sâmbătă, 31 august 2013

De ce Sf.Constantin si nu Sf.Galerius ?

      


                                                                                       MOTO : ‘’Acest Galeriu, care ar merita mult de la conştiinţa noastră românescă, este un nume perfect necunoscut pentru elevii noştri şi chiar  şi pentru mulţi profesori de istorie ‘’.
                                                                                                             Ion  Coja
                                                                              ‘’ Transilvania – invincibile argumentum’’




VII.         A RM E N T A R I U S

O  DINASTIE  DACĂ  PE  TRONUL  IMPERIULUI  ROMANĂ

                                                                                                        
                                         Pentru a înţelege cine era acest om, care purta o poreclă atât de rustică, ‘’Armentarius – paznic de vite’’, să-l lăsăm pe Lucius Caecilius Firmanus Lactantius, profesor de retorică al lui Diocleţian, să-l caracterizeze pe scurt :’’ celălalt Maximianus (Galerius) pe care Diocleţian şi-l alesese ca ginere, era mai rău nu numai dacât aceştia doi ( Diocleţian şi Maximianus) pe care i-au cunoscut vermurile noastre, dar chiar decât toţi câţi au fost vreodată. Această fiară avea o sălbăticie şi o cruzime înnăscută, cu totul străină de sângele roman, aceasta nu e de mirare, deoarece mama sa, originară din regiunile de dincolode Dunăre, cu prilejul invaziei carpilor (anul 245) trecuse fluviul şi se refugiase în noua Dacie.’’
                               Ciudate afirmaţii frăcute despre un împărat roman ! Dar pentru a-l cunoaşte mai bine pe primul împărat roman de origine DACĂ, ne vom folosi de scrierile lui Iosif Constantin Drăgan şi a cuplului de autori Ion Barnea şi Octavian Iliescu.
                               Galerius Valerius Maximianus s-a născut în anul 250 după unii autori 245, în satul Romulianul din Dacia Ripensis, nu departe de oraşul Sardica (azi Sofia). Tatăl său era trac, iar mama dacă, refugiată din anumite motive, din nordul Dunării în sud. Nu s-a păstrat decât numele acestei femei, Romula, numele tatălui rămânând necunoscut. Copil fiind asemeni tuturor copiilor de la ţară , chiar şi în zilele de azi, Galerius se ocupă de păstorit. Datorită acestei ocupaţii din tinertreţe, viitorul împărat va fi poreclit ‘’păstorul’’ = ‘’armentarius’’.
                               Inrolat de tână în armata romană, sub împăraţii Aurelian (270 –275) şi Probus (276 – 282) Galerius reuşeşte prin curajul şi vitajia lui, într-un timp foarte scurt să urce treptele ierarhiei militare romane.
                               Proclamat împărat la 17 noiembrie 284, C.Valerius Diocles, cunoscut sub numele de Diocleţian, remarcă calităţile militare ale lui Galerius, numindu-l şef al gărzii personale. Conştient de imposibilitatea cârmuirii unui vast imperiu de  către un singur om, Diocleţian instituie în anul 286 sistemul tetrarhiei. In ce consta acest sistem ? conducerea imperiului se împărţea între doi ‘’Auguşti’’ secundaţi de doi ‘’Cezari’’. Această conducere îm patru fusese experimentată şi mai înainte de către împăraţii romani dând rezultate uneori bune. Diocleţian fiind unul din Auguşti, numeşte pe Maximianus Herculius ca fiind celălalt. Ca Cezari sunt aleşi Constantius Chlorus şi Galerius. Drumul dacului spre culme abia acum începe.
                               Pentru a se lega într-o familie, Chlorus i-a dat de soţie pe fiica lui Herculius, iar Galerius divorţează de prima lui soţie, luând în căsătorie pe fiica lui Docleţian, Valeria (293 d.Hr.).

GALERIUS

                               Acest moment al instituirii tetrarhiei din 286 marchează, prin împărţirea puterii între Diocleţian şi Maximianus Herculius, scindarea Imperiului Roman în două :Imperiul de Răsărit şi de Apus.
                               Implicându-se într-o serie de războaie în perioada 288 – 294 în întreaga Europă şi Africă de Nord, Diocleţian lasă conducerea Imperiului de Răsărit pe mâna lui Galerius. Se pare că această mână a fost de fier, pentru că liniştea şi pacea se aşează peste această parte a Imperiului, facilitând dezvoltarea activităţii paşnice a oamenilor. Datorită modului autoritar de guvernare, Imperiul de Răsărit cunoaşte o perioadă de dezvoltare şi înflorire mult superioară Imperiului de Apus, devastat de lupte şi războaie.
                               Datorită capacităţii de organizare şi a cunoştinţelor lui militare, Galerius ţine în şah la graniţa imperiului, hoarde imense de migratori. Inceputul anului 294 –îl face pe câmpul de luptă, izgonind iazgii până în zona Banatului.

ARCUL DE TRIUMF A LUI GALERIUS DIN THESSALONIK (sec. 18-19)

                               In urma frămâtărilor din Egipt, Diocleţian reîntors în Peninsula Balcanică, obosit de atâtea lupte îl trimite pe Galerius în vara anuli 294, să reprime răscoalele ţăranilor şi orăşenilor egipteni. După lupte grele trupele moezice reuşesc să pacifice ţara, Galerius primind titlu de Thebaicus şi Aegyptitus.

ARCUL DE TRIUMF A LUI GALERIUS DIN TESALONIK (sec.18-19)

                               Anul 295 aduce pentru Galerius o confruntare cu propriul lui popor. Nemulţumiţi de intervenţiile romanilor pe teritoriul lor, în urmărirea migratorilor, dacii aliaţi cu goţii trec Dunărea atacând oraşele de pe malul drept. Alertat, Diocleţian recheamă pe Galerius din Egipt cu o parte din trupe, trimiţându-l împotriva invadatorilor. Nevoit, Galerius reuşeşte să-i înfrângă pe aceştia şi să-i împingă peste Dunăre. Dar posibil ca dacii să se fi retras din faţa armatelor romane pentru a  evita o confruntare de proporţii. Galerius rămâne din nou stăpân peste acest întregul Imperiu de Răsărit, pentru că Diocleţian trece din nou în Egipt cu trupe pentru a preveni eventuale răbufniri a răscoalei (anii 296 – 297).

ARCUL DE TRIUMF A LUI GALERIU (actual)


                               Primăvara anului 297 aduce pentru romani ameninţarea unui duşman puternic şi viclean. Narses, regele persan pătrunde în Mesopotamia romană, declanşând ostilitate împotriva Imperiului. Ocupat fiind în Egipt, Diocleţian îl însărcinează pe Galerius să pornească împotriva persanilor. Atras în capcană pe un teren necunoscut, Galerius acceptă lupta. Bătălia s-a dat pe  malurile Eufratului lângă localitatea Carrhae. Mult superior numeric şi avantajaţi strategic persanii  înving trupele romane, obligându-l pe Galerius să se retragă.
                               Galerius îşi întăreste armata cu noi forţe proaspăt recrutate, legiuni cu ‘’Limitanei Daciae’’, probabil mercenari daci şi porneşte din nou împotriva persanilor. Fiind diplomat reuşeşte să atragă de partea lui pe regele  Armeniei, Tiridate al II-lea. Confruntarea dintre armatele persane şi legiunile romane, întărită de cavaleria armeană are loc la Erzerum. Trupele persane sunt nimicite, întraga familie a lui Narses fiind luată prozonieră. Captura de război este impresionantă, întregul tezaur persan trece în mâinile romanilo, creiind o adevărată legendă, ca termen de comparaţie a valorii capturii.
                               Victorios, Galerius trece în Mesopotamia, asediind şi cucerind una după alta cetăţile persane, impunând lui Narses condiţiile de pace romană. In urma tratatului încheiat la Nisibis, Imperiul Roman anexează teritoriile de dincolo de Tigru, transformându-le în provincii romane. Cert este faptul că după această victorie asupra persanilor, Galerius începe să exercite o puternică influenţă asupra lui Diocleţian, atât în porbleme militare cât şi de ordin organizatoric legat de problemele din Imperiu.  
                               Conştient de capacitatea sa, Galerius suportă tot mai greu poziţia lui de subordonare faţă de Diocleţian. Contradicţiile iscate între cei doi, îl obligă pe Diocleţian să abdice după 20 de ani de domnie, în data de 1 mai 305 la Nicomedia ; şi abdicarea unui August implică şi abdicarea celuilalt – Maximian. Astfel la această dată Cezarii - Galerius şi Constantinus devin Auguşti urmând să-şi aleagă secunzii :Constantinus pe Severus, iar Galerius pe Maximinus Daia (Daza).

'' ROTUNDA"' LUI GALERIUS .... SE OBSERVA AMPLASAREA UNUI MINARET TURC LANGA BISERICA !!!

                               Cronicile afirmă că acesta din urmă era un nepot de a lui Galerius. Afirmaţia unor autori, că Daia era fiul ficei lui Galerius, Maximilla, este grevată de imposibilitatea cronologică. In anul 305 când Galerius avea în jur de 55 – 60 de ani nu putea să aibă un nepot de fiică nici de minim 20 de ani. Vârsta şi la care pare absurd a-l alege pe secundant. Mai sigur este faptul că ecesta a fost un nepot de frate sau soră al împăratului, ceea ce modifică în profunzime unele aspecte legate de refugiul mamei lui Galerius în Imperiu.
                               Care ar fi putu fi motivele unei femei cu sau fără soţul ei , de pe meleagurile natale între străini, şi mai ales duşmani ai poporului ei ? Explicaţia că s-a refugiat în timpul invaziei carpilor pare duboiasă. Ea nu putea fugi de poporul ei, dacii nu luptau împotriva semenilor lor şi nici împotriva familei. Apariţia acestui nepot, confirmă ciudăţenia refugiului unei femei cu mai mulţi copii pe un teritoriu străin. Mai ales că această femei avea să-i dea o educaţie în spirit profund dacic, viitorului împărat.                
                               Mai mult decât atât, Eutropius ne arată că Galerius ‘’ridică la treapta de imperator pe Licinius, dac de origine şi prieten vechi al  său, care-i adusese, prin vitejia lui, mari servicii (. . .)’’
                               De unde apare acest Licinius ? de ce Galerius ajuns Cezar apoi August se înconjoară de trupe dace şi sfătuitori daci ? De ce  o informaţie legată de luptele din 295 şi 297 duse împotriva carpilor de către Galerius sunt retractate ulterior de cronicari, punând aceste fapte pe seama altor tetrarhi ?
                               Părerea noasrtă generală este că Galerius nu putea lupta împotriva propriului popor, aşa cum o afirmă unii, el nu a apărat statul roman ci a avut un alt ideal. Care era acest ideal ne-o spune chiar Lectantius, cel mai înverşunat duşman al lui :’’Odinioară, când a primit titlu de împărat, el a declarat că este duşman numelui de roman şi că vrea să achimbe titulatura  Imperiului Roman  cu aceea de Imepriu Dacic’’. Toată ascensiunea lui până la ultima treaptă din Imperiu se pare că a fost dirijată din centul Daciei, fiecare pas i-a fost ajutat de fraţii de dincolo, care i-au trimis colaboratori apropiaţi şi oşteni daci, necesari gărzilor lui, singurii în care putea avera încredere. Dacii au jucat o carte mare încercând şi reuşind pentru un moment să preia destinele Imperiului atât prin Galerius cât şi prin urmaşii lui : Maximian Daia, Licinius şi Maxenţiu, soţul Maximillei, fica lui Galerius.
                               Dar să urmărim în continuare firul evenimentelor din momentul preluării puterii de noua  tetrarhie din anul 305.  imperiul este împărţit la fel ca şi în timpul vechii organizări :Constantinus împreună cu Severus preiau Galia, Italia, Spania şi o parte din Africa de Nord, iar Galerius cu Maximinus Daia, Balcanii, Asia Mică, Orientul Mijlociu şi Egiptul. Imperiul apusean este răscolit de luptele pretendenţilor la domeniu, în urma morţii lui Constantinus. Fiul acestuia, Constantin, viitorul Constantin Cel Mare, este proclamat împărat ; în acelaşi timp, Maxenţiu fiul lui Maximian Herculius şi ginerele lui Galerius este ales împărat la Roma. Trupele lui Severus, Cezar al tetrarhiei, pornesc împotriva lui Maxenţiu dar sunt înfrânte, însuşi Severus fiind ucis la Ravenna ; trimis de Diocleţian, Maximianus Herculius porneşte şi el împotriva fiului său, dar este nevoit să fugă şi moare ucis. Din acest moment puterea Occidentală se împarte între Constantin şi Maxenţiu. Acesta din urmă, mai mult ca sigur fiind sprijinit şi ajutat de Galerius.
                               In timp ce în această parte a Imperiului au loc lupte pentru putere, în zona răsăriteană Galerius gunvernează în pace şi linişte peste supuşii lui. Singurele tulburări care se produc sunt legate de persecuţiile sistematice duse împotriva creştinilor de către Galerius, precum odinioară o făceau Diocleţian şi alţi împăraţi romani.
                               Dar, spre cinstea lui, se cuvine a fi amintit faptul, că nu Constantin Cel Mare a dat primul edict de toleranţă faţă de creştini aşa cum se afirmă, ci Galerius în anul 311 la 30 aprilie. Peste câteva zile Împăratul Dac moare bătrân şi ros de boli la Nicomedia. Trupul lui a fost dus şi înhumat de credincioşii lui soldaţi la Serdica.
                               Să păstrăm un moment de reculegere în faţa memoriei unuia dintre marii conducători ai neamului. Implantat în adâncul sistemului roman, el şi-a făcut datoria faţă de poporul său. În ciuda faptului că nu a reşit crearea acelui Mare Imperiu Dacic prin UNIREA Imperiului Roman de Răsărit cu cel Dacic, rolul lui a fost covârşitor în mersul istoriei, ca un factor stabilizator şi de echilibru în zonă. Nu şi-a uitat niciodată neamul şi nici numele de dac.
                               Dar să vedem care este situaţia Imperiului după moartea lui Galerius. În Occident lupta pentru putere se dă între Maxenţiu învingător în toate conflictele până la acea dată şi Constantin aliat de această dată cu Licinius, vechiul colaborator al lui Galerius. În Imperiul Răsăritean Maximinus Daia rămâne singurul administrator care continuă să conducă treburile Imperiului după principiile lui Galerius. În anul 312 conflictul dintre M axenţiu şi Constantin se acutizează conducând la o bătălie finală, decisivă pentru una din părţi. Armatele lui Constantin obţin o mare victorie asupra lui Maxenţiu şi acesta din urmă este ucis. În urma victoriei de la podul Milvius, Constantin rămâne singurul stăpân din Occident asociindu-şi-l şi pe Liciniu în mod oficial prin căsătoria sorei lui vitrege cu acesta.
                               Liciniu având drept stăpân pe Constantin se angajează într-o bătălie datată 30 aprilie 313 cu Maximinus Daia şi-l înfrânge obligându-l pe acesta să fugă cu rămăşiţele trupelor . Daia încearcă reorganizarea  unei riposte, dar bolnav moare în vara aceluiaş an.
                               Liciniu intră la 13 iunie 313 triunfător în Nicomedia proclamându-se împărat peste Imperiul Roman de Răsărit, astfel conducerea Imperiului se va face printr-o diarhie – conducere în doi – Constantin şi Liciniu. In decursul anilor însă apar fricţiuni între cei doi conducători. Astfel încât la data de 3 iulie 324 Constantin Cel Mare îl atacă pe Liciniu chiar în propria-i poziţie de la Adrianopolis silindu-l după o luptă cumplită să se retragă peste Bosfor. Luptele dintre cei doi continuă pe mare, dar şi aici tânărul Cezar Crispus a lui Constantin, nimiceşte flota lui Liciniu, la intrare în Hellespont. In faţa atâtor pierderi, Liciniu se angajează într-o luptă decisivă la Chrysopolis. Bătălia are loc în data de 1 septembrie 324 şi este câştigată de către Constantin. Peste câteva săptămâni, acesta intră triumfal în  Nicomedia devenind singurul stăpân al Imperiului Roman. Lui Liciniu i se fixează un domiciliu forţat în oraşul Thesalonic. Dar acesta încearcă să reia legăturile cu dacii pentru a-şi recâştiga înalta demnitate, dar este prins şi executat de oamenii împăratului.  
                               Odatarea cu mutarea capitalei Imperiului la Constantinopol   făcută în anul 324, ruptura dintre cele două părţi ale Imperiului se adânceşte, ajungându-se în partea răsăriteană la o grecizare treptată şi la o tranformare a numelui acelei părţi  a Imperiului în Imperiul Bizantin ( după vechiul nume al oraşului Constantinopol ) sau altfel spus ROMANIA (nume folosit de greci :’’Romania este una din denumirile medievale ale Imperiului pe care noi îl numim convenţional bizantin. Oficial, acest imperiu purta numele de Basileia ton Romaion. Împăraţia romanilor, iar supuşii săi deşi de limbă greacă, erau numiţi romaioi. Romani şi niciodată ellenes, eleni, căci Imperiul Bizantin nu este altceva decât continuatorul celui roman’’.- N.S.Tanaşoca – acest nume de Romania v-a trece ca nume al ţării noastre în vremea domniilor fanariote adus de grecii constantinopolitani.)
                               In final pentru a sintetiza cele scrise ne vom folosi de textul unuia dintre cei mai erudiţi cercetători ai istoriei neamului, Alexandru Busuioceanu :’’ (. . .) perioada de maximă gravitate este la sfârşitul sec. al III-lea şi începutul celui de al IV-lea, când Roma, pierzându-si autoritatea, Imperiul este pe punctul de a se dezagrega prin proclamaţiile militare şi prin ascensiunea anarhică a provinciilor. Rolul Dacilor este primordial în acea mare criză care zguduie temeliile Imperiului. Istoricii dau de regulă puţină atenţie, sau nici una faptului că timp de 4 decenii – de la venirea lui Maximian Herculius ca împărat asociat lui Diocleţian (286) până la moartealui Liciniu (324) – patru împăraţi, daci sau carpi de origine, se succed fără întrerupere la cârma Imperiului şi constituie o adevărată dinastie, cea dintâi dinastie danubiană în Imperiul Roman :Maximian Herculius, Maximian Galerius, Maximian Daia şi Liciniu, la care trebuie adăugaţi şi Maxenţiu – împărat uzurpator (fiul lui Maximian Herculius), precum şi alţi doi daci ca Cezari : Severus şi Licinianus. Toţi sunt de origine umilă, ciobani sau ţărani cu excepţia lui Maxenţiu – duşmani neîmpăcaţi ai oligarhiei din Roma. Ajunşi la purpură prin voinţa Legiunilor, unii dintre ei neînţelegând să pună piciorul în Italia decât ca duşmani, aceşti daci reprezintă în istoria Romei un fenomen absolut unic şi revoluţionar : sunt împăraţii antimonici înseşi a Imperiului.(. . .)
                               Intre aceşti împăraţi , cel care prezintă personalitatea cea mai puternică şi tenace, Galerius, pare să fi avut toată conştiinţa vechiului dac, inamic ereditar al Romei. Se cunosc prin mărturii contemporane ale lui Lactanţiu (comentate de H.Gregoire în Byzantion, dar trecute cu vederea de istoricii români) motivele personale şi impulsul ireductibil care îl împingeau  pe acel dac la violenţă, împotriva Imperiului căzut în mâinile lui. Fiu din mamă transdanubiană = adoratoare a divinităţii munţilor= şi dedicat el însuşi acestui cult, caree nu poate fi altul decât al lui Zamolxis, Galeriu e tipul rebelului ieşit din acei munţi, unde viaţa ciobănească păstrase întotdeauna ideea libertăţii barbare, inamică oricărui Imperiu. Ajuns Cezar şi apoi împărat fostul cioban, fidel credinţelor lui strămoşeşti, originii lui sociale şi instinctului poporului său, îşi întoarce legiunile împotriva Italiei, cu hotărârea – afirma Lactanţiu de a şterge până şui amintirea Romei.’’
                               Fără comentarii !

"ROTUNDA " LUI GALERIU

 Fragment din "Revanşa Daciei", Cornel Bîrsan, 

mai multe amănunte în lucrarea: "Istorie Furată, Cronica Românească de Istorie Veche"





2 comentarii:

  1. Lactantius nu era tocmai istoric, era un oredicator crestin. Scriind insa despre Galerius, a omis totusi sa vorbeasca despre dobandirea titlului de Carpicus Maximus de catre acest imparat, lucru care infirma teoria urii sale fata de romani. De altfel e foarte greu, daca nu imposibil sa de imaginat ura fata de romani ca si insusire care sa-ti ofere vreo sansa de a te fi pus mana pe sceptrul imperiului. Nu inseamna ca si-a uitat neamul, dar inseamna ca a fost loial Romei, datorie de onoare dealtfel, din momentul in care ai ajuns in acea pozitie.

    Cat despre edict este adevarat, numai ca acesta a venit la capatul unei perioade de prigonire a crestinilor, simpatizand cu politica lui Diocletian. De aceea cred ca desi poate fi privit per ansamblu ca unul din imparatii capabili pe care i-a avut imperiu si un nume marcant al neamului (precum se spune aici), doar ca perioda amintita cam bareaza drumul catre numele de sfant.

    RăspundețiȘtergere
  2. erata...vroiam sa spun "predicator" crestin...desi mai exact ar fi aparator ale crezurilor crestine, un apologet.

    RăspundețiȘtergere