File din istoria veche a Bistriței -

Istoria veche a Bistriței

“..... Intre anii 1243 - 1280 (dupa invazia tatara din 1241-1243) viata sociala şi economică începe să prindă avânt în Transilvania, astfel încât documentele vremii pomenesc despre ridicarea unor localităţi la rang de oraşe precum: Ocna Sibiului (1263), Bistriţa (1264, 16 iulie), Hunedoara (1265), Mediaş (1267), Deva (1269), Braşov (1271), Blaj (1271), Târnăveni (1278), Sighişoara (1280), Agnita (1280) s.a.

Pe fondul încercării convertirii populaţiei de pe Valea Bistriţei şi a Năsăudului la catolicism, în Bistriţa se construieşte între anii 1268 - 1280 o biserică Franciscană. Biserica iniţială care avea ca protector pe Sf. Nicolae fusese arsă şi distrusă în timpul invaziei tătare din anul 1241. Construită iniţial în stil gotic, de-a lungul timpului va suferi modificări. Secolul al XVIII-lea aduce transformări majore: nava a fost modificată în stil baroc şi de asemenea s-a construit un cadran solar, pe unul din stâlpii de consolidare ai clădirii. În prezent această biserică este Catedrala Protopopiala Ortodoxă din Bistriţa. “ *(1)

“Un alt oraș menționat la începutul secolului XIII este Bistrița. Prima mențiune este din jurul anilor 1203, legată de “întemeierea” lui, făcută de către coloniștii franci veniți din Valea Moselei, Principatul Luxemburg. În anul 1206, orașul va fi recolonizat cu sași și ulterior, ridicat la rangul de comitat, în anul 1222.

Legat de “întemeierea” sa, într-un document din anul 1295 se menționează însă, că la venirea primilor coloni, în 1203, aici exista o populație română destul de numeroasă, organizată într-o localitate de tip rural, cunoscută sub numele de Villa Latina. Lângă această localitate, colonii aduși de către coroana maghiară și-au întemeiat, la rândul lor, o nouă localitate pe care au numit-o Rossmarct. Cetatea Bistriței s-a format prin unirea celor două sate.

Nosen pe Bistrița !

Partea de jos a orașului, locuită de români, avea să fie numită în documentele ulterioare, Klein Wall(ac)dorf (micul sat valah) sau Alsowalldorf (satul valah de jos). Primii conducători administrativi ai cetății sunt amintiți în anul 1274, “magister” Paulus de Rodna și Bistrița (Bysterce) și în 1295, “magister” Vivianus.

În timp însă, sașii își vor extinde autoritatea asupra întregii localități, impunând până și numele cetății: Nossen, “al nostru”, în locul celui mai vechi de Bistrița ! Românilor, cu timpul, le-au fost restrase drepturile, interzicându-le construcția bisericilor sau chiar să le repare pe cele ruinate, să participe la breslele orașului și la conducerea lui, ajungând chiar să fie alungați din cetate.

Aceste fapte ale sașilor, sprijiniți de coroana maghiară, vor conduce, de-a lungul timpului, la escaladarea unui numeros șir de conflicte între români și sași: “Oamenii care locuiesc pădurile, ... nu îi lasă în pace pe noii locuitori, stau la pândă prin tufișuri și năpustindu-se asupra bărbaților germani, îi ucid, răpindu-le oile și dând foc satelor lor.” (Kisch Oscar – Evenimente mai însemnate din istoria Bistriței și ținutul Nossen).” *(1)

Turnul Dogarilor

“ Este demn de menţionat însă că documentele care prezintă colonizarea ţinuturilor din actualul judeţ Bistriţa – Năsăud cu coloni, fac precizarea că aceşti coloni şi-au întemeiat aşezări lângă localităţile valahe, existente, la venirea lor. (!) Şi ca dovadă că aceştia au fost de multe ori considerati “venetici” putem aminti veşnica dispută istorică dintre valahi, pe de o parte, şi maghiari şi saşi, pe de alta parte, atât pe Valea Someşului cât şi pe Valea Bistriţei şi în ţinuturile învecinate. “ *(1)

Istoria Bisericii Evanghelice din Bistrița

“Sub zidurile actualei biserici se află fundațiile lăcașului de cult ridicat de primii coloniști sași Cel dintâi paroh atestat documentar a fost Johannis plebanus de Bystricia care figurează în registrele de evidență ale dijmelor papale pe anii 1332 - 1333. Prosperitatea economică datorată unei activități meșteșugărești și comerciale tot mai active, precum și înlesnirile majore acordate bistrițenilor de către regina Elisabeta, mama împăratului Sigismund de Luxemburg, au încurajat cetățenii să înalțe o nouă biserică. Zidirea noii biserici, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, a dus la ridicarea unei bazilici romanica cu trei nave, având un cor poligonal și două turnuri ce flancau intrarea principală a peretelui nordic al corului, ce va fi lărgită după mijlocul secolului al XVI-lea. 

       Într-o a doua etapă, biserica a fost reconstruită în stilul unei bazilici gotice: navele sunt despărțite prin stâlpi octogonali, care au luat, odată cu refacerea bolților din veacul al XVI-lea, în partea superioară o formă cilindrică. În biserică și în cimitirul perimetral au fost ridicate mai multe altare și capele amintite în documentele vremii. Un exemplu în acest sens este un altar închinat apostolilor Petru și Pavel ce a fost ridicat în biserică la 1499. 

     O a treia etapă de construcție începe în 1475 și este finalizată în 1520. Biserica devine o biserică hală în stil gotic. Așa cum figurează în planurile mai vechi ale orasului, avea o incintă de zid pe al cărui traseu va începe în anul 1487 edificarea unui turn de apărare și supraveghere a orașului. Includerea turnului în corpul bisericii va duce la demolarea turnului nordic și ridicarea unui turnuleț cu scară în spirală prin care se asigură un acces independent spre turnul nou construit. Între acesta și turnul orașului s-au păstrat două ferestre din vechea fațadă din secolul X. În 1478, după demolarea unuia dintre cele două turnuri ale bazilicii romanice, s-a început construirea, alături de turnul păstrat, a unui nou turn care era inițial plasat în afara zidurilor bisericii și care va fi legat, prin lucrări de zidărie și tâmplărie, abia în 1487. De la început, turnul a aparținut orașului, rolul lui fiind preponderent acela de pază și supraveghere în vremuri de primejdie, dar mai ales ca loc de observare a izbucnirii unor incendii. Turnul a fost construit în mai multe etape: în 1487 s-a ajuns până la mijlocul etajului al doilea, după cum arată cifra 1487 săpată pe peretele exterior nordic, anul 1509 este săpat apoi la marginea superioară a peretelui nordic la etajul trei, la nivelul patru este înscris anul 1513, iar la etajul ultim al cincilea este menționat anul 1519, deși lucrările vor fi finalizate, așa cum reiese din registrul de socoteli al Primăriei, abia în 1544. Concomitent a fost montat în turn un ceas care la 1521 era în reparație și căruia, la 1570 i se vopsea cadranul și i se aureau limbile pentru o mai bună vizibilitate.

     În anul 1533, episcopul Transilvaniei răspunde pozitiv dorinței enoriașilor din Bistrița de refacere a bisericii. În această etapă constructivă vechiul plan bazilical face loc unei desfășurări planimetrice de tip hală. Pentru finalizarea acestor lucrări se încheia, la 17 ianuarie 1560, un contract între consiliul orășenesc și arhitectul Petrus Italus, originar din Lugano pentru refacerea și consolidarea bisericii parohiale, în valoare de 3000 de florini. Încheiate în anul 1563, după cum consemnează și inscripția de pe aticul portalului vestic, lucrările meșterului elvețian au încorporat în structura și aspectul bisericii parohiale din Bistrița elemente noi ale limbajului plastic renascentist. Cu această ocazie, fațada vestică se schimbă fundamental prin construirea unui pilon de zidărie de dimensiuni impresionante care își are corespondența în spațiul polonez - de unde și denumirea de atic polonez.

Stranele Bisericii Evanghelice din Bistrița sunt o capodoperă a mobilierului renascentist din Transilvania. Ele au fost realizate de meșterul Johannes Begler în secolul al XVI-lea. Stranele de la Bistrița sunt prevăzute cu un amplu coronament în formă de baldachin și sunt decorate cu intarsii geometrice. “*(2)

Incendiul din 1857

“În anii următori biserica nu mai cunoaște refaceri majore, dar în urma incendiului din 1857, când este distrus acoperișul și ceasul turnului, va fi refăcut ultimul etaj al acestuia în stilul neogotic. Ultima renovare a monumentului s-a realizat în 1926 după planurile arhitectului Hermann Phleps din Danzig. Atunci a fost zugrăvit în culoarea actuală interiorul și a fost introdusă lumina electrică. “ *(2)

Incendiul din 2008

“Pe data de 11 iunie 2008, orele 19, ora locală, a izbucnit un incendiu la baza turnului bisericii. Ceasul din turn era oprit la ora 18:05, dar mecanismul ceasului fusese scos datorită renovării turnului. Din cauza schelelor din lemn de brad în care era îmbrăcat turnul, focul s-a extins rapid până sus. Schelele din lemn de brad au fost proiectate de prof.dr.ing. Szabo Balint de la Universitate Tehnica Cluj Napoca, Facultatea de Arhitectură și Urbanism. (Proiectul includea lemn ignifugat, însă la licitație primăria a renunțat la această soluție din cauza costurilor „prea mari” și relativei inutilități. Lemnul ignifugat ar fi putut rezista la incendiu 15, maxim 20 minute.) În mai puțin de o jumătate de oră acoperișul turnului, precum și acoperișurile a trei dintre turnurile mici care reprezentau dreptul de judecată al orașului medieval (cunoscut în limba latină drept ius gladii) s-au prabușit. Pagubele au fost estimate de evaluatori la peste un milion de euro.

Conform declarațiilor comisarului șef Sidor Bodescu, șeful Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, vinovați de producerea incendiului sunt trei copii, cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, care se ocupau cu colectarea fierului vechi.” *(2)

Prezent 2013

Poze vechi si noi cu orașul  Bistrița pe:

                                       http://kotib.ro/bistrita100.htm

Surse:

*(1) - Istorie Furată.Cronică Românească de Istorie Veche - Cornel Bîrsan

*(2) - Wikipedia 

Manifestare:

Zilele Municipiului Bistrița - Biserica Evanghelică, simbolul Orașului nostru de 450 de ani , 23 - 25 august 2013 !