Teoria latinității prin romanizare sau teoria latinității pure prin colonizare ?

partea a VII-a - LATINITATE “ROMANICĂ” SAU LATINITATE “DACICĂ” ? 

Învățații români vor prelua și populariza descendența romanică, dar în două variante:

- romanizarea dacilor și formarea unui popor daco-roman;

- descendența românilor din coloni romani , latinitate pură.

Nicolae Olahus (1493 - 1568) arhiepiscop de Esztergom (Strigonium), regent al Ungariei, umanist, istoriograf și om politic de origine română, care prin mama descindea din familia lui Iancu de Hunedoara, va fi printre primi români care se va apleca asupra cercetării originii poporului român. Si el va prelua ipoteza descendenței prin coloni. Într-o scrisoare adresată lui Erasmus din Rotterdam (1466 - 1536), unul din cei mai însemnați umaniști din perioada Renașterii, îi scrie acestuia legat de românii din Transilvania: ’’ se trag chiar de la Roma, cetatea stăpână a împăraţilor şi că au fost aşezaţi într-o parte foarte bogată Daciei, care se numeşte Transalpina. . . ’’ Nicolae Olahus (Olahus=Valahul) va suștine în acelasi timp și unitatea de neam a românilor din Țara Românească, Moldova și Transilvania.

Primul cronicar moldovean, Grigore Ureche (1590 - 1647) a scris între anii 1642 - 1647 o istorie a Moldovei numită Letopisețul Țării Moldovei de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viața domnilor care scrie de la Dragoș până la Aron-vodă.Cronicarul va observa asemănarea dintre limba română și italiană, ajungand la concluzia unei origini comune, lucru cel va consemna: ” Rumânii,câți se află lăcuitori la Țara Ungurească și la Ardeal și la Maramoroșu,de un loc suntu cu moldovenii și toți de la Râm se trag”.În același timp la fel ca și Nicolae Olahus, Ureche va afirma originea comună a moldovenilor, muntenilor și ardelenilor.

Miron Costin (1633 - 1691), primul istoriograf din literatura română, va continua și completa Letopisețului lui Grigore Ureche sub numele de Letopisețul Țării Moldovei de la Aron vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche – vornicul . Miron Costin va mai scrie încă o lucrare de referința, De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor.

Erudit, bun cunoscător de limbi străine, cronicarul avea la cunoștiința multe scrieri în care romanii erau ponegriți, astfel încât în ciuda faptului că era bătrân ăi bolnav se hotărește totusi să scrie o istorie a neamului.

“Predoslovie, adecă cuvântare dintăi de descălecatul țărâi cel dintăi și a neamului moldovenescŭ

Începutul țărâlor acestora și neamului moldovenescŭ și muntenescŭ și câți sunt și în Țările Ungurești cu acest nume, români și până astăzi, de unde suntŭ și de ce seminție, de când și cum au dăscălecat, acéste părți de pământŭ, a scrie, multă vréme la cumpănă au stătut sufletul nostru.

Să înceapă osteneala aceasta, după atâta véci de la discălecatul țărâlor cel dintăi de Traian împăratul Râmului, cu câteva sute de ani peste mie trecute, să sparie gândul.

A lăsa iarăș nescris, cu mare ocară înfundat neamul acesta de o seamă de scriitori, ieste inimii durére.

Biruit-au gândul să mă apucu de această trudă, să scoț lumii la védére felul neamului, din ce izvor și seminție suntŭ lăcuitorii țărâi noastre, Moldovei și Țărâi Muntenești și românii din Țările Ungurești, cum s-au pomenit mai sus, că toți un neam și o dată discălecați suntŭ, de unde suntŭ veniți strămoșii lorŭ pre acéste locuri, supt ce nume au fostŭ întăi la discălecatul lor și de cândŭ s-au osebit și au luat numele cest de acum, moldovan și muntean, în ce parte de lume ieste Moldova, hotarăle ei păn unde au fostŭ întâi, ce limbă țin și păn-acum, cine au lăcuit mai nainte de noi pe acestŭ pământŭ și supt ce nume, scot la știrea tuturorŭ, carii vorŭ vrea să știe neamul țărilor acestora.” (Miron Costin - De neamul moldovenilor).

Adept al teoriei latinității prin colonizare (“de la Râm ne tragem”) va lua atitudine împotriva copiștilor cronicii lui Grigore Ureche, Simion Dascalul “ om cu multă neștiință și minte puțina” și Misail Călugărul, care afirmaseră că moldovenii sunt urmașii tîlharilor de la Roma exilați în Dacia.

Constantin Cantacuzino, stolnicul (1639 - 1716) în Istoria Țării Românești, va cauta să explice și el unitatea românilor din cele trei țări și a limbii : “Însă rumânii înțeleg nu numai ceștia de aici (Țara Românească, subl.n.) , ce și den Ardeal, carii încă și mai neaoș sânt, și moldoveanii, și toț câț și într-altă parte să află și au această limbă, măcară fie și cevași mai osebită în niște cuvinte den amestecarea altor limbi, cum s-au zis mai sus, iară tot unii sânt, ce dară pe aceștia, cum zic, tot romani îi ținem, că toț aceștia dintr-o fântână au izvorât și cură.”

Remarcabil om de cultura (autor, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, compozitor, om politic și scriitor), Dimitrie Cantemir (1673 - 1723), domn al Moldovei între anii 1710 - 1711, va aborda si el romanitatea românilor în lucrarea Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor. Cantemir însă va susține descendența pur latină, considerând că dacii au fost complet decimați în Dacia, care ulterior ar fi fost colonizată cu romani.