron Costin – Letopiseţul Ţării Moldovei).

22) ”Atunci au fost legat Mihai Vodă cu Turturea Paharnicul jurământ tare şi mare cum să se caute unul pe altul până la moartea lor. Şi de se va prinde lui Mihai Vodă să pieie într-altă ţară să nu-i lase oasele acolo ci să le ducă în Ţara Românească şi să le îngroape. De aceea, dacă văzu Turturea Paharnicul că tăiară pe Mihai Vodă mult s-au nevoit pentru jurământul luat ca să ducă oasele lui Mihai Vodă. Ci n-au putut, ci au luat numai capul şi l-au dus în Ţara Românească şi l-au îngropat la Mănăstirea Dealu de la Târgovişte.” (Anonim, adăugire la „Istoriile domnilor Ţării Româneşti” a lui Radu Popescu.) 

Mihai Viteazul si celebra lui amanta, Velica !

23) ”… pentru multă şi bună şi credincioasă slujbă cu care a slujit domnia lui multă vreme neîncetat, cu multă trudă, încă şi în alte ţări străine până în Ţara Nemţească. Postelnicul Turturea el a furat capul Lui Mihai Vodă şi l-a adus aici în Ţară, de l-a slujit şi l-a îngropat cu multă cinste, ca pe un adevărat Domn” (7 decembrie 1612, Radu Mihnea, Domn al Ţării Româneşti).

Sinteza documentelor făcută de Domnul Suciu Petru, căruia îi mulţumesc cu adâncă plecăciune pentru informaţiile găsite !


Pt.conformitate: ing.Bîrsan Cornel