Descoperiri care răstoarnă teoria popoarelor indo-europene de origine asiatică.

În Asia Centrală - Europeni in inima Asiei - Toharienii !

Arheologul Brian Haughton (n.1964) în lucrarea sa „Istoria secretă – Civilizaţii pierdute şi mistere străvechi” referindu-se la „misterele istoriei” scrie în introducerea cărţii:” „Din nefericire, dovezile care susţin o teorie îndrăgita sunt de obicei obţinute prin ignorarea informaţiilor contradictorii sau eliminând un artefact individual, o persoană sau chiar contextul original.”

Astfel şi teoria imigrării lui „homo sapiens” din Africa spre Europa, ca şi formarea popoarelor europene dintr-un melanj iraniano-indian sunt simple teze şi teorii neargumentate şi nedovedite din punct de vedere istoric sau arheologic, dar promovate cu o asiduitate obositoare şi deranjantă.

Sprijinirea acestor teorii fanteziste care persista de-a lungul timpului se face prin ignorarea multor descoperiri arheologice mai vechi şi mai recente şi a multor documente antice, din interese politice, ideologice, şi mai ales geo-politice.

O astfel de descoperire arheologică avea să răstoarne toate perceptele istoriciilor tradiţionalişti din întreaga lume.

„Mumiile din Tarim reprezinta un uimitor mister al lumii antice şi una din cele mai remarcabile descoperiri arheologice din secolul XX. Aceste rămăşiţe umane incredibil de bine conservate au fost găsite în mediul uscat şi sărat din vastul deşert Taklamakan, o parte a bazinului Tarim din vestul Chinei.Trupurile găsite până acum variază ca perioadă, de la 1800 î.Chr. până la 400 d.Chr. Dar ceea ce a captat atenţia cercetatorilor din întreaga lume este faptul că mumiile au trăsături distinctive europene şi par să reprezinte diverse triburi caucaziene care au locuit în această zonă pustie din vestul Chinei până acum 2.000 de ani, când au disparut în mod misterios.” ( Brian Haughton - Istoria secretă, Civilizaţii pierdute şi mistere străvechi)

Această dispariţie, presupusă, de către Brian Haughton, este însă infirmată de însuşi Dalai Lama în secolul XXI, acesta oferind şi informaţii despre situaţia actuală etnică din China de nord-vest.

Thomas Laird, în convorbirile sale cu Dalai Lama, care au stat la baza cărţii: „Povestea Tibetului. Convorbiri cu Dalai-Lama” pomenind despre cuceririle lui Ghinghis Khan scrie: „ La sud-est de Mongolia se afla regatul Uigur (We-gur) pe teritoriul actualei provincii Xinjiang (shin-jang) < teritoriu din Nord-Vestul Chinei aflat între Kazastan şi Mongolia > . In anul 1205 <!> , regii turcici ai regatului Uighur au dominat peste baştinaşii indo-europeeni. Oameni cu păr castaniu, blond sau rosu din Qocho nu erau chinezi şi nici nu vorbeau limba chineză. În regiune nu traiau chinezii – niciunul n-a trăit acolo în vremea când cei din dinastia Tang au fost alungaţi cu câteva secole în urmă. Uigurii s-au supus de bunăvoie mongolilor între anii 1207 si 1209, de îndata ce au fost ameninţaţi şi au devenit vasali de încredere. Deşi Ghinghis Khan era analfabet, scribii uigurii, care transcriau mongola în scrierile lor, îşi învăţau proprii fii. Cele mai vechi documente mongole sunt scrise într-un alfabet care nu avea caractere chinezeşti. „

Cine erau aceşti indo-europeeni pomeniţi de către Dalai Lama, cum au ajuns ei în centrul Asiei, şi mai ales ce fel de scriere foloseau ?

Bazinul Tarim este parte a deşertului Taklamakan, unul dintre cele mai aride zone din lume, aflat în Asia Centrală, în Regiunea Autonomă Xianjiang Uighură din China. Numele de Taklamakan se traduce de altfel prin „îndemnul” : „du-te şi nu vei ieşi niciodată”. Deşertul Taklamakan acoperă o suprafaţă de cca. 270.000 kmp, având o lungime de 1000 km şi o laţime de 400 km.

Deşertul aflat pe traseul Drumului Mătăsii care lega Europa de China, este ocolit pe doua drumuri distincte situate la nord şi sudul deşertului, pentru a se evita condiţiile aspre ale ţinutului.

Regiunea Uighură este locuită în prezent de o populaţie cu o identitate specifica, având caracteristici fizionomice europeene, turcice şi cu vagi influenţe chinezeşti. Studiile genomice au evidenţiat că uigurii sunt un amestec de 60% europeni şi 40% asiatici , cu preponderenţa turcică.

Descendenţi actuali ai populaţie uighure.

Existenţa acestei populaţii de origine europeană este dovedită prin descoperirile arheologice făcute de către cercetatorii occidentali şi chinezi, şi prin informaţii existente în înscrisurile romanilor, chinezilor şi a mongolilor.

În jurul anilor 3000 î.Chr. triburile europene migrate la sud de Marea Caspică au avansat spre estul Asiei, ajungand şi în Bazinul Tarim, unde parte din populaţii s-au aşezat.

Prima informaţie despre aceste populaţii din bazinul Tarim o avem din surse chinezeşti, la sfârsitul primului mileniu î.Chr., când se menţionează despre existenţa unor oameni albi, cu părul lung, trăitori la graniţa de nord-vest a Chinei; populaţia chineză numindu-i pe aceştia “Bai”. Autorul chinez Guan Zhong, îi numeşte pe la anul 645 î.Chr. , “Yuezhi”. Cert este că aceştia au intratîin contact cu civilizaţia chineză, dezvoltând legături comerciale. Obiectul principal al comerţului îl reprezenta jadul mult dorit de către chinezi, şi pe care “baii” îl extrageau din munţii din vecinătate.

În timpul campaniei sale din Asia, din anii 323 î.Chr., Alexandru Macedon, avea să întâlnească aceste populaţii europene, infiltrate atât de adânc în spaţiul asiatic. Peste 2330 de ani, în timpul filmarilor documentarului BBC despre campania asiatică a lui Alexandru, realizatorii vor rămâne surprinşi la afirmaţiile baştinaşiilor privind descendenţa lor europeană, ante-Alexandru. 

Popoarele asiatice din timpul campaniei lui Alexandru Macedon (Asia la anul 323 î.Chr.)

Scriind despre aceasta populaţie Pliniu cel Bătran (23 – 79 d.Chr.), povesteşte că în timpul împaratului Claudius ( 41 – 54 d.Chr) o solie romană trimisă în Asia, ar fi întălnit lânga munţii Emodian (Himalaia) o populaţie care „ depaseau înalţimea obişnuită a oamenilor, aveau părul ca inul <gălbui – cenuşiu> şi ochi albastri, şi având o manieră stângace în felul de a vorbi”

Aceste triburi europene vor fi cunoscute începand cu secolul I d.Chr. sub numele de „toharieni” . Scrierile chinezeşti pomenesc despre o populaţie distinctă având părul blond sau roşcat şi ochii albastrii. Picturile descoperite în peşterile budiste din Bazinul Tarim, datând din secolul al IX-lea d.Chr. înfăţişează un popor cu trăsături europene distincte. În mod identic reprezentările regilor toharieni de pe monedele descoperite evidenţiază fizionomia caracteristic europeană a acestora.

Începând din secolul al X-lea toharienii vor intra în sfera de influenţa a popoarelor turcice şi apoi mongole.

Toharienii foloseau o scriere proprie, total deosebita de caracterele chineze, scriere care avea să fie utilizată de către acestia pentru întocmirea documentelor mongole, începând încă din timpul vieţii lui Genghis Khan.

Primele ştiri despre mumiile din bazinul Tarim sunt de la şfârşitul secolului al XIX –lea şi începutul secolului al XX-lea, când exploratorul suedez Sven Anders Hedin (1865 – 1952), care investiga istoria Drumului Mătăsii şi posibile urme ale Marelui Zid Chinezesc, va descoperi în urma săpăturilor efectuate, primele relicve umane europene din această zonă. Neavând condiţiile necesare investigării sau a transportului acestora în Europa ele vor rămâne în situ. Alţi cercetători care vor investiga mumiile din Tarim, la începutul secolului al XX-lea vor fi englezo-maghiarul de origine evreiască, sir Marc Aurel Stein (1862 – 1943) şi germanul Albert von le Coq (1860 – 1930), fără însă să se pronunţe asupra originii lor.

În anul 1987, arheologul chinez Wang Binghua va descoperi 113 mumii într-un loc numit Dealul Roşu, situat la limita nord-estică a provinciei Xinjiang. Acestea vor fi cercetate şi analizate la faţa locului, iar apoi transportate mare parte din ele la muzeul oraşului Urumqi. „Toate mumiile purtau haine purpurii din lână şi cizme de fetru, iar trupurile erau perfect conservate. Mai fascinant, mumiile aveau trasaturi europene: păr şaten sau blond, nasuri şi cranii alungite, trăsături suple şi ochi mari, adânci” (Brian Haughton - Istoria secretă, Civilizaţii pierdute şi mistere străvechi).

În anul 1993, Victor Mair, profesor de religie şi literatură chineza şi indo-iraniană de la Universitatea din Pennsylvania, însoţit de o echipă de geneticieni italieni vor analiza mumiile descoperite la Dealul Rosu (Qizilchoqa). Analizarea mostrelor de ADN prelavate de către echipa italiana va duce la confirmarea identităţii europene a mumiilor.

Cea mai veche dintre aceste mumii, descoperită în anul 1980 de către arheologii chinezi, şi numită Frumoasa din Loulan a fost datată cu o vechime de cca. 4800 de ani. Femeia care a murit la vârsta de 40 de ani, în jurul anilor 2800 i.Chr., avea 1.55 m înalţime şi puternice trăsături europene: nas ascuţit, pomeţi ridicaţi şi păr blond sau castaniu deschis. 

                                                       Mumia                           Reconstituire

Îmbrăcămintea ei consta dintr-o pălărie din fetru, un şal din lână şi cizme din piele. Alături de ea au mai fost îngropate un pieptene şi un coş de paie artizanal, in care se aflau boabe de grâu.

În zona cimitirului botezat Small River din nord estul desertului Taklamakan, arheologii chinezi săpând prin cele cinci straturi de morminte au descoperit aproximativ 200 de pari de lemn, fiecare având 4 m inaltime. La baza stâlpilor se aflau bărci, aşezate invers şi acoperite cu piei de vite. 

Trupurile umane au fost găsite asezate în aceste bărci, învelite cu grijă în pături de lână. S-au păstrat intacte şi hainele mumiilor, tehnica realizării acestora indicând o origine comună cu tehnica realizării îmbrăcăminţii de către populaţia neolitică europeană. Remarcabile sunt modul de realizare al cizmelor din piele încheiate cu şireturi.

Alaturi de cadavre se aflau daruri funerare, între care cosuri împletite, măşti sculptate şi ierburi medicinale.

În urma efectuarii testelor cu radiocarbon, arheologii chinezi au evaluat vechimea acestor mumii la 3980 de ani. Analiza ADN-ului efectuată la Universitatea din Beijing a confirmat din nou identitatea europeană a acestor mumii. ADN prelevat indica o secventa a grupului Haploid R1a caracteristică populaţiilor din vestul, centrul şi estul Europei.

„ O alta expediţie în regiunea Loulan, în 2003, efectuată de către Institutul Arheologic Xinjiang, a scos la iveală alte aspecte remarcabile. Săpăturile au avut loc la un cimitir care consta într-o movilă de nisip, măsurând 8 m înalţime, aflată la 176 km de oraşul străvechi Loulan. O descoperire deosebit de interesantă a fost făcută aproape de centrul movilei şi s-a dovedit a fi o alta mumie impresionantă. Aşezată într-un cosciug în forma de barcă, mumia fusese învelită într-o pătura de lână şi purta o pălărie de fetru şi încalţăminte din piele.

                                                                    Bărbatul de la Cherchen

Fusese îngropată cu o masca facială pictată în roşu, o braţara conţinând o piatra de jad, o traistă din piele, un brâu de lână şi nuiele de ephedra....

Un alt grup de mumii descoperite în regiunea bazinului Tarim este alcatuit dintr-un bărbat, trei femei şi un copilaş, care au ajuns cunoscuţi ca Mumiile din Cherchen. Cele patru cadavre de adulţi, despre care se crede ăa datează din anul 1000 i.Hr., erau îmbracate în aceaşi culoare, cu cordoane roşii şi albastre înfaşurate în jurul mâinilor, probabil indicând o relaţie de rudenie apropiată. Bărbatul din Cherchen avea peste 1.80 m şi a murit la vârsta de 50 de ani. Avea parul lung, şaten deschis, prins în coada, cu o barbă scurtă şi mai multe tatuaje pe faţă. A fost ingropat cu nu mai puţin de zece pălării diferite şi era îmbrăcat într-un veşmânt alcătuit din doua piese, de culoare mov şi roşie. La fel ca şi bărbatul, trupul uneia dintre femeile din grup avea nenumărate tatuaje pe faţă şi aproape 1.80 m înălţime. Purta o rochie roşie şi cizme albe din piele de căprioara, iar părul şaten deschis fusese împletit în doua cosiţe. Împreună cu adulţii a mai fost îngropat şi un copilaş de trei luni, care purta o bonetă de fetru albastru şi avea pietricele albastre pe ochi. Alături de copil au fost îngropate o cupă din corn de vită şi un fel de biberon făcut dintr-un uger de oaie. Se crede că familia a murit în timpul unei epidemii.” (Brian Haughton - Istoria secretă, Civilizaţii pierdute şi mistere străvechi).

La Subeshi s-a descoperit o mumie care prezenta clare urme de operaţie chirurgicală efectuată în zona gâtului. Incizia a fost cusută cu păr de cal pe post de aţa chirurgicală. Se pare că vechii europeni din Bazinul Tarim cunoşteau secretele chirurgiei, ţinându-se cont că chinezii considerau operatiile ca fiind eretice conform perceptelor medicinii tradiţionale chineze.

Tot în această zonă au fost descoperite trei mumii care au aparţinut unor femei, numite “vrăjitorele din Subeshi”, datorită pălăriilor lungi conice de circa 60 cm, pe care le purtau pe cap.

Mumiile găsite se prezentau în condiţii foarte bune de conservare datorită uscăciunii şi salinităţii deşertului, multe dintre ele pătrându-şi părul de culoare blondă sau castanie. Totodata sau păstrat în bune condiţii şi hainele mumiilor, multicolore cu nuanţe vii de o mare varietate: robe, capişoane, cămăşi, pelerine, pălării, pantaloni ţesuţi în stil tartan, ciorapi de lână şi cizme din piele. Profesoara de lingvistică şi arhelologie Elisabeth Barber, de la Occidental College Los Angeles în urma efectuării unui studiu detaliat asupra tipurilor de haine, a constatat că tehnica realizarii îmbrăcăminţii este specifică populaţiei neolitice europene din zona Mării Negre, a Anatoliei şi a Caucazului.

Antropologul Irene Good, specialistă în textilele europene timpurii, în urma analizelor îmbrăcăminţii mumiilor de la Tarim, avea să traga concluzia, că locuitorii acestui ţinut foloseau un razboi de ţesut sofisticat care permitea ţeserea şi în diagonală, asemănătoare îmbrăcaminţilor descoperite pe corpurile minerilor din minele de sare din Austria, datate circa 1300 i.Chr. Procedeul de ţesere clasic implica introducerea firelor orizontale pe cele verticale; ţeserea în diagonala necesitand ustensile speciale pentru adăugarea firului transveral. O astfel de ţesere asigura durabilitatea materialului textil, pe termen foarte lung indiferent de agenţii atmosferici,climatici sau la spălare.

Bărbatul din Yingpan

Mumia “Bărbatul din Yingpan” a fost descoperită în anul 1995 în regiunea cu acelaşi nume. Remarcabil este faptul că bărbatul avea o înalţime foarte mare, de aproape 2 m, cu o fizionomie clasic europeană şi părul şi barba blondă. Faţa lui era acoperită cu o mască din foiţă subţire de aur, în stil specific minoic (balcanic) timpuriu. De asemeni purta haine roşii brodate cu fir de aur, dovadă a importanţei rangului său în comunitate.

În opinia unor cercetatori, prezenţa europeana în Bazinul Tarim, începând din mileniul al III i.Chr., sugereaza transferul de informaţie privind tehnica metalurgiei bronzului şi a carului de război către civilizaţia chineza. Această teorie contravine în general ideii că Europa şi Asia au format civilizaţii total independente, fără schimburi culturale.

Robert Charroux în lucrarea sa “ Cartea lumilor uitate “ avea să precizeze înaltul nivel al metalurgiei bronzului dobândit de către europeni şi care va deveni moneda de schimb cu celelalte civilizaţii.

“ La Medzamor în Armenia sovietică (în momentul descoperirii, Armenia, încă aparţinea de imperiul sovietic – N. A.) Dr. Korioun Meguertchian a scos la lumină cea mai veche uzină metalurgică din lume.

Expertize riguroase fac să urce construcţia sa la 5.000 de ani, cu două – trei mii de ani înainte de bronzul şi arama preistoricilor !

S-a găsit la Medzamor vase şi obiecte metalice, cuţite, suliţe, săgeţi, agrafe, inele, brăţări, etc. din toate metalele cunoscute.

Topitoria avea o serie de cuve tăiate în stâncă unde minereul sfărâmat, periat, spălat, se curăţa şi se îmbogăţea până la obţinerea metalului pur. Mai mult de 200 de cuptoare ar fi îngropate, dar 25 au fost scoase.

Medzamor era un centru industrial al epocii, zise în derâdere, neolitică ; aici se trata metalul de import, care era pe urmă prelucrat şi distribuit popoarelor din Orientul Apropiat.

Se lucra aici arama, bronzul, plumbul, zincul, ferul, aurul, cositorul, arsenicul, manganul etc. Si de asemenea oţelul.

În adevăr s-au găsit acolo, cleşti de oţel, fine şi încă strălucitoare, analoage cu pensetele noastre de depilat. Ele aunt puţin mai recente, datâd numai … de acum 3.000 de ani ! Patruzeci de varietăţi de bronz erau topite în uzine şi destinate diferitelor industri.

Aceste descoperiri verificate, autentificate de Institutele stiinţifice din U.R.S.S., controlate de cele din Statele Unite, Franţa, Anglia şi Germania, n-au modificat unghiul de vedere al preistoricilor.

Epoca fierului, epoca bronzului rămân ceea ce erau …chiar dacă, cu două milenii mai înainte se topeau ustensile de oţel !

Este eretic cel ce susţine contrariul ! ‘’

*

De unde proveneau aceşti locuitori ai Bazinului Tarim.

Dovezile ca aceşti oameni, care au trăit cu mai bine de 3800 de ani în centrul Asiei, erau europeni, sunt mai mult decât certe. Fizionomia lor şi modul lor de a se îmbrăca, existenţa tatuajului, obicei practicat de popoarele balcanice, în special tracii, cunoaşterea scrisului, folosirea tehnicii de îmbălsămare şi mumificare a decedaţilor, ne conduc la concluzia că aceştia erau descendenţii triburilor europene migrate din spatiul carpato-dunarean, în decursul a sute de ani.

Se pare că în jurul anilor 3000 – 25000 i.Chr., unele triburi sau uniuni de triburi au ales calea migrarii din spatiul carpatic spre est şi nord – est, pătrunzând pe teritoriul Rusiei de azi, şi, până în centrul Asiei.

Aceste populaţii se vor raspandi la nord de Marea Neagră, în munţii Caucaz, în jurul Mării Caspice şi a Lacului Aral, ajungând până în deşertul Taklamakan, dând naştere la noi popoare , de origine europeană, numite de către uni cercetători, popoare caucaziene. De altfel termenul de caucazian desemneaza rasa albă.

Aceste popoare vor fi cunoscute în decursul istoriei de către cronicarii antici greci şi chinezi sub numele de Massageţi (Geţii Mari) în nordul Mării Negre şi în jurul Lacului Aral, Tissageti în nordul Mării Caspice, Dahi (Daci ?) la est de Marea Caspică, Tocarieni/toharieni în deşertul Taklamakan.

*

Cine erau însă aceşti locuitori europeni ai Bazinului Tarim ?

Informatiile documentare pe care le avem despre ei, din cronicile chineze, începând din mileniul I inainte de era noastră sub numele de “bai” , din anul 645 i.Chr. sub numele de Yuezhi ( cronicarul Guan Zhong), din timpul campaniei lui Alexandru Macedon în Asia (cca. 323 i.Chr.), din scrierile lui Pliniu cel Bătran din jurul anilor 50 i.Chr., din secolul I al erei noastre sub numele de “ tocarieni / toharieni” , din secolele X-XIII d.Chr. când sunt menţionaţi sub numele de “turcici” sau “ uighuri”, poate fi completată cu o altă informaţie importantă, făcută în cronicile chineze din secolul al V-lea d.Chr.

La începutul secolului al V-lea populaţiile din bazinul Tarimului vor intra in conflict cu dinastia chineză Wei. Dacă iniţial au fost vasali ai chinezilor, încercarea de dominare a acestora avea să ducă la izbucnirea unor conflicte de lungă durată. Cronicile chinezeşti numesc această populaţie din Taklamakan cu numele de “ Yüe-tschi” sau "Cücen", primul termen fiind identic cu cel folosit de către cronicarul chinez Guan Zhong in anul 645 i.Chr, şi este mai mult ca sigur că desemna caracterul european al acestei populaţii misterioase. Dar tot în cronicile chinezeşti aceşti “ Yüe-tschi” mai sunt pomeniţi şi sub numele de “varii”, respectiv de “AVARI ”, cum vor fi cunoscuţi aceştia în istoriografia europeana. Astfel că presupunerile mari majorităţi a istoricilor actuali, asupra identitatii avarilor : de popor mongol, fino-ugric sau altaic de tip turcic, nu se confirmă.

Avarii erau descendenţi ai triburilor europene “roite “ din Europa până în centrul Asiei în mileniul al III î.Chr. Parte dintre ei, în urma conflictelor avute cu chinezii vor “re-roii”, migrând spre Europa, astfel că în anul 463 d.Chr. îşi vor face apariţia în zona Marii Negre.

În anul 557, avarii, sub presiunea triburilor turce din Asia Centrală pătrund în Europa.

Sub conducerea kaganului (hanului ) Baian, în anul 562, avarii pătrund pe teritoriului ţării noastre ajungând la Dunare. Ameninţând Imperiul Bizantin vor cere subvenţii de la aceştia, care însă le vor fi refuzate. Urmare acestui refuz, avarii se vor deplasa spre Bazinul Pannonic unde vor intra în conflict cu regatul gepizilor. În anul 567 îi vor infrange pe aceştia, impunându-şi dominaţia asupra Câmpiei Panonice şi parte a teritoriului vestic al Transilvaniei.

În baza descoperirilor arheologice făcute în Transilvania, se pare că între avarii stabiliţi aici şi populaţia dacică băştinaşa ar fi existat o relaţie paşnica de auto-tolerare reciprocă, fiind descoperite sate în care se evidentiază în mod distinct cele două culturi.

Pentru a putea mai bine controla Câmpia Pannonica cu deschidere spre teritoriile bizantine, în anul 582, avarii vor cucerii cetatea Sirmium (Sremska Mitrovica) unde hanului Baian îşi va stabili capitala.

În decursul timpului avarii vor intra în conflict cu bizantinii, slavii, bulgarii şi cu francii. Înfrânţi de francii de sub conducerea lui Carol cel Mare în jurul anului 800 şi apoi de bulgarii hanului Krum în anul 803, imperiul avar va dispare din istorie.

Comunităţile avare rămase după desfiinţarea imperiului avar, vor fi acceptate şi asimilate de populaţiile locale. Ultima informaţie despre existenţa lor este din anul 950, când sunt amintiţi ca plătitori de impozite în câteva regiuni din Croaţia.

Impresionant este însă traseul “avarilor” de forma ciclica. Triburile europene plecate în mileniul al III i.d.Chr. în Asia Centrala, se vor reîntoarce în secolul al V-lea d.Chr în locurile de unde au “roit”. Acest fenomen este clasic şi pentru alte popoare migrate din spaţiul european în Asia, când se vor reîntoarce în Europa ca “migratori” sub diverse denumuri, fiind din păcate consideraţi ca fiind de origine iraniană, mongolă sau altaică.

Cornel Bîrsan - fragment din lucrarea: Istorie Furată.Cronică Românească de Istorie Veche.