înainte
de 1300, Voievodatul de Cuhea,
Primul
Voievod de Cuhea menționat în documentele timpului este Micula
(Nicolae) tătal lui Ștefan, Bogdan și Iuga. Într-un document din
anul 1326 este pomenit Ștefan Comite al Maramureșului, fiul lui
Nicolae, cel care a fost odinioară Voievod - Stephanus, filius
Nicolai quondam Vaivodae, (cf. Zimmermann Werner, Urkundenbuch I,
pag.407 din vol.Istoria Maramureșului de Alexandru Filipașcu,
pag.40).
Nicolae
este menționat cu termenul "cândva" Voievod, fiind
răposat la data emiterii documentului din anul 1326.
Despre
Ștefan, fratele mai mare a lui Bogdan și Iuga, ajuns Comite al
Maramureșului, din păcate nu avem alte informații.
În
schimb frații săi, Voievozii Iuga și Bogdan vor fi pomeniți
ulterior destul de des în documentele maghiare ale timpului,
implicați în evenimentele tulburi din Maramureș, dar mai ales în
perioada '' Descălecatului" Moldovei.
În
general istoricii maghiari și nu numai, vezi, Robert Rösler, Engel
Pál, susțin faptul că românii și rutenii ar fi fost colonizați
pe terenurile pustii din Maramureș la începutul secolului al
XIV-lea (?!).
La
fel și Bogdan Voda ar fi fost adus dintr-o zonă a Serbiei (?!)
împreună cu supușii săi, iar urmare a serviciilor militare făcute
lui Carol Robert de Anjou ar fi primit de la acesta ca danie
ținuturile Cuhei. (?!)
Ori
documentul din 1326 referitor la Comitele Ștefan și Voievodul
Nicolae (Micula) dovedeste vechimea și continuitatea acestei familii
celebre maramureșene !
Prezența
lui Nicolae ca și Voievod al Maramureșului și ascensiunea fiului
său Ștefan la rangul de Comite al Maramureșului, nu poate decât
să confirme vechimea și importanța acestei familii voievodale
românești în comunitatea maramureșeană.
Teoria
privind colonizarea ținuturilor Maramureșului cu români la
inceputul secolului al XIV-lea este contrazisă de însăși actele
oficiale ale cancelariei maghiare. Într-un document din anul 1214,
românii din Maramureș apar în funcțiunea de străjeri ai codrilor
- custodes silvarum a terenurilor regale de vanatoare ale regelui
Andrei al II-lea (1205 – 1235) din Maramureș și Bereg.
Bogdan,
Voievodul Maramureșului
Prima
mențiune despre “ereziile” lui Bogdan al Maramuresului o avem
din anul 1335, când Regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, sătul
de “infidelitatea” voievodului încearcă să-l mute pe acesta
din Maramures în Ungaria, pentru a putea fi mai bine supravegheat.
Se
pare că regele maghiar nu va reuși să-l stramute pe acesta,
deoarece îl întâlnim din nou pe Bogdan, în anul 1342, în
conflict cu familiile maramureșene loiale coroanei maghiare. Convins
de dezbinarea existentă între familiile maramureșene, și
constient de faptul că nu va putea obține independența
Maramureșului fața Regatul Maghiar, Bogdan trece la sfarsitul
anului 1342 în Modova, unde își va incepe lungul drum al
„Descălecatului” și a „ Întemeierii” Țării Moldovei.
Iuga,
Voievodul Maramureșului
Fratele
lui Bogdan, Iuga este începând din jurul anului 1353 confirmat ca
Voievod al Maramureșului, fiind pomenit într-o diploma regală ca
proprietar al Cuhei alături de fii lui Stefan și Ioan.
În
anul 1360, fii lui Iuga, Ștefan și Ioan sunt pomeniți ca
proprietari ai moșiei Cuhea, dar cu rang de români simpli ! Se pare
că la aceasta dată Voievodul Iuga trecuse în cele vesnice.
Urmare
acestui afront făcut de coroana maghiară, Ștefan trece în anul
1362 în Moldova alăturându-se unchiului său Bogdan. Urmare morții
lui Bogdan, Ștefan va conduce pentru o perioada scurtă, între anii
1367 - 1368, destinul Moldovei.
Fragment din Istorie Pierdută - Cronică Românească de Istorie Veche (lucrare in pregatire ), volumul II la Istorie Furata !
probleme mari cu anii , cu dococumentele....vai de documentarea voastra
RăspundețiȘtergere