Istorie Furată

Originea transilvăneană a dinastiei Basarabilor. 
Radu Negru Vodă (1291-1315)

  Istorie

     Un rezumat al evenimentelor petrecute între anii 1291 şi 1315, şi a identităţii Întemeitorului Ţării Româneşti, Radu Negru Vodă, poate fi sintetizată prin documentele timpului şi ulterioare:

-    documentul din primăvara anului 1291, prin care Ugrinus este pus în posesia celor doua moşii din Ţara Făgăraşului;

-    cronica lui Nicefor Gregoras,  care menţionează despre existenţa unui principe al Valahiei în jurul anului 1300;

-    inscripţia de pe mormântul lui Laurentiu de Longo Campo din anul 1300;

-    menţionarea Valahiei şi a unui mare conducător al ei, în anul 1307, în cronica lui Ottokar de Styria;

-    pisania de pe frontispiciul Bisericii din Câmpulung care menţionează anul sfiinţirii ei, 1315;

-    documentul emis în anul 1332, de cancelaria regală maghiară, în care Radu Negru este menţionat sub numele de Tatomir;

-    cronica lui Nicolo Luccari, din anul 1352, care îl identifică pe Radu Negru ca Întemeietor al Ţării Româneşti;

-    hrisovul din anul 1549 a lui Mircea Ciobanul, în care se confirmă existenţa unor acte de danie din timpul lui Negru Vodă;

-    idem, în anul 1558, acelaşi domnitor Mircea Ciobanul;

-    1569, domnitorul Alexandru II Mircea re-confirmă actul de danie a lui Negru Vodă;

-    în anul 1585, seniorul Jaques Bongars, vizitează ruinele cetăţii lui Negru Vodă;

-    in anul 1618, Gavrilă Movilă confirmă un act de danie făcut de către Nicolae Alexandru Basarab, "nepotul răposatului Negru Radul Voievod" ;

-    Matei Basarab, confirmă în anul 1646 existenţa în cancelaria domnească a unor documente de pe vremea lui Negru Vodă;

-    în Letopiseţul Ţării Româneşti a lui Macarie Zaim, scrisă în jurul anilor 1640-1650, scrie despre Ankro Voivod (Negru Vodă);

-    în jurul anilor 1660, Paul de Alep, scrie despre "Negrul Voievod, adică, Domnul cel Negru";

-    în anul 1656, călugării de la Bărătia, prezinta un document autentificat cu pecetea lui Negru Vodă, judelui Ghergina;

-    în anul 1659, Mihnea Vodă întăreşte privilegiile câmpulungenilor, în baza "hrisovului lui Negru Vodă"'

-    Letopiseţele Cantacuzinesc şi al Bălenilor, scrise în jurul anilor 1665 - 1678, îl menţionează pe Radu Negru Voievod ca descălecator;

-    în anul 1682, Gheorghe Duca, întăreşte privilegiile câmpulungenilor în baza hrisovului lui Negru Vodă;

-    cronica călugărilor franciscani din anul 1764, mentioneaza întemeierea oraşului Câmpulung de către Radu Negru.

   În baza documentelor, mai sus prezentate, se poate alcătui o cronologie a evenimentelor care au dus la Întemeierea Tării Româneşti.

     Radu Negru Vodă (cca.1255/60 - 1315) a ales drumul surghiunului, descălecând in Ţara Românească, însoţit de supuşii lui în anul 1291, şi Intemeind Ţara Românească. Radu Negru era căsătorit cu Marghita (Margareta) şi avea, cel puţin doi copii, Vlaicu zis şi Basarab şi o fată al cărei  nume nu-l cunoaştem, din păcate. Soţia lui  Radu era de naţie maghiară şi era catolică, cea care va iniţia construcţia Biserici Catolice din Câmpulung. Radu Negru va construi în Campulung doua biserici, una ortodoxă, terminată şi sfiinţită în anul 1315 şi una Catolică, pentru supuşi lui catolici, fideli, sfiinţită în anul 1304. Piatra de temelie a Oraşului Câmpulung va fi pusă în anul 1299, administrarea  oraşului făcându-se între anii 1299-1300 de către magistrul sas Laurentiu. Tot in anul 1300, Radu Negru îşi va căsători fiica cu regele sârb Stefan Milutin. Începând din anul 1304 oraşul Câmpulung va deveni capitala oficială a Ţării Româneşti. Radu Negru, Întemeitorul Ţării Româneşti va trece la cele vesnice în anul 1315, conducerea destinelor locuitorilor acestei ţări trecând în maînile fiului acestuia, Vlaicu (Ivancu) Basarab, numit in istoria oficială, ca şi Basarab I.

     În documentul emis de cancelaria maghiară în anul 1332 prin menţţiunea referitoare legat de numele de Basarab, „Basarab, filium Thocomerii, scismaticum, infidelis Olahus Nostris”, istorici şi cercetătorii noştri, începând cu Nicolae Iorga şi până la Neagu Djuvara, omit întelegerea textului.

       Basarab era fiul lui Tatomir (Thocomeri), de religie ortodox (schismatic), infidel, dar Olah (Român).

      Cum se poate ca fiul, român fiind, să fie de neam cuman, prin tată ?

Paftaua lui Negru Vodă

Concluzie

     Numele de Basarab îl întălnim de asemenea frecvent în Transilvania mai ales în Ţara Haţegului. Unii istorici ajungând să opineze că de fapt Radu Negru ar fi “descălecat” din Ţara Haţegului şi nu din Ţara Făgăraşului.

        O astfel de pomenire de nume este legată de un conflict inter-etnic, din anul 1341, purtat între Egidiu, fiul lui Basarab şi fii comitelui Werner, saşi din Saschiz. De remarcat este faptul că tatăl lui Egidiu, Basarab, posesor al moşiei Zoltan (jud.Mureş) a trait în aceaşi perioadă cu omologul său, Basarab I, domnitorul Ţării Româneşti.

     Numele de Basarab mai este menţionat în ţinuturile româneşti în anii: 1358, de doi cnezi Basarabi in Craşova, în anul 1360 de către Basarab Longus din Haţeg; în anul 1398 de cneazul Basarab din Râuşor-Haţeg, în anul 1447 de preotul Ioan Basarab din Vaideei, în anul 1450 un Basarab este pomenit ca proprietar al unor moşii în localitatea Telciu din actualul judeţ Bistriţa-Năsăud, în anul 1546 este menţionată o "doamnă Băsărăboaie" în zona de munte a Argeşului.

       Care este legatura între Tatomir şi Radu Negru, şi de ce Negru, Paul de Alep specificând în mod expres termenul de “Domnul cel Negru” ?

       Este posibil ca acest Tatomir să fi fost Radu Negrul Voievod, sau Tatomir să fi fost tatăl lui Radu. În cronicile maghiare se tinde în general să se amintească filiaţia, respectiv ascendenta şi descendenţa familiei. Totdeauna, după fiu este specificat tatăl, deoarece existau mai mulţi Tatomiri sau Basarabi, care erau din familii diferite. Astfel Ioan şi Ştefan, sunt menţionaţi ca descendenţă din Iuga, voievodul Maramureşului, frate cu Bogdan Vodă. Acest sistem de nominalizare a persoanei se întamplă şi în prezent la tară, când o persoană este identificată ca fiind “ a lui ......” ( exemplu: Ion, a lui Creangă)

       În memoria nobililor maghiari vor ramâne vii evenimentele din anii 1290 - 1291 când Radu Negru se va rasculă împotriva autorităţii coroanei maghiare şi va trece munţii. Dar după 41 de ani, de la acele evenimente, din timpul regalităţii lui Carol Robert de Anjou, scribi care au întocmit documentul, îl menţionează ca tată a lui Basarab pe Thocomerii,acesta fiind de fapt numele tatălui lui Negru Vodă. Funcţionarii cancelariei nu au mai verificat documentele anterioare din anii 1290, mulţumindu-se din amintiri, cei bătrâni, să pomenească numele conducatorului familiei din care descindea Radu Negru.

        Astfel se ajunge ca Basarab să-l aiba tată pe Tatomir şi nu pe Radu Negru. 

       Legat de numele Negru este mai sigur că era un cognomen atasat numelui sau, Radu, descriptiv al unei însuşiri fizionomice sau al culorii ţinutei în care se imbraca. Se ştie că tătarii numeau Ţara Românească “ Kara Ulagh” , ţara vlahilor negri. Este posibil ca în cronicile tătare, noul conducător al Ţării Româneşti, acceptat de ei, să fi fost “botezat” şi el cu numele de “negru”, devenind “Domnul cel Negru”  conform celor scrise de Paul de Alep. Acest nume de Radu Negru Vodă s-a transmis încă din anul 1315 şi va rămâne sub această formă în toată istoria scrisă de catre toţi cronicarii si istoricii timpurilor ulterioare.    

        Se mai cuvine să menţionăm că din documentul de la 1332 mai aflăm o serie de informatii importante. Basarab este numit “valahul nostru infidel” în urma infrângerii suferite de către Carol Robert de Anjou la "Posada", asemeni cum va fi numit ulterior peste câţiva ani Bogdan , Voievodul Maramureşului de către Ludovic I de Anjou. Pe lângă această etichetare, scribii cancelariei nu uita să menţioneze şi  termenul de “schismatic”, atribut atât de utilizat pentru românii ortodoxi, nesupuşi biserici apusene. Cea ce ne confirma însă faptul că Radu Negru Vodă, era ortodox de credinţă, religie pe care a transmis-o şi fiului său.

         Un alt fapt neluat în seamă de către cercetători şi istorici este numele de botez acordat Domnitorilor Ţării Româneşti şi procedeul de atribuire de nume. Se ştie că în general există o filiaţie bunic - nepot , astfel încât de cele mai multe ori nepoţii dau copiilor lor numele bunicului sau al tatălui. Analizând cu atentie numele de botez al Domnitorilor Ţării Româneşti vom constata în decursul a circa 370 de ani, de existenţă a Dinastiei Basarabilor frecvenţa repetiţiei numelui. Astfel că numele de Radu este preluat de domni de 11 ori, Vlad/Vladislav de10 ori, Basarab (4), Mircea (4), Alexandru (3), Dan (3) Petru (3), Nicolae (2), Mihnea (2), Mihai, Neagoe şi Vintilă doar o dată.

      Filiatia bunic - nepot este si mai determinativă în acest caz:

·         Nicolae Alexandru , fiul lui Basarab şi nepotul lui Radu Negru, îşi botează fiul cu numele de Radu (Radu I, domn 1377-1383)

·         Mircea cel Batran, fiul lui Radu I, şi nepotul lui Nicolae Alexandru, îşi botează un fiu cu numele de Alexandru (Alexandru I Aldea, domn 1431 - 1436), iar pe altul Radu (Radu II , domn 1420 - 1427, cu întreruperi)

·         Vlad II Dracul, fiul lui Mircea cel Batran şi nepotul lui Radu I, îşi botează un fiu cu numele de Radu (Radu III cel Frumos, domn 1462 - 1475 , cu întreruperi)

·         Vlad IV Călugărul, fiul lui Vlad II Dracul şi nepotul lui Mircea cel Batran, îşi botează doi fii (?) cu numele de Radu (Radu Călugărul, domn 1521, si, Radu IV cel Mare 1495 - 1508)

·         Radu IV cel Mare, fiul lui Vlad IV Călugărul şi nepotul lui Vlad II Dracul îşi botează copii cu numele de Vlad (Vlad VI Vintilă, domn 1532-1535, cu întreruperi), Mircea (Mircea III Ciobanul, domn 1545-1559, cu întreruperi) şi alţi trei fii (?) cu numele de Radu ( Radu zis Bădica, domn 1523 - 1524 ; Radu Paisie, domn 1534 - 1545, cu întreruperi ; Radu de la Afumaţi, domn 1522 - 1529, cu întreruperi)

     Acest fenomen se manifesta şi cu alte nume, şi în cazul filiaţiei unchi - nepot: Mircea cel Bătrân, fiul lui Radu I îşi va numit un fiu Vlad (Vlad II Dracul, domn 1436 - 1447, cu intreruperi) după unchiul său Vladislav, domn intre anii 1364 - 1377, fratele lui Radu I.

      Din simplă analiză a arborelui Dinastiei Basarab nu identificăm nici un nume transmis, ulterior sub forma de Thocomerius, lucru ce ar trebui să-i dea de gândit d-lui Djuvara. Totodată se observă că Nicolae Alexandru Basarab, fiul lui Basarab I, şi, nepotul lui Radu Negru îşi va boteza fiul Radu I cu numele bunicului Radu,nici într-un caz, Thocomerius.

       Cea ce ne certifică adevărul istoric, Radu Negru a fost tatăl lui Basarab I, şi bunicul lui Alexandru Nicolae Basarab.

         Speculaţia legata de numele lui Basarab privind originea lui sunt simple pierderi de timp a istoricilor. Numele de Basarab ales de către Radu Negru si soţia lui,  pentru fiul lor era un nume obişnuit în acele vremuri în Transilvania, şi larg răspândit, precum Tatomir, Seneslau, Crăciun, Bogdan, Drag cu variantele Dragoş şi Dragomir, s.a.

         Pe eupedia.com există un studiu genetic elocvent privind populaţiile din Europa, bazat pe analiza haplogrupurilor, adică ramuri ale arborelui genealogic uman, alcătuite din totalul mutaţiilor pe care le-a suferit o populaţie de-a lungul miilor de ani. Potrivit acelui studiu, pe teritoriul României haplogrupul N, specific populaţiilor uralice (deci şi cumanilor), are o frecvenţă zero, în timp ce haplogrupul Q, specific populaţiilor turcice (implicit hunilor, magharilor şi tătarilor), are o frecvenţă de 2 %.

        Dacă Thocomerius era cuman, haplogrupul specific popoarelor altaice se trasmitea întregii familii a Basarabilor. Tinând cont de numărul mare al urmaşilor acestora  înruditi şi încuscriti cu numeroase familii româneşti ar fi trebuit să avem totuşi o frecvenţa mai mare, fata de acel 0% absolut, măcar pentru a se putea forma un judeţ cu minoritate cumanică majoritar  ! (?)               

            Tot procesul de dezinformare, manipulare, interpretare părtinitoare a documentelor şi  popularizare excesivă, pornit de către d-l Djuvara, în încercarea de a ne convinge că dinastia Basarabilor este o dinastie de origine cumană nu este unică.