sâmbătă, 8 februarie 2014

LATINITATE “ROMANICĂ” SAU LATINITATE “DACICĂ” ? - partea a III-a

Tripticele de la Roșia Montană și limba latină vulgară

O descoperire de excepție, dar puțin mediatizată este cea a tăblițelor triptice, descoperite la Roșia Montană, descoperire care vine în sprijinul confirmării originii limbii dacice de sorginte latină, respectiv latina vulgară .
Povestea lor a fost prezentată în lucrarea “Romanica” a lui G.Popa-Lisseanu în anul 1926. Primele triptice (cărti cu trei foi de lemn cerate legate între ele) au apărut în anul 1835 la Munchen, ca fiind descoperite în minele de aur de la Roșia. Tăblitele s-au descoperit între anii 1788 si 1855.Se pare că inițial au fost 50 de astfel de triptice, din care în prezent mai sunt doar 25, celelalte fiind scoase din țară și aflate probabil în colecții personale în Budapesta, Viena și Berlin.


Conținutul tripticelor este unul banal: contracte între proprietari de mine și arendași, un edict de dizolvare a unui colegiu funerar, o listă de bucate pentru o masă organizată de un colegiu de meseriași, contracte de vânzare-cumpărare de sclavi și asocieri în vederea exploatării găurilor de mină, dar existența lor răstoarnă o serie de idei preconcepute ale istoricilor și cercetătorilor români și străini.Aceste documente sunt emise între anii 139 - 167, fiind scrise cu o scriere cursivă latină, necunoscută până acum. Gheorghe Popa-Lisseanu, referindu-se la triptice, menționează faptul că ele nu au fost inventate de către romani, ci de greci, care posibil le-au preluat de la popoarele trace.

Până în prezent se afirma că dacii nu exploatau aurul și nu-l prelucrau. Ori cercetătorii francezi care s-au ocupat de această descoperire, concluzionează, în urma datării probelor cu carbon C14, că exploatarea rețelei de galerii Țarina s-a început la mijlocul secolului I î.Chr. Ori la acea vreme doar dacii putuseră să inițieze activităti miniere de exploatare și prelucrare, ulterioară a aurului.
În anul 1873 istoricul german Theodor Mommsen (1817 – 1903) va publica conținutul integral a 25 de tăblițe cu comentarii și ilustrație grafică. Părerea unanimă a tuturor cercetătorilor este faptul că tripticele sunt documente extrem de rare și de o mare importanța, ele fiind o dovadă foarte pertinentă privind răspândirea limbii latine vulgare la începutul secolului al II-lea (una dintre plăcuțe fiind datată cu anul 139 d.Chr.). Până la această descoperire nu se știuse niciodata despre existența unei scrieri a limbii latine vulgare. Tripticele de la Roșia Montană, precum și un triptic cu o chitanță descoperită în anul 1875 la Pompei, într-un cufăr din locuința bancherului Jucundus Cecilius sunt singurele dovezi a vechimii și răspândirii scrierii limbi latine vulgare – limba prisca – limba bătrâna (!) . Tăblițele totodată sunt dovada clară că limba latină vulgară se vorbea uzual de către popoarele trace din întregul spațiu balcano-carpatic. Colonii dalmato-iliri aduși ca specialiști în exploatarea aurului se întelegeau perfect prin limbaj cu băștinașii daci. Să nu uitam că la acea vreme 139 d.Chr. trecuseră doar 32 de ani de la ocuparea Daciei de către romani, perioadă prea scurtă pentru așa susținuta teorie a romanizării pașnice sau forțate.

Contractele erau scrise de aceași mână de la început și până la sfârșit, deoarece părțile implicate în contract (proprietarii minei, băieșii arendași, martorii) nu știau să scrie litere (quia se litteras scire negavit). Ciudățenia limbii latine vulgare este folosirea perfectului simplu romînesc asa numitul “oltenism” . Un martor la contractul de vânzare a unei femei, se menționează cu termenul “segnai”, în loc de “signavi” termen utilizat de latina romană.
Cine erau însă acesti proprietari de mină, băieși arendași și martori. Din cele mentionate țn triptice, o sută de nume sunt romane, persoane care se pretindeau proprietari a găurilor de mina. Mulți dintre băieșii arendași erau dalmați din tribul piruștilor, trib dacic care trăia în Dalmația dar și în Munții Apuseni. Într-un contract se menționează cumpărarea unei femei pe nume Passima de către un oarecare Dasius Verzonis, femeie care “pirusta e” Din păcate nu știm din care trib dacic făcea parte, cel din Munții Apuseni sau din Dalmația. Totodată sunt prezenți și vreo cincisprezece băieși de origine greceasca, dar și peste patruzeci de nume dacice și tracice.
În toată această afacere de exploatare a aurului există însă o suspiciune. Se pare că întreaga activitate era una de natura ilegală. În mod normal exploatarea minelor de aur era doar apanajul și dreptul Împăraților Romani. Și totuși în tăblițe se vorbește despre particulari ca proprietari a găurilor de mină și despre băeși arendași dalmați, greci, daci sau traci. Alt lucru ciudat este faptul că aceste contracte au fost scrise în limba latină vulgară și nu în latina cultă, cea oficială în care administrația romană iși ținea evidențele. Se pare că această afacere se făcea fără știrea administrației romane, fiind probabil stopată în urma descoperirii ei de către oficialii romani. Numai astfel se explică de ce tripticele au fost ținute și ulterior “îngropate” în galerii de mină greu ccesibile, pentru a nu se afla, probabil numele celor implicați în această afacere ilicită.
Un alt fapt ce duce la confirmarea acestei ipoteze este legea „colegiilor” care se ocupa de aceste exploatări, colegii care erau organizate ca stat în stat: ”Tu care voiești să intri în această asociațiune, începe prin a ceti legea cu grijă și apoi intră. Acesta este mijlocul de a nu se întâmpla ca mai târziu să te caiești (G.Popa-Lisseanu - Romantica). Caracterul asocierii si a legii este mai mult decât similiară cu perceptele Mafiei din prezent, mai ales ținând cont ca era vorba de aur.
Aceasta afacere dubioasă avea să se transmită peste timp, în mod bizar si asupra tăblițelor în sine.
Tripticele fiind descoperite în timpul ocupației austro-maghiare, intrate pe mâna unor indivizi dubioși vor fi supuse unor încercări de falsificare. Conținutul lor, dovada identității și continuității dacilor deranja din punct de vedere a politicii acelor timpuri, astfel încât “autori neidentificați” vor topi pe anumite părți ceara protectoare de pe tăblițe, vor șterge cuvinte și vor reiscripționa tripticele cu numele multor “eroi” a triburilor huno-maghiare. Încercarea acestor persoane interesate de schimbarea cursului normal al istoriei, era să prezinte o dovadă a vechimii ungurilor în Trasnilvania, aduși ca băieși arendași sau sclavi de către romani pentru a muncii la mine. Să nu uităm însă că hunii vor apărea în Europa, sub forma unei recunoașteri abia în anul 395, iar maghiarii după mai bine de 400 de ani de la moartea lui Attila. Gheorghe Popa – Lisseanu scrie în lucrarea sa “Romanica” că aceste încercări de falsificare a tripticelor vor determina pe doi paleografi francezi să se pronunțe ca sceptici privitor la autencitatea lor, scepticism care va fi depășit în momentul în care se vor arăta interesați să studieze modelele care au stat la baza falsurilor.


Fapt exceptional că despre această limbă latină vulgară și a ei scriere avea să pomenească Diodor din Sicilia în a sa Biblioteca Istorica, fără ca acest lucru să de-a de gândit istoricilor și cercetătorilor : ‘’ ba chiar se spune că atunci când Cadmos adusese din Fenicia literele, el cel dintâi le-a folosit în limba elenă, dând fiecăruia numele şi forma sa. Aceste litere au fost numite, cu denumire generală, feniciene, căci din Fenicia fuseseră aduse de eleni ; ar mai fi avut si denumirea specială de pelasgice (subl. noastră) fiindcă pelasgii s-au folosit cei dintâi de aceste caractere, adaptate limbii lor.’’ sau, ’’ cât priveşte Linos se spune că el a însemnat cu litere pelasgice isprăvile întâiului Dionysos, înfăţişând în lucrarea sa şi celelalte legende. La fel s-ar fi folosit de scrierea pelasgică şi Orfeu şi Pronapides, dascălul lui Homer, un foarte dăruit meşter al cuvântului.’’


Si mai mult decât atât, Marcus Porcius Cato, numit si Cato cel Bătrân, om politic și istoric roman, care a trait între anii 234 – 149 i.Chr., menționa în scrierile sale un fapt absolut senzational, care din păcate este ignorat și în prezent: „în plus, e posibil ca cu mult înainte să fi fost inventat alfabetul latin şi înainte să fi ajuns Carmenta şi Grecia împreună cu Evandru la gurile Tibrului şi pe pământ roman, după ce i-au alungat pe băştinaşi, şi înainte ca neamul acela necultivat să înveţe rânduiala şi scrierea, [e posibil] ca geţii să fi avut alfabet propriu. Deşi nu pot afirma fără tăgadă acest lucru (căci nu cunosc pe autorul acestui fapt ), totuşi acest lucru se poate lămuri îndeajuns din aceea că geţii chiar înainte de întemeierea Romei (753 i.Chr.) cântau acompaniaţi de fluier faptele glorioase scrise în versuri ale eroilor lor; lucru care la romani a devenit obişnuinţă doar după mult timp ... „

Cea mai veche limba latină, ne spune Isidor, a mai fost numită de unii autori și lingua prisca, adeca limba bătrâna. Limba prisca, scrie dânsul *a fost aceea de care s-au folosit locuitorii cei mai vechi ai Italiei în timpurile lui Ianus si Saturn. Această limbă însă nu avea forme regulate și stabile dupa cum se poate vedea în carminele saliare.* De asemenea, scrie Festus: *Prisci Latini au fost aceia cari au existat înainte de întemeierea Romei.* ... Ea (limba prisca) a fost limba triburilor pastorale, arimice și latine, ce se vorbise în timpurile marelui imperiu pelasg, și era astfel identică cu limba barbară veche. ... Încă, încet cu încetul sub curentul ideilor grecești, limba prisca fu considerată în Italia ca o limbă nenobilă, barbară, nedemnă de poporul roman și astfel eliminată din uzul literar. „ (Nicolae Densușianu - Dacia Preistorică)
G.Popa-Lisseanu în capitolul Table cerate descoperite în Transilvania din cartea Romanica, scriind despre tripticele de la Roșia Montana, menționează despre limba latină vulgară numind-o prisca latinitas.
Începutul și origina unei limbi este anevoie de fixat în mod cronologic; într'adevăr, dacă voim de pildă să ne dam seama despre prima aparițiune a limbei noastre, ne va fi greu , ba poate chiar imposibil , să aflăm un moment precis, de la care să putem zice că începe graiul nostru românesc. Capitolul de față are să dovedească - în parte, după tablele cerate de la Abrud - existența acestei a doua limbi a Romanilor, existența graiului vulgar latin, embrionul din care avea să se dezvolte limba românească. ..
De aci rezultă că importanța limbistica a acestor table este așa de mare, încât un curs de istorie a limbei noastre romane, ar fi necomplet, ba poate chiar imposibil, dacă nu s-ar examina mai întâiu formele și construcțiunile latine din aceste prețioase monumente. Limba româna, pusă în raport cu graiul vulgar al Romanilor, prezintă un interes cu mult mai mare decât, când e pusa în raport cu cea clasică.
Mult timp s-a tras la îndoială existența unei limbi romane paralele cu aceea în care ne sunt transmise scrierea clasicilor.” (G.Popa-Lisseanu - Romanica)

Cornel Bîrsan


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu