partea a VI-a - LATINITATE “ROMANICĂ” SAU LATINITATE “DACICĂ” ? - ISTORIE FURATĂ !

Istorie furată !

În migrația lor din nordul Europei spre granițele Imperiului Roman, parte din goți se vor așeza după anul 271 la nord de Dunăre, în fosta provincie romană Dacia. Dacii au acceptat această așezare pașnică a goților, participând împreună cu aceștia la campanii de jaf în Imperiul Roman. Sub presiunea hunilor la anul 376 gotii vor cere azil în Imperiul Roman unde vor fi acceptați, dar tratați în mod barbar de către romani.

Impactul dintre cele două civilizații va crea o nouă mitologie de sorginte dacică care va fi adoptată, ca proprie, de țări precum Danemarca, Suedia și Spania.

La originea acestei mitologii fabuloase va sta Iordanes, un episcop de origine gotică sau alană, născut în jurul anului 500, și care între anii 550-551 va redacta o istorie a goților. Lucrarea numită “Getica” este de fapt un rezumat al lucrării “Historia Gothorum” scrisă în 12 cărți de către Casiodor (cca.490 - 583), consilierul regelui got Theodoric cel Mare (454 - 526).

Intenția lui Casiodor comună cu a lui Iordanes era creerea unei identități și istorie pentru goți cel puțin echivalentă cu a romanilor.

Astfel că Iordanes/Casiodor în lipsă de imaginație vor prelua de la daci identitatea de nație, de personalități, obiceiuri, tradiții, învătăminte și evenimente istorice.Chiar și numele lucrarii lui Iordanes va fi adaptat, în loc de “Gothica” în “Getica”.

Tinand cont de vastitatea informatiilor preluate de Iordanes este cert că încă în secolul al VI-lea mai existau multe lucrări și documente despre geto - daci și lumea lor, necunoscute în prezent.

Vom extrage din lucrarea lui Iordanes doar paragrafele referitoare la geți cu specificația ca în timpul citirii termenului de “goți” să întelegeți de fapt “geti”:

„ .... despre originea şi faptele geţilor ...

34. În interior este Dacia întărită de prăpăstioşii Alpi în formă de cunună.

39. În al doilea popas <goţii>, pe pământul Daciei, Traciei şi Mysiei l-au avut <rege> pe Zalmoxe, despre care cei mai mulţi scriitori de anale spun că a fost un mare erudit în domeniul filozofiei. Căci au avut erudit mai întâi pe Zeuta, apoi pe Deceneu și al treilea pe Zalmoxe, despre care am vorbit mai înainte. Astfel că n-au lipsit cei care să-i învete înţelepciunea.

40. De aceea dintre toţi barbarii, goții au fost cei mai înţelepţi şi aproape la fel cu grecii, precum ne asigură Dio, care a scris în greceşte istoria şi analele acestora. El spune că ei au fost numiţi mai întâi taraboşti, iar apoi pileati, aceștia fiind cei mai de neam dintre ei, din care îsi alegeau regii şi preoţii. Pînă într-atât au fost laudati goții, încît s-a spus că la ei s-a născut Marte, pe care fantezia poeţilor l-a numit zeu al războiului, de unde şi Vergiliu spune: Tatăl Gradivus, care ocroteşte ogoarele getice.

63. Apoi Darius, regele Persiei şi fiul lui Histaspe, a cerut în căsătorie pe fiica lui Antirus, regele goţilor, rugându-l deopotrivă şi ameninţându-l, dacă nu i se îndeplineşte dorinta. Dispreţuind înrudirea, goţii i-au refuzat cererea. Respins, acesta s-a înfuriat de necaz şi a trimis împotriva lor o armată de 700.000 de soldaţi, înarmaţi, căutând să răzbune printr-un rău public ruşinea sa. Şi cu corabii făcute pod şi legate între ele de la Calcedon până la Bizant, a atacat Tracia şi Moesia. Apoi construind tot în acelaşi mod un pod peste Dunăre, după ce a fost neîntrerupt atacat timp de doua luni, a pierdut la Tapae 8000 de luptători şi, temându-se ca nu cumva podul peste Dunare să fie ocupat de adversarii săi, s-a întors în goană forţată în Tracia neavând încredere că solul Mysiei va fi în siguranţă pentru a mai întârzia cel puţin pe el.

67. Pe când domnea peste goţi Burebista, a venit în Goţia, Deceneu, în timpul în care puterea la romani o avea Sylla. Burebista luându-l pe lânga el pe Deceneu, i-a dat putere aproape regală şi după sfatul acestuia goţii au devastat pamânturile germanilor, pe care le stapânesc în prezent francii.

68.Dar Cezar, care cel dintâi dintre toţi romanii a cerut să fie împărat şi a pus sub legile sale aproape toată lumea, supunînd toate stapânirile, deşi a ajuns să ocupe în afară de oraşul nostru insulele din interiorul Oceanului şi pe cei care nu cunoşteau nici macar din auzite numele romanilor să-i facă tributari romanilor, pe goţi totuşi, cu toate încercările, n-a putut să-i subjuge. Gaius Tiberius domnea ca al treilea împarat peste romani, dar goţii şi sub domnia sa continuau să rămâna liberi.

69. Pentru ei aceasta era salvator, aceasta util, aceasta de dorit, ca tot ce-i învăţa Deceneu, sfătuitorul lor, aceasta să năzuiasca şi ei, judecând că aceasta este util, ca ei să-i traducă în faptă dorinţele . Acesta, vazînd că ei i se supun sufleteşte în toate si că au şi înzestrare naturală, i-a învatat aproape toată filosofia; caci el era maestru în această disciplina. Predându-le etica le-a domolit obiceiurile barbare, învatându-i fizica, i-a facut să traiască în chip firesc dupa legi proprii, pe care pîna acum le numesc belagine, avându-le scrise, instruindu-i în domeniul logicii le-a dezvoltat gândirea, făcându-i sa fie mai dezvoltaţi la minte decît celelalte neamuri, arătându-le importanţa practicii i-a îndemnat să trăiasca savârsind cele mai bune. Iar în domeniul teoretic i-a facut să cunoască cele 12 semne ale zodiacului şi contemplând mersul planetelor să stapânească cunostinţele astronomice, să stie cum şi care sînt fazele de creştere şi descreştere ale Lunii, cu ce nume sau semne urcă sau coboară pe cer din răsărit pâna în apus cele 346 de stele.

70. Ma întreb ce placere îi facea pe vitejii barbati ca atunci când nu erau ocupati cu mânuirea armelor sa-si umple capul cu învataturi filosofice. Vedeai cum cerceteaza unul pozitia stelelor pe cer, altul planetele mici sau mari, cum urmareste acesta fazele Lunii, acela eclipsele de Soare, cum astrele în cercul lor pe cer se coboara în apus, dar apar din nou la rasarit, cautând acestia toti sa-si afle odihna numai dupa ce gasesc la toate explicare.

71. Acestea şi altele ca acestea încredinţându-le gotilor cu priceperea lui (Deceneu), a strălucit ca un om minunat în faţa lor, ajungând să asculte de el nu numai cei mulţi, dar chiar si regii. Căci a ales atunci dintre ei pe bărbaţii cei mai nobili şi mai înţelepţi, pe care i-a învăţat teologia şi i-a îndrumat în venerarea celor dumnezeieşti şi sfinte, făcându-i preoţi, numiţi în timpul slujbelor pileati - după părerea mea - fiindcă le-a pus pe cap tiare, care cu alt cuvânt se numeau pilleus.

72. A poruncit însă ca oamenii ceilalti, din popor, să fie numiţi capilati, nume pe care goții l-au primit ca o formă de respect şi-l amintesc şi acum în cântecele lor.

73. După moartea lui Deceneu l-au socotit demn de aceeaşi veneraţie pe Comosicus, fiindcă era la fel de învaţat. Pentru pregătirea lui era socotit şi rege şi prim preot şi judecător în justiţia supremă. Plecând şi acesta din cele omeneşti, a ocupat scaunul de rege al goţilor Coryllus, care a domnit peste poporul său în Dacia timp de 40 de ani.

76. După un lung interval, în timpul domniei împăratului Domiţian, goţii temându-se de lăcomia acestuia au anulat tratatul pe care-l încheiaseră mai înainte cu alti împăraţi şi au devastat malul Dunarii stăpânit de mult timp de imperiul roman, ucigând soldaţii romani şi pe comandanţii lor. Mai mare peste această provincie dupa Agrippa era atunci Oppius Sabinus, iar principatul goţilor îl avea pe Diurpaneus. În acest timp goţii pornind cu război, romanii au fost învinşi. Lui Oppius Sabinus i s-a tăiat capul, iar goţii, atacând cetăţile şi fortificaţiile, au prădat posesiunile imperiului.

77. Împins de primejdia alor sai, Domitian a pornit în graba cu toate forţele sale spre lllyricum şi, numindu-l pe Fuscus comandant suprem peste aproape întreaga armată imperială şi peste barbaţii cei mai aleşi, a strîns corăbiile, le-a facut pod peste Dunăre şi a trecut împotriva armatei lui Diurpaneus.

78. Atuncii goţii n-au pregetat să pună mâna pe arme. Chiar la prima ciocnire i-au învins pe romani şi, generalul Fuscus fiind ucis au jefuit tot ce au găsit în taberele romane, în victorie ca şi cum învingeau datorită norocului şefilor, i-au numit pe aceştia nu simpli oameni, ci semizei, adică ansi. “

O dată cu Iordanes se va începe ofensiva asupra istoriei dacilor, multe neamuri și nații arogându-și dreptul de a-și afirma descedența din acestia. Fapt care se va manifesta, pe scară largă și în evul mediu, legat de valahi și rumâni, și din păcate și în zilele noastre.

Fenomen pe care îl numesc: furtul istoriei.

Copii ale lucrării lui Iordanes vor circula ulterior în întreaga Europă, generând o preocupare obsedantă a erudiților evului mediu în a-și căuta descendența din geto-daci.

În anul 1015, Dudo de Saint-Quentin identifică pe normanzi ca urmași ai Troiei prin geto-daci. Gheorghe I. Brătianu în lucrarea sa Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești prezinta un episod petrecut în timpul lui Ioniță Caloianul , Țarul vlah fiind implicat intr-o discuție cu cavalerii francezi. “ Mai e, dealtfel, în cronica lui Robert de Clari un alt episod care duce la concluzii neasteptate, în cea ce privește stările de cultura din Imperiul Asăneștilor. In stilul său naiv, povestitorul amintește de misiunea ce a îndeplinit-o unul din cruciați, Pierre de Bracheux, în tabară valahilor, stând de vorbă cu Ioniță și cu fruntașii din tabăra lui, les haus hommes de Blakie. El reproduce întrebarea, care cu siguranță este autentică, pentru că e firescă, pe care au formulat-o față de războinicul străin: - Ne minunăm mult de buna voastra cavalerie, și ne minunăm mult că ați venit în țara aceasta, cari sunteți din țări atât de îndepărtate, cari ați venit aici să cuceriți pământ. N-aveți oare, ziseră ei pământ în țara voastră de care să vă folosiți ? Răspunsul cavalerului aduse însă un element cu totul neașteptat. - N-ați auzit, îi întreabă la rândul său, cum a fost distrusă Troia cea mare și din vina cui ? - Ba da, răspunseră vlahii și cumanii, am auzit vorbindu-se, și mult e de atunci. - Ba, replică Pierre de Bracheux, Troia a fost a strămoșilor noștri, iar cei care au scăpat s-au așezat acolo de unde am venit noi; și pentru că a fost a strămoșilor noștri, am venit aici să cucerim pământ. “ Ce păcat că vlahii nu aveau lucrarea lui Dudo de Saint-Quentin să le explice francezilor că stăteau de fapt , față în față cu strămoșii lor !

In cronica Gesta Normannorum ducum a lui Guillame de Jumièges, povestind despre cei trei întelepți: Zeuta, Zamolxes și Deceneu, autorul identifica Dacia cu Danemarca.

Călugarul Ekkehard în anii 1100 va alcătui o istorie enciclopedică populară în evul mediu în care Zamolxes, Zeuta , Deceneu și Comosicus apar ca întelepți goți.

În Spania, episcopul de Toledo, Rodrigo Jimènez de Rada (cca.1170 - 1245) copiază din Iordanes mare parte în lucrarea sa Historia de rebus Hispanie sive Historia gothica amintindu-i pe învățații goți: Deceneu, Zeuta și Zamolxis. Mai mult decât atât, mai târziu episcopul Alfonso de Cartagena (1386 - 1456) specifica în lucrarea sa Regnum Hispaniae anacephalaeosis că gotii vin în Spania din Dacia, iar regii spanioli descind din principii daci.

Istoricul Alexandru Busuioceanu (1896 - 1961) în lucrarea sa Zamolxis sau mitul dacic in istoria și legendele spaniole referitor la cele de mai sus face o constatare pertinentă: ’’ Îmi închipui că această parte a cronicilor spaniole n-a fost cercetată de istoricii români, dacă nu s-a observat până acum că, pentru cronicarii spanioli, adică pentru toţi, nu Dacia a fost fondată de un împărat iberic (autorul face referire la imparatul Traian care era de origine spaniola - subl.n) sau are a-şi căuta vreo urmă între hispanici, ci dimpotrivă hispanicii sunt descendenţi din geţi sau daci şi Spania a fost fondată la a patra ei întemeiere, cea definitivă în sec. al V-lea, de poporul de la Dunăre’’. Tot Busuioceanu este cel care remarcă că pe scutul Regilor Catolici Spanioli apar simbolurile dacilor: jugul și săgețile.

În Danemarca evului mediu, prezența geților dar și a dacilor este justificată prin mai multe forme. Exista o variantă prin care se afirmă că danezii se trag din daci, respectiv din dacii care sau refugiat în Danemarca din cauza ocupației romane. Să amintim că în evul mediu Danemarca era numită “ Dacia”. Regii danezi, până doar acum câteva sute de ani, se auto-intitulau “reges dacia”, păstrând memoria ancestrală a presupusei lor origini.

Pentru danezi faptul că se trăgeau din daci constituia o onoare. Rușii îi numeau pe danezi cu termenul de “dacianini”.

Celebrul scriitor danez Hans Christian Andersen, în timpul unei vizite în țara noastră, în anul 1841, făcea observația că tot ce văzuse avea un caracter danez !

Suedia va trece de asemeni, în secolele XVI - XVII printr-o criză de identitate națională. Considerând că leaganul goților a fost Suedia, “Getica” devine carte națională a suedezilor. Erudiții suedezi vor căuta să explice originea suedeza a personajelor getice precum Zamolxe și Ghebeleizis, legile belagine devin la origine legi suedeze iar Zamolxe considerat primul legislator al suedezilor. Reprezentanții de frunte a “getismului” suedez au fost: Johannes Magnus, supranumit Gothus (1488-1544), Johannes Loccenius (1598 - 1677), Olaus Rudbeck (1630 - 1702) și Carl Lund / Carolus Lundius (1638 - 1725).

*

Din păcate erudiții europeni nu au avut la îndemână lucrarea cronicarului Kekaumenos, Sfaturi și povestiri, scrisa între anii 1075 - 1078, care prin cele scrise despre români, nu poate fi acuzat ca fiind părtinitor ci din contră, pentru a realiza cine sunt de fapt urmașii daco-geților.

Prezentăm o mică parte din capitolul intitulat Diatriba împotriva vlahilor. Însemnări despre obiceiurile, caracterul, originea și istoria lor : “ Vă sfătuiesc deci pe voi și pe urmașii voștri următoarele, deoarece neamul vlahilor este cu totul necredincios și stricat, neavând credința dreaptă nici față de Dumnezeu, nici față de împărat, nici față de rudă sau de prieten ci umblă pe toți să-i înșele și minte strașnic și fură mult, jurându-se zilnic cu jurăminte preaînfricoșate față de prietenii săi și călcându-și usor jurămintele și făcând frății de cruce și cumetri și închipuindu-și că prin acestea va însela pe cei mai simpli și deoarece n-a păstrat niciodată credință față de cineva, nici față de împarații mai de demult ai romeilor. Loviți cu război de către împăratul Traian și înfrânți deplin, au fost supuși <de acesta >, iar regele lor, numit Decebal, a fost ucis și capul i-a fost înfipt într-o suliță în mijlocul orașului romeilor. Căci aceștia sânt așa-numiții daci <ziși> și besi.” (Izvoarele Istoriei României, vol III, Scriitori bizantini)

Kekaumenos, în toată furia lui stârnită contra valahilor, motivele fiind bine întemeiate, este cel care ne sare în ajutor, fiind corect în privința adevărurilor istorice.

Bazându-se pe documente și lucrări istorice existente la Constantinopol, este primul istoric care afirmă cert că vlahii se trag din daci, specificând că aceștia se mai numesc și besi (populație dacică din Moesia).

La fel Iordanes este primul istoric care pomenește numele de Dacia, în anul 550, după retragerea romană, diferențiind Dacia veche, de pe vremea lui Deceneu, de Dacia nouă din vremea lui.

Peste o sută de ani, însă, textul lui Kakeumenos, va fi fost rătăcit, deoarece, în jurul anului 1167, cronicarul Ioan Kinnamos vorbind despre vlahi scrie: “sunt coloni de demult ai celor din Italia.”

Aceasta constatare, din păcate și nu cea a lui Kakeumenos, va fi preluată ulterior de către toți istoricii, umanistii și politicienii ulteriori și folosită în interese politice de multe ori contrare poporului român:

• Cronicarul maghiar Simon de Keza, va scrie în anul 1283 în lucrarea sa Gesta Hunorum et Hungarorum că valahii au fost păstorii romanilor;
• Filozoful italian Poggio Bracciolini (1380-1459) afirmă descendența valahilor dintr-o colonie formată de romani;
• Enea Silvio Picolomini / Papa Pius al II-lea (1405-1464) scrie că după înfrângerea dacilor, țara a fost colonizată cu coloni romani;
• Umanistul italian Antonio Bonfini (1453-1503) menționează că : “din legiunile și coloniile aduse în Dacia de Traian și de ceilalți împărati s-au tras românii “';
• Umanistul Anton Verancsis (1504-1573) , vicerege al Ungariei, menționează în lucrarea Descrierea Transilvaniei,Moldovei și Țării Românești că valahii ”își trag originea de la romani”;
• Jan Laski (1456-1531) ,episcop de Gnezno, afirma despre valahii din Moldova că : sunt oștenii de odinioară ai romanilor”;
• Cărturarii sași L.Toppeltinus și J.Troster (sec.XVII) își afirmă convingerea că : “românii de azi ce trăiesc în Țara Românească,Moldova și munții Transilvaniei nu sunt decât urmașii legiunilor romane”';
• Valentin Frank von Frankenstein (1643 - 1697), comite al sașilor din Transilvania afirma latinitatea românilor ca fiind pur romană;
• Preotul sas, David Hermann (1625 - 1682) scria că românii: ”atât cei de dincolo de Carpați,cât și cei din Transilvania,își trag originea și numele, ba chiar și limba română, din coloniștii aduși de Traian”;
• Martin Schmeitzel (1679 - 1747), profesor la Universitatea din Halle, a popularizat în cursurile lui teoria originii pur romane a românilor;

SAȘII URMAȘII DACILOR ?

Toată această repetare, insistentă în timp, a concluziei lui Ioan Kinnamos va duce în Transilvania la un mod ciudat de re-considerare a istoriei fiecărei dintre cele 4 nații eixstente. Astfel încăt Ungurii și Secuii se vor pretinde descendenți ai Hunilor, Valahii bine-nțeles urmași ai colonilor Romanilor, iar Sașii descendenți ai Gotilor și Geților (?!). În această situație sașii deveneau cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei.

Teoria identității sașilor cu goți și geții va fi promovată de către olandezul Johannes Goropius Becanus (1519 - 1572) în anul 1569, și de Philip Melanchton (1497 - 1560). Conform celor doi umaniști, sașii ar fi resturile goților și geților, rămași după mutarea goților la sud de Dunăre în Imperiul Roman.

Doctorul în istorie, Dan Dana (n.1975) prezintă cu amănunte acest fenomen indus de cărturarii secolelor XVI - XVII în lucrarea Zalmoxis de la Herodot la Mircea Eliade, Istorii despre un zeu al pretextului: “ Conform ginerelui lui Melanchton, Caspar Peucer (1525 - 1602), sașii se numeau pe ei însiși Detchen - constatăm încă o dată recursul la etimologii și la aproprieri fonetice, de data aceasta cu Daci -,iar strămosul lor biblic e găsit în persoana lui Gether. Acestă teorie este ulterior dezvoltată ca o legenda despre origini de către Albert Huet în 1591 (în calitate de Sachsengrah), în fața dietei transilvănene: el va susține originea getică a sașilor, teza care va fi popularizată în secolul al XVII-lea de erudiți cărturari locali Tröster si Toppelt. Idiomul săsesc din Ardeal va fi desemnat chiar ca 'limba dacă, lingua Dacică. Această teorie dacică a originii sașilor va fi populară pentru cel puțin 250 de ani în Transilvania (în secolele XVI-XVIII) și în umanismul german, ca mit de origine, dar și ca mărturie a continuității și a vechimii. “

În lucrarea menționată mai sus se pomenește și de încercările sibianului Johannes Tröster de a germaniza nume dacice, astfel, Decebal devine Diezwald, iar Sarmisegetusa, Sarmis Gothusa.

Se știe însă de fapt că prima încercare de colonizare cu sași (saxonii) se datorează reginei Ghizela, soția regelui Stefan I în zona orasului Satu-Mare, dar fără succes. Abia în timpul regalității lui Geza al II-lea (1141 - 1162) se va re-iniția procesul de colonizare. Sașii vor fi așezați în zona orașului Satu-Mare, pe valea Bistriței și în Bistrița, în zona Sibiului, a Brașovului și la Orăștie.

Nu toți învățați sași împărtășeau această teorie aberantă. Pastorul sas Michael Lebrecht (1757 - 1807), în timpul răscoalei lui Horea (1784) va scrie că românii ca urmași ai romanilor sunt cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei.

Si istoricii maghiari, precum Andras Huszti, autorul cărții Vechea și noua Dacie editată la Viena în anul 1791, va reacționa la teoria originii sașilor, scriind că românii sunt urmași ai “geților” și “ai vechilor colonii romane” și că : “Nicio națiune nu are limba atâta de apropiată de acea veche romana ca națiunea valahilor,ceea ce este un semn sigur și care nu poate înșela că ei sunt în Transilvania urmașii vechilor colonii romane.”

O altă încercare de “furt de istorie” o vor iniția polonezii. Johann Christoph Gatterer (1727 - 1799) , profesor la Universitatea din Göttingen va lansa în anul 1791 ideea ca slavii descind din geți și daci. Teoria lui Gatterer este preluata pe rând de către G.E.Groddeck (1762 - 1825), care va scrie două cărți despre geți și Zamolxe, de către Maciej Maliszewski (1799 - 1870) care în anul 1852 va edita o carte ilustrată despre Columna lui Traian, conform căreia polonezii sunt descendenți ai dacilor refugiați în urma cuceririi romane. Waclaw Aleksander Maciejowski (1792 - 1883) publică doua lucrari referitoare la daci și polonezi, Geto - dacii vistulieni și niprieni strămoși ai polonezilor (1855) și Geto-dacii (1858) în care susține ferm descendența polonilor din geto-daci. Acest fenomen va trece și în Ucraina, unde clericul rutean Mychailo Lucikai (1789 - 1843) în lucrarea sa Historia Carpato-Ruthenorum va afirma că rutenii sunt urmașii dacilor. (după Dan Dana - Zalmoxis de la Herodot la Mircea Eliade, Istorii despre un zeu al pretextului)

În privința rutenilor, Mychailo Lucikai, are oarecum dreptate. Mulți dintre maramureșeni, urmași ai dacilor mari, vor fi rutenizați, în ținuturile din nordul Carpaților. Maramureșenii rutenizați își vor pastră însă în mare parte obiceiurile, tradițiile și portul popular.