Cuvant de sfarsit

CRONICA UNEI CARTI TERMINATE ....de scris !!!

După 1000 de pagini de istorie scrisă, mă hotărâsem să nu mai redactez  nici un "Cuvânt de Sfârşit".

Totuşi, după discuţii purtate cu supervizorii acestei cărţi, am considerat necesar să adaug câteva lămuriri privind pierderile financiare suferite de români în decursul istoriei.
În urma victoriei lui Traian asupra Regatului lui Decebal, împăratul roman va lua ca pradă de război, conform lui Johannes Lydus (490 - cca. 560), 1.655.000 kg de aur și 3.310.000 kg de argint.  Prada era fabuloasă pentru acea vreme, dar dacă luăm în considerare imensele construcţii realizate de Traian la Roma şi faptul că timp de un an cetăţenii romani nu numai că nu au plătit impozite, dar au avut zilnic la dispoziţie “pâine şi circ”, este veridică o asemenea cantitate de aur şi argint transportată din provincia Dacia. Un alt argument pro este şi faptul că Johannes Lydus a fost funcționar în administraţia Imperiului Bizantin, având acces la documentele care evidenţiau cantitatea de aur şi argint adusă de romani după război.

Istoricul francez Jerome Carcopino (1881-1970), suspicios la existenţa unei asemenea cantităţi de metale prețioase, le "reduce" cu un 0, "ajustând" la 165.500 kg aur şi 331.000 kg argint

Luând în considerare cifrele propuse de către Carcopino și făcând un simplu calcul la cursul de referinţă leu/euro din ianuarie 2013, rezultă 4.630.690.000,00 Euro si 172.120.000,00 Euro, respectiv 20.282.422.200,00 lei si 89.502.400,00 lei (!)

Din păcate nu avem informaţii despre un calcul privitor la banii plătiţi ca impozite şi dări de către românii transilvăneni către visteria coroanei maghiare şi nici o evaluare a tributurilor plătite de către Ţara Românească şi Moldova, turcilor.

Este important să amintim că în decursul ocupaţiei maghiare din Transilvania s-au descoperit foarte multe comori dacice sau ale popoarelor migratoare în tranzit,  valori care au dispărut, fiind în prezent găzduite la muzeele din Ungaria şi Austria sau în colecţii private.

Asemenea descoperiri “de comori” s-au făcut şi în Ţara Românească şi Moldova, ele dispărând însă în mod dubios imediat după descoperire. În timpul primului război mondial, în nordul Moldovei s-a descoperit un imens tezaur care în condiţiile date a dispărut fără urme, neştiindu-se nici măcar cine l-a furat.

Conform unor calcule documentate s-a constatat că între anii 1687 şi 1918, imperiul austro - ungar a obținut din Transilvania, Banat şi Oltenia (între anii 1718 - 1918) şi Bucovina (între anii 1775 - 1918) echivalentul a 877.500 kg de aur (24.552.450.000,00 euro, respectiv 107.107.539.731.000,00 lei !)

Obligaţia economică a Munteniei şi Moldovei în lungile secole de aservire şi ocupaţie de către puterile străine ajunge la un total de 74.516 kg aur (2.084.957.680,00 euro, respectiv 9.132.114.638,40 lei). (după Jesus Pardo)

În anul 1916, în urma înfrângerilor suferite în faţa Puterilor Centrale, Regele, Regina, armata şi administraţia română se vor refugia în nordul Moldovei, stabilindu-şi capitala la Iaşi. Situaţia militară dezastruoasă şi presiunea duşmanului a determinat punerea în siguranţă a tezaurului naţional. Cu toate că mai existau şi alte ţări care puteau asigura preluarea şi depozitarea tezaurului, conducerea ţării a decis trimiterea acestuia la Moscova.

Tezaurul care a luat drumul Moscovei includea trei categorii de valori:

Ø  93,4 tone de aur (91 tone de monede istorice din aur, care aparţineau persoanelor private, companiilor şi băncilor particulare din România şi 2,4 tone de aur sub formă de lingouri, care aparţinea Băncii Naţionale a României); valoarea actuală a acestui stoc metalic, niciodată restituit, este de 2.613.332.000,00 euro, respectiv 11.446.394.160,00 lei (curs luna ianuarie 2013);

Ø  acte, documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, odoare mănăstirești din Moldova și Muntenia, arhive, depozite, colecții ale multor instituții publice și colecții particulare;

Ø  efecte publice și alte valori (cum ar fi acțiuni, obligațiuni, titluri de credit, gajurile Muntelui de Pietate etc.).
Primul transport ,ajuns la Moscova la 21 decembrie 1916 cu 17 vagoane conţinea:  “ Tezaurul Băncii Naţionale, înpachetat în 1.738 casete, avea o valoare de 314.580.456,84 lei aur, iar bijuteriile M.S. Regina Maria cuprinse în 2 casete erau evaluate la 7.000.000 lei aur. În total deci valoarea întregului depozit făcut la Moscova pe numele Băncii Naţionale în 1.740  de casete, era de 321.580.456,84 lei aur.” (Mihail Gr. Romaşcanu - Tezaurul Român de la Moscova).

În ce consta tezaurul: lire engleze, coroane austriece, mărci germane, lire otomane, carolini (lei româneşti), napoleoni, monede ruseşti noi şi vechi, lingouri de aur, diferite valori şi bijuteriile M.S. Regina Maria.

Al doilea transport,  încărcat în 24 de vagoane, ajunge la Moscova la 3 august 1917, transport care continea valorile BNR, precum şi cele aparţinând Casei de Depuneri şi unor instituţii publice şi particulare.

În anul 1917 se punea problema transportării tezaurului în Statele Unite al Americii, dar izbucnirea Revoluţiei Bolşevice va duce la refuzul conducătorilor ruşi bolşevici  de a-l restitui.

În septembrie 1918, ultimii reprezentanți ai României părăseau Moscova, iar din acel moment nu s-a mai știut nimic cert despre soarta tezaurului.

La 16 iunie 1935, în gara Obor din Bucuresti vor sosi, din ordinul guvernului U.R.S.S., 17 vagoane de marfă, încărcate cu 1443 de lăzi care conţineau doar: titluri de proprietate, valori, acțiuni, obligaţiuni, titluri de credit, garanţii bancare, gajuri, ipoteci, etc. Singurele bancnote restituite Băncii Naționale a României au fost cele românești, în valoare totală de 198.000 lei.

Tot în acest transport ne-au mai fost remise şi documente vechi, cărți rare, planuri, hărți, arhive, acte, manuscrise, obiecte bisericești, covoare, carpete, tablouri, picturi, schițe, desene, colecții de artă și bunuri aparținând persoanelor particulare sau instituțiilor de stat.

După sovietizarea ţării (1945), nici un conducător comunist român nu a mai avut curajul să deschidă subiectul legat de restituirea tezaurului.

În mod neașteptat, în urma insistentelor lui Gheorghe Gheorghiu Dej, la 12 iunie 1956, ziarele timpului vor relata  despre faptul că tezaurul românesc, aflat la Moscova, urma să fie restituit. Comunicatul oficial afirma că: „poporul sovietic a păstrat cu grijă toate aceste opere de artă, care reprezintă o mare valoare istorică și artistică. Guvernul  U.R.S.S. și poporul sovietic au privit întotdeauna aceste valori ca un bun inalienabil al poporului român însuși”.

Lista bunurilor restituite includea Tezaurul de la Pietroasa, 120 de tablouri semnate de Nicolae Grigorescu (dintr-un total de 1.350 de picturi, gravuri și desene), vase liturgice din aur și argint, cărți și miniaturi vechi, bijuterii, 156 de icoane, 418 tapițerii, 495 obiecte de cult religios, etc. În total, expoziția deschisă la București în august 1956 cu obiectele sosite din U.R.S.S. includea nu mai puțin de 39.320 de piese, dintre care 33.068 de monede de aur și 2.465 de medalii, 1.350 de tablouri și desene, restul de circa 2.500 de obiecte fiind obiecte de orfevrărie medievală, broderii liturgice, icoane și stofe vechi.

Totuşi sovieticii vor evita în mod constant să restituie baza tezaurului, adică cele 93.400,00 kg de aur.

Abia în data de 6 martie 2008, Rusia va restitui o parte din aurul tezaurului: 12 monede de aur în greutate de 77,09 grame (sic !?).

De parcă dispariţia tezaurului nu era suficientă, într-un alt moment de răscruce pentru neamul nostru, intrarea ţării în cel de-al doilea război mondial şi pierderea unei părţi din Transilvaniei de nord va facilita, în urma diferendelor dintre regele Carol al II-lea şi mareşalul Ion Antonescu, din anul 1940, un alt furt de proporţii din bunurile poporului român.

Regele Carol al II-lea “a plecat din România (septembrie 1940), în compania Magdei Lupescu, într-un tren de zece vagoane pline cu pradă de război: mobile, bijuterii, opere de artă, între care ultimele două tablouri cu apostoli complete de El Greco. Şi-a luat, de asemenea, mulţi bani şi fondurile din timbrele poştale emise în cinstea aviaţiei. “ (Jesus  Pardo - Conversaţii despre Transilvania).

“În total, exploatarea străină din România, conform documentelor disponibile şi fără a socoti perioada stalinistă, se calculează, cu aproximatie, la 13.827.254 kg de aur, adică vreo paisprezece mii de tone, încărcătura a o mie patru sute de vagoane.” (Jesus  Pardo - Conversaţii despre Transilvania).

Valoarea acestei imense pierderi este de 386.886.566.920,00 euro, respectiv 1.694.563.163.109,60 lei, cifre aproape imposibil de pronunţat, fără să mai punem la socoteală alte mii de bunuri materiale, pierdute pentru totdeauna.

La vremea când spaniolii, portughezii, englezii şi francezii se scăldau în aurul furat de la civilizaţiile americane, africane şi asiatice şi şi-au construit fastuoase palate, cetăţi şi oraşe, românii trăiau necăjiţi în bordeie de lut, dar luptau pentru a stăvili la Dunăre  armatelele imperiului otoman în drumul lor spre Europa de Vest, fără să fie ajutaţi, ci doar umiliţi şi jefuiţi.

Situaţie care se practică, din păcate şi în prezent.

“Munţii noştri aur poartă,
Noi cerşim din poartă-n poartă.”
De-am închide-a Tzării poartă,
Alţii ne-ar cerşi la Poartă!

Însă Hoţii-s chiar din Tzară,
Trădători la cei de-afară!
Doamne Iartă-i! Eşti în Drept!
Însă Du-i, hăt, în deşert!

Doamne, Dă-i la Neam unire
Şi Dă-i demnă cârmuire.
Că-s prea mulţi blajini şi laşi
Şi supusi, stă la borfaşi!

O, Neam românesc din Daci,
Nu mai cerşi doar pozmaci,
Ci Ridică-te creştin
Ca să scapi de cei Hain!

Octavian Goga